„Plasa psihosociala” si noile elite

Dupa schimbarile sociale si politice din Romania, societatea a cunoscut o democratizare lenta, cu transformari sociale si economice neconvingatoare. Acest proces a determinat selectarea si afirmarea unor elite corespunzatoare. Fenomenul este bine cunoscut: anumite  grupuri, devenite in scurt timp dirigente, au reusit sa cistige pozitii de putere si sa se mentina prin ocuparea unor posturi-cheie, in spatiile politice si institutionale. Aceasta „elita" a invatat apoi sa coexiste cu democratia. Inaltii functionari, consemneaza literatura, isi extrag puterea din functiile ocupate si adesea din apartenenta la un grup profesional sau la o clasa sociala (marea burghezie, in societatile occidentale, nomenklatura politica si administrativa, in cazul fostelor tari comuniste).

In tarile din Est, majoritatea dirigentilor politici si inaltilor functionari,  care au aparut dupa schimbarile sociale si politice din 1989, au legaturi cu fosta nomenklatura comunista sau provin din familii apartinind acestei grupari. Ei au parcurs un proces de reconversie, devenind specialisti in politici publice sau virind catre sectorul privat. Asa s-a intimplat in Rusia unde cei ce au format noua elita politica provin din vechea nomenklatura ideologica, formata in scoli de partid si care au ales "calea democratiei" . Dar tot asa s-a intimplat si in Romania, unde  o buna parte dintre oamenii politici, decidentii de dupa 1989, au facut parte dintre dirigentii de partid sau au gravitat in sferele puterii, au fost formati in scolile de partid si au avut functii de conducere, inainte de schimbare. Ei au conservat si utilizat competentele dobindite in posturile publice, in pozitii anterioare, utilizind retetele si relatiile, legaturile personale anterioare, in scopul promovarii grupurilor lor. O analiza recenta, asupra conversiei fostelor elite comuniste in Romania, realizata de Raluca Grosescu (text inclus in cartea recenta despre mobilitatea elitelor, coordonata de Mihai Dinu Gheorghiu), evidentiaza faptul ca membrii acestui corp social au dovedit competente psihosociale deosebite: au stiut sa-si utilizeze capitalul simbolic dobindit in ultima perioada a regimului Ceausescu, cind au fost marginalizati; s-au asociat cu elite sociale neimplicate pina atunci in viata politica; si-au structurat discursul in functie de publicul tinta ales, asigurindu-l ca tranzitia va fi lenta si nu va produce schimbari grave; au gestionat criza de dupa schimbarea politica, utilizind scheme social-cognitive pe care populatia le intelegea si agrea. Ei s-au bazat pe un atú psihosociologic evident: identitatea majoritatii populatiei s-a construit in conditii speciale, de control asupra procesului de formare si de invatare sociala dirijata. Cu alte cuvinte, dupa ce ai „invatat viata" intr-un context social controlat, ai tendinta sa utilizezi schemele cognitive dobindite in perioada de formare in orice alta situatie noua. O identitate, odata dobindita, te dirijeaza in parcursul ulterior.

Intelegem prin identitate psihosociala un sistem explicativ si actional pe care orice actor social il invata in procesul de (auto)formare;  o maniera de a gindi lumea si de a construi un nou context social. Identitatea noastra se defineste prin raportare la un context, la un sistem de credinte si de ideologii, tisneste dintr-un anumit tip de societate, o exprima. Sintem produsul epocii noastre. Acest produs, social si psihologic, in acelasi timp, nu se schimba usor, prin resemnificari institutionale sau decretarea unei noi orientari ideologice, ci izvoraste din legaturile sociale, din sistemul de raporturi si ierarhii sociale, din modul de referire la ceilalti, ca urmare a participarii subiectului social la viata institutionala. Cu alte cuvinte, gindesti si actionezi asa cum ai fost deprins, indiferent de situatie.

Sintem un fel de prizonieri: orice actor social, angajat intr-o lupta identitara, se construieste prin integrarea in mediul organizational si social, prin compararea cu ceilalti, prin confruntarea opiniilor si reprezentarilor sale sociale cu ale altora, prin situare intre altii. El conjuga si sintetizeaza socialul cu subiectivul. Identitatea pare sa fie un produs psihosocial pentru ca individul, desi are caracteristici unice, particulare, specifice, care-l singulartizeaza, isi extrage substanta, materialul de constructie din afara, de la societate, care-i confera atribute sociale si juridice ce-i asigura un loc in ordinea sociala: munca, statut socioprofesional, salariu, locuinta, loc in diferite organizatii sau institutii, toate aceste atribute precizindu-i pozitia si situindu-l in raport cu diferite grupuri, organizatii si comunitati si cu alti indivizi. Articulat la structura sociala existenta, el descifreaza specificul gindirii sociale dominante, invata coduri si norme de clasament care fondeaza ordinea simbolica. Odata situat, el  inventeaza apoi strategii de aparare ale acestei cuceriri.

Daca stim ca un context social (exprimat prin institutii, raporturi sociale si interumane, norme de functionare) poate fi construit si controlat in numele unei ideologii, a unei orientari cultural-valorice, putem stabili o legatura intre context si identitatea psihosociala. Construirea si evolutia identitatii personale si sociale, profesionale sau comunitare, politice si ideologice presupune o actiune continua de (auto) transformare,  traversarea unor experiente de viata, interactiune cu contextul (politic, social, ideologic, cultural), implantarea intr-un teritoriu dat. O dinamica personala de articulare la un context, o munca de faurire a unui spatiu simbolic. O intersectare a socialului (reprezentat de institutii, colectivitati, grupuri) cu individualul, reunind reprezentarea de sine si de altul intr-o conceptie asupra existentei. In masura in care construirea identitatii  se  realizeaza prin transmisie culturala, ancorare ideologica si practici sociale, identitea subiectului social devine un produs al interactiunii eu-context social, o sinteza intre eul propriu si multitudinea de euri cu care subiectul intra in contact. Ierarhiile sociale, limbajul, facind apel la forta si puterea  organizarii institutionale, instituie o autoritate si cere individului articularea la aceste cerinte, schimbarea sau mentinerea unei alcatuiri. Contextul prinde pe individ intr-o plasa psihosociala si da sensul stagnarii sau  schimbarii. Iar elitele, care cunosc mecanismul formarii identitatii celor multi, nu au de facut decit un lucru: sa arunce plasa cu pricepere, asa cum au fost invatate.

La anuntarea retragerii domnului Ion Iliescu, analistii constata ca a fost cel mai competent cunoscator al electoratului (sau macar a unei parti ). Si cel mai bun pescar, adaugam noi.