O forma fara fond

Niciodata in istoria noastra moderna, ideea de republica nu a fost imbratisata mai mult decit de o secta de import, formata din social-democrati si comunisti cu privirile atintite spre Rasarit. Ideea era in contratimp cu Romania, nu atit din ratiuni ideologice, cit datorita vocatiei noastre ferm prooccidentale in procesul modernizarii, care s-a opus categoric oricarei ingerinte imperiale rusesti. A fost una dintre putinele noastre optiuni nedilematice si netranzactionate, care explica, printre altele, si consistenta sentimentului popular antirusesc. Nu spun ca acest sentiment e intrutotul productiv. Subliniez doar ca asa au decurs lucrurile, iar imprejurarile istorice l-au confirmat. Nu cercetam trecutul pentru a confirma ori a combate ideile noastre de astazi, ci pentru a-l face inteligibil. Republicanismul grupusculelor de adepti s-a autoexclus atit datorita minoritarismului si minoratului sau, cit mai ales datorita faptului ca a intrat in coliziune cu vocatia noastra prooccidentala. Carol I si Ferdinand Intregitorul au dat consistenta monarhiei constitutionale, in care toate mintile limpezi ale tarii au vazut solutia potrivita pentru a depasi viciile domniei neereditare si a fundamenta un sistem institutional solid si continuu, ferit de interesele dizolvante ale diverselor grupuri excentrice. Am avut, in total, 81 de ani de regim monarhic constitutional, adica perioada cea mai stabila si mai creativa din ultimele trei secole ale istoriei noastre. Trebuie sa fii orb sa nu vezi aceasta.

Curentul popular promonarhic era atit de solid inradacinat in constiinta publica, incit comunistii l-au tolerat aproape trei ani dupa instalarea guvernului Petru Groza, iar atunci cind au decis sa-l inlature, la 30 decembrie 1947, au recurs la o mizerabila lovitura de stat, pe care orice constitutionalist o poate desfiinta in citeva fraze. Exista in istorie si lovituri de stat maestru executate. Nu e si cazul cu 30 decembrie, acolo unde totul e lucrat la o scara meschina si mediocra. Timp de 42 de ani, evenimentul a fost livrat exegezei ideologice, istoricii de curte care i-au consacrat studii nefacind decit sa se acopere de ridicol.  Anii au trecut, comunismul a devenit anacronic si a fost inlaturat chiar de cei care l-au edificat, dar republica a ramas. Era singura valoare consacrata de comunism care a intrunit adeziunea elitelor si multimilor. Aceasta coeziune e nu doar suspecta, ci si penibila, intrucit e alimentata de o uriasa manipulare ideologica. In idealul republican s-au regasit Ion Iliescu si compania (comunistii generatiei "de aur" adica, dar si fiii lor), precum si intelectuali ca Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Razvan Theodorescu (onorabilul se pare ca s-a raspopit, intre timp) si altii. Continuitatea ideatica era asigurata astfel. Republica a fost chiar colacul de salvare al generatiei ctitorilor comunismului romanesc, al elitelor vinovate de duplicitate si al masei celor multi, oricum decuplati sistematic de la traditia si valorile istorice. Parafrazindu-l pe nenea Iancu, am zice ca tot romanu-i nascut nu doar poet, ci si republican. Dar republica fara o cultura republicana temeinica, fara evenimente ori eroi fondatori fermi, trecuta doar prin si trucata in comunism, e o forma fara fond. Care sint eroii republicanismului romanesc? Dar convingerile republicane se regasesc, fie chiar si in stadiu primar, in cultura, educatia, traditia si psihologia poporului roman? La o analiza mai atenta, nu e deloc greu sa descifrezi in optiunile electorale ale romanilor un fond monarhic sui generis. Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu au beneficiat cu asupra de masura de psihologia colectiva romaneasca, ce plaseaza capul statului dincolo de contingente, in zona dreptului divin. "Asa a vrut Dumnezeu" sau "Asa ne este scris" sint formule care consacra curent asa-zisele noastre optiuni/esecuri electorale republicane. De aceea, romanii le tolereaza presedintilor nostri puseele de autoritate si inefabilul cezarism.

Institutia prezidentiala este asimilata, in modesta si precara noastra cultura republicana, monarhului. Iar elitele, mentinind traditia duplicitara, prefera republicanismul de opereta, fie din superficialitate, fie dintr-un straniu complex de superioritate fata de popor, fie din lasitate, fie din tustrele laolalta. Qui prodest, atunci, un regim republican improvizat din furtisaguri si mosteniri penibile, din ambitii desarte si incultura istorica? Sintem un popor mic, asezat la rascruce de interese, ce nu-si poate permite sa-si consume energiile in experimente penibile. Un popor mare, eventual creator de cultura majora, traieste intr-un alt regim de temporalitate decit cele mici. In plus, dispune de cu totul si cu totul alte mecanisme si rotite. Traim intr-o improvizatie schizoida: o croiala constitutionala straina de mentalitatea, traditia, cultura si valorile noastre, in contratimp cu vocatia romanilor. Pare simplu sa demascam impostura republicana servita drept "progres istoric", dar stiu ca lucrurile sint infinit mai complicate. Rostindu-le si abordindu-le matur, s-ar putea ca intr-o zi sa cream si realitatea. Mai nou, lingvistica ne invata ca limba creeaza realitati. Dar noi avem si certitudinile istoriei de partea noastra. De aceea, risc sa fiu optimist.