Puterea burtoasa

Eram odata in acea vestita „Sageata albastra", trenul-tramvai care face legatura cu Bucurestiul prin Urziceni si trece voios printre lanuri de porumb (odata, fiind W.C.-ul infundat, a oprit chiar intre porumbisti, pentru nevoile calatorilor) si am asistat, involuntar, la o discutie instructiva. Asteptam la coada la amintitul „loc inchis", o singura cabina pentru cei peste o suta de pasageri. E acolo, in jur, un spatiu liber mai larg, loc in care se retrag fumatorii, cei plictisiti care cauta companie, un fel de agora in care se fac guverne sau se schimba informatii in grupuri mici. Linga mine erau doi tineri bine imbracati, apartinind, fara indoiala, clasei superioare. Ii trada o anumita grija de a nu se atinge cu ceilalti, aerul de distinctie pe care se straduiau sa-l transmita. Semne distinctive:  voinici, bine hraniti, imbracati in costume de firma, pantofi ascutiti, asudati. Veneau de la o intrunire a activistilor tineri dintr-un partid mare. Erau din judete diferite si schimbau informatii, opinii, solutii. Ce m-a frapat este ca nu puneau pasiune, mai degraba flegmatici, aer de indivizi stapini pe situatie. Si cefele groase, putina burta, prea devreme pentru virsta lor. Hotarit lucru, se hraneau cu grija, ca niste oameni ce-si permiteau sa traiasca bine. Mesajul pe care-l transmiteau era: noi sintem cei de miine. Asa i-am perceput  si eu: ei sint tinerii conducatori care se pregatesc pentru miine.

Mi-am amintit scena cind am citit, mai tirziu, un eseu publicat acum citiva ani de Sorin Alexandrescu, anuntat ca serial in Observatorul Cultural (nr. 17/ 23-27 iunie 2005). Romania ar fi condusa, crede profesorul, de o clasa politica „burtoasa",  lacoma, aroganta si satisfacuta de sine. Cei mai multi manageri sint tineri in jur de 35 de ani, „rasi in cap, mustata si cioc scurt", cu burti imense rasfrinte peste curea, ceafa puternica, „membre groase si paroase", care se disting printr-un aer dominator si suficient si care-si plimba puterea pe culoarele institutiilor poltice sau administrative (dar si mai sofisticate, credem noi, de pilda prin universitati) cu un mers leganat de rata indopata si rinjet cinic. Ei isi afirma superioritatea prin masa lor corporala, prin forta fizica pe care o degaja. Nu dialogheaza, nu lasa spatiu de negociere, doar isi „afirma" drepturile si te imping la o parte, scirbiti, daca le stai, inoportun, in cale. Au comportament de buldozer, vorba lor te striveste, fara a te avertiza. Nu sint conflictogeni, te inlatura prin forta lor, prin puterea ce-o degaja.

Daca sint la volan au masini puternice, marci cotate, stil agresiv, intr-un cuvint „bengoase", departe de serie. Si te privesc cu dispret nedisimulat, te clacsoneaza sa cedezi pirtie, iti arunca priviri ucigatoare daca nu te-ai ferit la timp, deschid geamul sa-ti arunce vorbe grele, suierate, din care rasufla  desconsiderarea pe care-o meriti, pentru obraznicia ta de a respecta regulile. N-au mila pentru masinile lor, trec prin gropi cu seninatate si viteza, nu-i intereseaza nici agentii de circulatie care nu indraznesc sa-i opreasca.

Filosofia lor e afirmarea prin masivitate, tepeneala, siguranta de sine si aroganta. Dimensiunile lor sint dobindite dupa o reteta de ingurgitare stiintifica, nu ajung intimplator aici, dintr-o dereglare sau boala sau proasta hrana, ci dupa un program urmat cu rigurozitate. Se hranesc excesiv de tineri, cu scopul de a impresiona pe prapaditi, nu ajung la corpolenta la o anumita virsta sau dupa o viata de trai sedentar la birou, dupa o munca  intelectuala fara alternante de munca fizica, ci printr-un program de (auto)promovare sociala. Vor sa fie asa, cit mai repede posibil. E forma lor de a se afirma, de a impresiona. Ei nu-si afirma puterea, ei sint Puterea. Aceasta nu e cistigata prin munca, lupta, asiduitate, ci e afirmata ca o valoare evidenta, sigura, netratabila. Ea este.

Speta aceasta de indivizi are o trasatura comuna: e indiferenta fata de cei din  jur, se distinge prin nepasarea fataa de ceilalti – biete fiinte neinzestrate pentru a li se opune – prin ignorarea altor aspiratii sau dorinte; nu manifesta nici un fel de nervozitate sau precipitare in relatiile cu ceilalti, nu dau semne de slabiciune, nici de ingrijorare. Sint siguri pe ei. Ei stiu ca sint viitorul!

Ei confera societatii romanesti trasatura pe care Sorin Alexandrescu o numeste „obezitate sociala". Ei formeaza clasa de burtosi politici, culturali, universitari, sint tupeisti si poruncitori, ei reprezinta succesul in afaceri (fie ele si culturale sau academice), socotind ca li se cuvine totul. Categoria acesta de individ e capabil de orice, el  „face si desface". Tipul lui somatic reprezinta  un „simbol si un produs obtinut cu grija si perseverenta",  agresivitatea lui este pendantul constiintei ca nimic nu-i poate sta in cale. Priviti-l, merge incet si masurat, se clatina constient, isi leagana soldurile ca o femeie de moravuri indoielnice, priveste cu ingimfare in jur, are rictusul omului care se stie pe cai.

Ei sint produsul noii noastre „democratii". Traiesc intr-un mediu protejat, nu au frica de nimeni, nu-i inspaiminta institutiile represive, nici oamenii puternici. Sint o alta categorie decit cei dinainte, care traiau cu frica de conducatorii politici, de serviciul de cadre, de secu, de sefi mari si mici din institutii. Ei stiu ca au drepturi si le cer. Le pretind… Uneori le negociaza. Ce-mi impune mie (cred ca si altora din generatia mea) este ca nu au probleme de constiinta, dreptate sociala, rusine, recunostinta. Fericita specie.