Caută 
5 MIN
Am cautat prin dictionare sinonime pentru cuvantul prostie. Lista e lunga: stupiditate, neghiobie, idiotenie, imbecilitate, ineptie, insanitate, nerozie, eroare, gogomanie, naivitate, bagatela, futilitate, frivolitate; prostul e o persoana nesarata, fada, searbada. Si nu-s toate pe care le-am gasit. Dar parca mai lipseste ceva: agresivitatea prostului, dorinta lui de a se reproduce.
Am cautat si vorbe celebre despre prostie. Multe, unele savuroase, altele de bun simt, uneori izvorand din experientele de viata ale unor necunoscuti. Nu pot incepe decat citandu-l pe Albert Einstein: „Nu exista decat doua lucruri infinite, universul si prostia umana…, dar despre univers nu am certitudine absoluta". Se poate spune ceva mai adanc? Da, o spune cineva pe un forum: „In ziua in care prostia a cazut din cer, putini oameni au avut umbrela. Dar unii sunt prosti de la natura, in timp ce altii au dobandit prostia prin conversiune… si multi altii prin slabiciune". Am luat acest comentariu de pe un forum de discutie al unor psihologi din Franta. Conversiunea, in psihologia sociala, inseamna procesul de schimbare a structurii cognitive si/sau afective prin persuasiune, repetitie, transmiterea unor informatii deformate care pun sub semnul intrebarii convingerile subiectului. Daca acestea nu sunt sigure, stabile, consolidate sau daca structura de personalitate a purtatorului este fragila, daca individul nu are incredere in sine si are nevoie de tutorat pentru a lua decizii (daca e o structura „slaba"), desigur acesta se dovedeste un prost clasic; adica e usor de manipulat, de inselat, de convertit sau re-convertit. De prostit. Am putea merge mai departe: sunt usor de convertit nu doar cei fragili… cognitiv, adica cei cu un coeficient de inteligenta scazut sau fara cunostinte (de tipul individului lipsit de lecturi, neinformat, virgin cultural). Uneori sunt re-convertiti oameni de cultura, intelectuali autentici, cei care nu ar putea fi inselati, de regula, cu privire la valoarea unui lucru, opera sau persoana. Aici intervine insa sistemul afectiv al persoanei. Unii sunt atat de increzatori in capacitatea lor de evaluare si atat de orgoliosi, incat se considera invulnerabili; nu-si pot stapani afectivitatea si persista in prostie, in ciuda evidentelor. Uitati-va in jur, sunt si acestia destui. Albert Camus ne informeaza: „Prostia insista mereu". Nu se opreste, chiar daca toti vad lucrurile altfel. Stim ca adesea oamenii destepti nu se pot opri in pragul prostiei. Cehov are dreptate, „universitatea dezvolta toate inzestrarile oamenilor, intre care si prostia". Cunosc multi prosti-destepti, unii sunt creatori de valoare, altii sunt minti antrenate si specialisti de varf in diverse domenii. Dar mintea lor se opacizeaza atunci cand e vorba de un fapt asupra caruia s-au pronuntat deja. N-au puterea sa revina. Fixitatea creatorului e uneori fara limite.
Uneori prostia se cocoata pe pozitii importante, institutionale. Te si miri cum de au ajuns unii acolo unde sunt, cum nu se jeneaza sa spuna, fara sa clipeasca, lucruri despre care oricine stie ca sunt ineptii si pe care ei insisi le-ar amenda, daca ar fi vorba de altii. Ne ajuta sa intelegem ce se intampla François Mitterrand, fostul presedinte socialist al Frantei: „Democratia este dreptul institutional de a spune prostii". Minte subtire, bun observator.
Ne aparam de prosti ignorandu-i, evitandu-i, neacceptandu-i in jurul nostru. Ce facem insa daca prostul are putere, daca-ti poate schimba tie destinul, daca se crede chemat sa ne conduca viata, sa ne scoata din intuneric? Daca vrea sa ne salte spre „lumina" lui, vrem sau nu vrem?
Recurg din nou la analiza fostului meu profesor, Vasile Pavelcu, care a scris despre era prostilor ce se deschidea in 1947. N-a putut continua, revista ieseana „Ethos", in care a publicat eseul sau, a disparut imediat. Prostii au metodele lor de aparare impotriva celorlalti.
Din nenorocire, scria Pavelcu, uneori prostul e bantuit de nevoia originalitatii, e sedus de mirajul genialitatii. Daca i se pare ca nu e inteles de semeni, crede ca acest lucru e un efect al genialitatii sale. Uneori sarjeaza, practica limbajul abscons, cultiva obscurantismul, face chiar eforturi sa devina de neinteles. Crede astfel ca se apropie de o trasatura esentiala a omului original, opac vulgului. Desigur, fenomenul neintelegerii e bilateral. De fapt, el nu intelege codurile inteligentei si atunci mimeaza, traduce dupa schema sa cognitiva. Culmea megalomaniei, mediocrul care se crede inteligent declara razboi prostiei. Desigur, conceptul are alt inteles pentru el. Consemnez aici interpretarea profesorului meu: de fapt, prostul care vrea sa evadeze tradeaza intentiile naturii care a creat prostia pentru a face posibila nasterea unei societati omogene, ideale. Nu declarase cineva, nu cu multi ani in urma, consensul ca ideal social?
Prostia are varii aplicatii in viata sociala si profesionala. Cel mai pregnant e prostul scolit, adesea realmente erudit, prostul cu diploma. E orbit de surse de informare, citeaza in nestire, invoca autoritatea tratatelor si dictionarelor; marginirea lui cognitiva e acoperita prin aerul de intelectual pozitivist, rational, stapan al teoriilor si modelelor complicate. Umanizat prin pasiune. O varianta e prostul cu memorie deosebita, reproducand cu si fara rost citate, expresii, nume, coplesind naivii. El a fisat tot ce a citit, a facut din fise o reduta dupa care se ascunde cu dibacie. E strivit de carti, de lecturi si poarta aceasta grea povara in spate, ca pe un dulce canon. In fine, alta varianta e prostul cu diplome, colectionar de certificate si atestate ca pe niste titluri de noblete. Isi garniseste CV-ul cu titluri castigate te miri cum, isi cladeste prestigiul pe hartii fara acoperire, uneori inventate, afiseaza o incredere in sine care are menirea sa-i striveasca pe cei din jur. Are diploma, nu mai are nevoie de alta garantie.
Parca mai nociv e prostul-militant. El nazuieste sa cladeasca o "noua ordine", sa-i scoata din nestiinta si mizerie pe ceilalti, el uraste sa ramana la periferia societatii, se crede chemat in primele randuri ale celor care vor sa schimbe. El are datorii fata de societate, revendica mereu ceva, desigur nu in numele lui. Se daruieste celorlalti. E atras de ofensiva culturala, de lupta cetateneasca, il fascineaza ideologiile. E misionar, doctrinar, organizator, militant, activist. E in continua miscare. Nu-si asuma raspunderi, vocatia lui e sa darame ceea ce nu-i convine, lui si celor ce-l admira. O lume fara raspunderi si fara riscuri, raiul pe pamant. Are si calitati pentru aceste misii pe care si le asuma: e dinamic, combativ, sarcastic, agresiv; uneori fanatic, chiar mistic, virtuos, devine aparator al valorilor crestine. In realitate nu altii-l intereseaza, ci posibilitatea de a-i aduce alaturi de el. Prostul-militant e vocal, luptator, dar isi poate drapa vocatia si in umilinta, evlavie, resemnare, candoare, simplitate. Pare sincer, credul, afiseaza o naivitate binevoitoare, devine uneori chiar simpatic. Increderea lui in dreptate pentru cei multi, credinta ca e harazit sa aduca alinare oamenilor ascunde, de fapt, o indiferenta bine mascata. Chipul seducator al prostului serafic, asa cum l-a descris Erasmus, s-a impus cu tarie in alte vremi. Parca-l gasim si in lumea de azi, nu mult schimbat.
Recitind textul de mai sus, raman iremediabil trist: nu vom scapa niciodata de prosti, prea s-au insinuat in viata noastra!
Îți recomandăm
