Nuantele deconspirarii

Desi pornita – vinovat demagogic – de la un Traian Basescu avid de senzatii tari, dosariada, chiar in aceasta denominatie neaos bascalioasa, are, va avea benefic efect in durata pentru o tara ce vrea sa se desprinda total de comunism. Nu intreaga tara, se-ntelege. Pentru ca cea confectionata dupa tipare moscovit ilegaliste nu vrea. Sansele acesteia din urma sint insa vizibil minime. O ultima si penibila interventie in chestiune a din ce in ce mai clasatului Iliescu nu face decit sa-i parafeze sfirsitul. Ragusita ofuscare a fostului stab in fata valului regenerator nu face decit sa desparta ape care, cit au stat supravegheate de vajnicul hidrotehnist, n-au avut cum fi despartite. Noile generatii nu numai ca nu-si vor mai aminti de personaj, dar vor avea de facut altceva.
Si nu se poate face altceva, complet altceva, decit purificind ce de mult trebuia purificat.
E drept, deja de oarecare lungire – devenind pentru unii chiar redundanta -, tulburarea de-acum are toate sansele sa asaneze un mediu atit de infestat in jumatatea de secol totalitar. Apelul la memorie – pentru prima data unul autentic, nedemagogic -, buna judecata a lucrurilor din unghiul istoriei parcurse, dar si, mai ales, din cel al necesitatilor prezentului, au un important efect general: insanatosirea morala. Fara de care mersul lucrurilor in tara, strict pliat acum pe stenica integrare, ar fi de neinteles.
Si e meritul indubitabil al noii puteri de dupa alegerile din 2004 de a decide aceasta insanatosire. De neasteptat, fireste, din partea celeilalte, cea a mineriadelor iliesciene.
Voci – plauzibile, dar si altele, inoportune – vad in multiplicarea demersului, in deplasarea deconspirarii de pe clasa politica pe alte segmente ale societatii – biserica, armata, universitatile – o tactica diversionista cu origini oculte. Singura autentica inconvenienta ar sta in imensul volum de lucru ce-i revine unui si asa suprasolicitat CNSAS. In fond, insa, sindromul diversificarii merge in aceeasi generala directie morala.
Exista – periculos – o primejdie. Plecind de la acelasi temperamental Basescu: voluntarul initiator, capabil de impulsuri oricum incontrolabile, sa decida – cum a facut-o in declansare – stoparea actiunii. Numai ca ucenicul vrajitor n-ar mai avea cum aduce sub control ce singur a pus in vraja. Nu el, ci societatea civila ar avea, de data asta, ultimul cuvint.
Cea mai recenta tulburare a apelor deja tulburate apartine ministrului Culturii (si Cultelor… speriate), sugerind imperioasa purificare si a uniunilor de creatie, structuri emanate din sovietismul postbelic, incubatoare de notorietati obediente, dar si protectoare ale rezistentei. Daca breasla scriitorilor – oricum predispusa, structural, confruntarilor – a raspuns prompt… invitatiei, cea a plasticienilor (unii chiar confectioneri, in timp, de mase plastice, gen Cintarea Romaniei) a raspuns cu o candoare dezarmanta, facindu-se a nu cunoaste ingredientele deceniilor de obedienta. Din sediile si magazinele proprii.
Atelierele noastre din Armeana sau din Lapusneanu nu mai sint, evident, cele din deceniile trecute, spatiile fiind ocupate acum si de junii aspiranti la notorietate, avind, acestia, oricum, prezumptia inocentei, partea masiva insa a locatarilor e cea care a traversat comunismul. Pe culoarele dintre ateliere purtindu-si pasii si cei care, in junetea lor luminoasa, au avut timpanele extrem de sensibile la trilurile de sirena ale ademenitorului interstitiu totalitar.
Am cere prea mult sa descoperim nume?