Caută 
4 MIN
Cafeaua tare de acasa, facuta sa stea lingurita teapana in ea, nu-mi luase toata mahmureala, asa ca trec pe la Zoiosu. Barului i-a ramas numai porecla de pe vremea lui Ceasca, pentru ca acum nu mai e zoios. S-a inrolat si el in sirul milioanelor de baruri de pe gogoloiul de pamint numit de nu stiu ce dobitoc „planeta albastra": nelipsitul bar inalt, nelipsitele masute si scaune de plastic, aceleasi autocolante cu racoritoare peste tot, nelipsitii negrotei si nelipsita Lady Caca, zbintuindu-se si scalimbaindu-se in nelipsitul televizor cu ecran plat.
– Doamna Gina, portia mea! ii fac semn patroanei, neuitind sa-i trimit si un zimbet cumintel à la Fuego.
Doamna Gina face parte din vechiul Zoiosu: tot sleampata, tot tirsiind papucii cu pampoane, care odata trebuie sa fi fost roz. In rest, doamna Gina e doamna Gina. Mai mult ca sigur ca ai intilnit tipul, cititorule; e destul multiplicat in spatiul carpato-danubiano-pontic: permanent merinos la Paste si la Craciun, glezne umflate cit putinele, macrameuri pe jumatate putrezite, toate discurile cu Gica Petrescu si cam atit.
Imi aduce portia mea matinala: ceai negru tare-tare amestecat cu un rom mare. Gust. Doamna Gina imi face ochi dulci si ma intreaba daca imi place. O asigur ca da, apoi o intreb politicos de sanatate, schimbam pareri despre vreme. A spune banalitati pe intelesul tuturor – iata ce-mi asigura succesul.
Sorb multumit din ceai (reteta contra mahmurelii nu da gres niciodata) si imi aprind o tigara scumpa si parfumata. Una singura pe zi. Fiind simbata si dimineata, barul e gol. Prin usa patrunde izul insinuant si indescriptibil al Bahluiului, iubitul si murdarul riu din apropiere. Zeama lui fada si tulbure o simt in toti porii. Imi place. In definitiv, aici m-am nascut.
Fumul albastru-cenusiu-metalic al tigarii imi da o senzatie de confort.
Apoi repede intr-un taxi si… la Bazar. Ma interesez de Aliona, vechea mea furnizoare de votca first class, caci nea Mitica de la spital, omul la care ma duceam, simte de la o posta votca denaturata.
– Ce-i, uai, ce tot vii numa’ la mini? Ca am capcioanca mai grasa? zice Aliona, facind din ochi catre cei de la tarabele vecine.
– Capcioanca!!??
Aliona se bate cu miinile peste soldurile imense, crescute parca direct din pamintul bun si manos al Basarabiei. Aaa, pricep: capcioanca, adica sunca ori slanina.
– He-he – ride incintata – nu stii vorba cinticului?
Ssi, una-doua, Aliona incepe sa cinte:
Ochii mei is verzi ca iarba,
Baditaaa, badita maai!
Nu te mai uita degeaba.
Baditaaa, badita maai!
Ochii mei is maritati,
Baditaaa, badita maai!
Nu mai cata alti barbati.
Baditaaa, badita maai!
Tarabagiii din jur aplauda:
– Brava, Alionusca!
– Privighetoare, nu altaceva!
– Kinozviozda takaia!
Eu revin la ale mele:
– Aliona, uite ce-i. Am mama operata si trebuie sa dau la doctor cite ceva, ma intelegi… Si votculita din aceea buna-buna numai tu ai.
– Nu zau! face Aliona cu privirea verde, deschisa, indreptata spre mine.
– Hai, Alionusca!
Tot atit de calma, cu privirea deschisa, tinta in ochii mei, parca voind sa vada pina unde merge ticalosia omeneasca, Aliona ofteaza:
– Oi, oi! Ce bataie ti se cade tie!
Cotrobaieste pe sub taraba si scoate o sticla:
– Na! Si vezi sa n-o dughesti tata deodata, ca asta-i tare, bre, de-ti sare caciula din cap. Si pe urma blestesti pe ruseste fara sa stii o boaba din limba aiasta.
