Potopul din Romania

M-am gindit adeseori ca fiecare element – apa, aer, pamint si foc – are mijloacele lui proprii de distrugere. Apa aduce potopul, aerul dezlantuie cicloane si uragane, pamintul irumpe in vulcani si devasteaza in cutremure, focul aduce pirjolul, arsita, seceta. Apa se asociaza cu pamintul atunci cind aduce catastrofe si arunca peste tarmuri valuri tsunami in urma unor cutremure, dar se intimpla sa ruineze stabilitatea pamintului atunci cind matura diguri. Focul se asociaza cu aerul, pentru ca marea palalaie se intinde cind bate vintul si inteteste focul. Dar si focul epuizeaza aerul, traieste cumva din rezervele lui si il imputineaza. Iata: apare efectul de sera, pentru ca in stratul de ozon se casca gauri. Aerul racoreste pamintul, dar cind aerul se raceste, ingheata si se inchirceste pamintul. Focul, in schimb, incalzeste pamintul, dar atunci cind isi pierde cumpatul, il pirjoleste. Nici pamintul nu ramine dator. Ce trebuie sa faci ca sa stingi un incendiu? Torni peste foc niste apa ori il astupi cu pamint. Apa stinge focul, nu are prea mult beneficiu de pe urma lui, dar in lava vulcanului descoperim focul lichid, o apropiere bizara, insa la fel de ucigasa. Doar relatia apei cu aerul este ceva mai neclara, ceva mai confuza. Apa nu foloseste la nimic fara aer, toate vietuitoarele apei se sting. Apa nu mai este, in acel moment, de folos nici macar pamintului, pe care nu-l mai hraneste, e doar un ocean mort in riuri, in balti, in iazuri, in lacuri si-n mari. Dar este apa prietenoasa pentru aer? Mai degraba indiferenta, se foloseste de aer si curge mai departe nepasatoare.
Omenirea (nu ma refer doar la Romania) a „beneficiat” in ultimii ani de fortele malefice ale tuturor elementelor. Pamintul, asociat cu apa, a devastat coastele de sud-est ale Asiei. Focul a distrus paduri si asezari din sudul Europei. Uraganele au inspaimintat regiunile din sud-estul Statelor Unite ale Americii. Pe cont propriu, apa a scufundat New Orleans si a sters de pe fata pamintului citeva mii de case din Romania. Au fost citiva ani la rind cind apa, pamintul, aerul si focul ne-au facut sa fim mai putin aroganti si siguri pe noi. In fata fortelor dezlantuite ale naturii sintem de-a dreptul neputinciosi. Sigur ca in lupta politica adversarii isi arunca acuze grave: nu s-au luat toate masurile de prevedere necesare, nu s-au dat bani, nu s-au facut studii, expertize, nu s-au facut proiecte, autoritatea a fost indiferenta, nepasatoare, chiar indolenta. Vine Potopul? Puterea nu se intereseaza ca vine Potopul, pentru oamenii politici singurul argument este „dupa noi, potopul”. Lucrurile nu se pot rezuma chiar atit de simplu. Probabil ca sistemul democratic, care nu este unul iresponsabil, ci unul deliberativ, se misca in multe situatii mai greu decit dictatura, unde comanda vine de la centru, iar centrului nu i se poate reprosa si imputa nimic. Este nevoie de forte? Vine armata. Nu ajunge armata? Vin si muncitorii, degajati de sarcinile de serviciu prin ordin de la centru. Nu ajung nici muncitorii? Sint scosi din celule si puscariasii. Toata lumea lucreaza la diguri, cara saci cu nisip, muta pamintul din loc. Nu fac ironii. Potopul din Romania e rezultatul unui sir de aminari si neputinte financiare, dar si al refuzului oamenilor de a se stramuta din zonele amenintate. Apa ne-a devastat doi ani la rind. Oamenii politici pot da vina unii pe altii, insa nimeni nu se gindeste ca primele care ar trebui sa reactioneze nu sint autoritatile, ci comunitatile. Ne-am bucurat ca am scapat de autoritatea totalitara a statului, dar nu am pus in locul ei nimic. Nu acuz acum comunitatile devastate de ape, oamenii dorm in corturi, in scoli, in cazarmi. Potopul a venit, dar nu avem nici macar o Arca a lui Noe, pentru a salva ce mai este de salvat. N-as vrea sa fiu in pielea nici unui sinistrat. Trebuie, totusi, sa intelegem ca sintem cu totii mai mici decit credem, ca sintem mai marunti decit fortele dezlantuite ale naturii si ca nu putem cere la infinit interventia statului-tatuc. Ne-am intors la o normalitate in care fiecare isi apara pielea, fara sa aiba nevoie de interventia unei instante de mediere intre cer si pamint.