Romaniei, cu dragoste…

Orice tara vazuta de sus pare mult mai frumoasa decit daca o privesti la nivelul solului. Astfel, deserturile nesfirsite nu mai arata atit de dezamagitor inospitaliere, iar intinderile de gheata de la poli se arata ca niste plapumi ireale de zapada. Lipsesc detaliile inhibante, iar diavolul nu-si mai gaseste ratiunea. Tot astfel stau lucrurile cu istoria. Povestita pe scurt, ea retine doar faptele cu adevarat importante care traseaza liniile mari ale unui destin national si lipsesc cu desavirsire evenimentele ceva mai marunte care ne maninca, de obicei, viata. M-a pus in situatia de a reflecta la asemenea lucruri o exceptionala carte aparuta recent sub semnatura doamnei Dimitra Stasinopoulou, o grecoaica get-beget, indragostita de Romania si de spiritul ei. Autoarea a izbutit in prefata monumentalului album, Romania inimii mele, o succinta istorie a spatiului romanesc privit ca un topos, veche vatra de istorie si civilizatie europeana. Aflam, cu satisfactie, ca in antichitate grecii mereu iscoditori s-au interesat de teritoriile Traciei si Daciei si ca, mai inainte chiar, in vremurile mitologice, am fost vizitati de cutezatorii vechii Elade. Pericle ar fi luat parte la expeditii pe aceste meleaguri si ca Alexandru Macedon s-ar fi aventurat si el dincolo de Dunare. Istrul nu reprezenta o bariera catre grinarul Balcanilor, iar interesele comertului era mai puternice decit obstacolele naturale. In sfera povestilor, tot grecii amintesc de faptul ca celebrul erou Ahile ar fi inmormintat, la vointa mamei sale, zeita Thetis, in Ahileia, Chilia de astazi, un loc binecuvintat de zei si de frumusetea asezarii. In perioada elenistica, tot grecii au infiintat colonii pe tarmul Pontului Euxin si urmele lor se mai vad si astazi.
Trebuie remarcata generozitatea ideii de a consacra Romaniei un astfel de album, bazat pe un sentiment de gratitudine pentru tara care a fost mereu, de-a lungul timpului, o gazda buna pentru cetatenii unei tari careia ii datoram democratia privita ca o forma de libertate. Autoarea nu se rezuma doar la aspectul istoric, cu multiplele lui conotatii, ci patrunde mai adinc in profunzimile sufletului romanesc. Nu intimplator se confeseaza adesea si afirma ca o tara nu poate fi cunoscuta cu adevarat decit prin oamenii ei. As adauga, si prin valorile pe care le-a creat si in care crede. George Calinescu sustinea in Sensul clasicismului ca, dintre toate semintiile, romanii se afla, ca spirit, cel mai aproape de Elada. Elada umanismului, a artei si filosofiei, a ideilor perene si astazi privind Binele, Frumosul si Adevarul.
Parcurgind cu incintare acest album-elogiu adus Romaniei, pledoaria pare si convingatoare, si utila. Convingatoare prin argumente, credibila prin sentimentul indus imaginilor. Prin ochii doamnei Dimitra Stasinopoulou tara noastra pare inca si mai frumoasa, mai generos daruita de Dumnezeu cu darurile Lui nepretuite. Crede ca atunci cind Creatorul trudea sa faureasca pamintul si lumea, a apelat la un urias ciur si a risipit asupra Romaniei pamintul fertil, iar Greciei nu i-au ramas decit stincile aride. Punctul de plecare al acestui manual de iubire este Muzeul Satului din Bucuresti, unde, intr-o sugestiva sinteza, se regaseste imaginea unei Romanii traditionale, arhaice, unde spiritul creator al oamenilor atinge, prin varietate si frumusete, dimensiunile perfectiunii.
Varietatea si pitorescul peisajelor montane, de la cimpie sau din orizontul marii induc ideea de cosmos. Aici incape si unicitatea culturii populare, cu mestesugurile, credintele si obiceiurile nealterate de vitregia vremurilor. Autoarea colinda insotita de aparatul de fotografiat aproape peste tot si vede tot cu ochi surprins si incintat permanent. Albumul devine astfel cartea unei uimiri, a unei cunoasteri si iubiri. Comentariile fotografice imbina perfect bucuria de a cunoaste si intelepciunea de a intelege. Privita prin ochii unui om care iubeste ceea ce vede, Romania pare o tara de vis. Nu cred ca avem motive sa o contrazicem…