Dictatura regretata de profitorii „Epocii de aur”

Nu il regret catusi de putin pe Nicolae Ceausescu. Daca ar fi sa il parafrazez pe Tudor Musatescu as spune ca azi se implinesc 91 ani de cand Nicolae Ceausescu mai bine nu s-ar fi nascut.

Ce importanta sarbatoare era 26 ianuarie! Cu cat entuziasm patriotic debitau poetii de curte veche memorabile versuri! Ce sentimente inaltatoare ii animau pe oamenii muncii din fabrici si de pe ogoare sa multumeasca genialului conducator prin dansuri tematice cu lopata si coasa pentru minunatele conditii de munca si viata! Asigurate cu o nepretuita grija parinteasca de cel ce-a fost "geniul Carpatilor", "om politic de importanta planetara" si asa mai departe.

Dar cate alte notiuni caracteristice nu i s-au atribuit lui Nicolae Ceausescu de-a lungul mult prea indelungatei sale domnii! Ponoasele acelei perioade le mai suportam inca si astazi, desi le atribuim – constient sau nu – altor factori, precum greaua mostenire, tranzitia, economia de piata sau criza mondiala.

Salarii rotunjite cu furtisaguri

Parafrazandu-l pe Nicu Ceausescu, "printisorul de aur", rapus si el intre timp de whisky-ul imperialist, un amic imi spunea zilele trecute: "Ce a construit Ceausescu astia nu sunt in stare nici sa varuiasca". Si el se numara printre nostalgicii "iepocii" respective. Motivatia lui e simpla: "Pe vremea aceea aveam tot timpul frigiderul plin". Sa fi avut frigiderul plin in acea perioada era ca si cum te-ai lauda azi ca ai Alfa Romeo sau o vila la Lebada. Numai cei nascuti cu mir in frunte ca manelistii isi puteau permite asa ceva. Dar individul continua nemilos cu explicatia: "Lucram la abator si nu era zi sa nu ies cu cateva kilograme de carne pe poarta".

Salariile nu era mari nici atunci, dar profitul colateral era infinit mai mare. La fel se mandreau atunci si fostii muncitori de la Textila, IUPS sau Electrocontact. Doar fraierii care se dadeau cinstiti se intorceau de la serviciu cu mana goala.

Restul de smecheri luau la iesirea din schimb tot ce le pica la indemana: un balot de panza, un motor, o priza, o surubelnita, pe care le plasau mai apoi in economia de piata. Acesta ar fi fost un motiv pentru care omul se simtea nevoit sa regrete vremurile lui Ceausescu. Altul ar fi acela ca pe vremea aia era si el mai tanar si inca mai putea. Sa fure un kil de carne, un burghiu. Ii invidiaza pe imbogatitii zilelor noastre, ba chiar ii si acuza: "Toti au furat". Ca si cum furatul ar fi cheia de bolta a prosperitatii in tara asta.

Partide formate pe scheletul Comitetului Central

Pastisandu-l pe Marin Sorescu am putea spune ca „Ceausescu n-a existat". A existat in schimb o liota de slugoi cu coloana vertebrala de rama, ce i-au suflat in ceafa imaginea totalei adeziuni a poporului si dispozitia acestuia de a-l urma pana la victoria finala. Care, n-a fost sa fie. Cand au simtit cum carmaciul incepe sa miroase a mort, au fost primii care au parasit corabia ca sobolanii, raspandindu-se care incotro, democratic prin toate partidele nou infiintate.

Limbile cu care in trecut asigurau umiditatea optima la Comitetul Central al dictatorului au devenit cu timpul veninoase si acuzatorii la adresa celor care "au intinat nobilele idealuri ale comunismului". Nu fara sens un batran traitor al acelor vremuri spunea ca: "Ceausescu n-a murit de gloante, ci de limbi in cur".

Inflatie de nostalgici la mormantul dictatorului

Azi, 26 ianuarie in Cimitirul Ghencea Militari din Bucuresti va fi probabil o inflatie de nostalgici: batrani ce cu mandrie poarta argintul anilor in plete, tineri de la SRI, stapani pe soarta si pe misiunea ce o au de indeplinit.

Mii de nostalgici vor mai aduce inca un omagiu celui ce le-a fost baci pana la adanci vesnicii. Si la Botosani vor fi multi cei care isi vor aminti de vremurile cand "odiosul dictator" era "marele carmaci", cand inca mai aveau un loc de munca unde, daca nu pica ceva la salariu, curgea garla la terminarea orelor de program.

Despre metodele de sustragere a productiei din fabrici s-ar putea scrie tomuri intregi. Unele rapturi se faceau cu acordul tacit al conducerii, altele pe riscul propriu al angajatilor. Si intr-un caz si in celalalt era vorba de niste haiduci ai epocii moderne. Care furau de la bogati – fiindca tara noastra era bogata, asa cum am fost invatati sa spunem – si dadeau la saraci, adica celor ramasi acasa, imposibil de hranit dintr-un salariu.

Hrana cu portia

La al nu stiu catelea pahar cu vin de surcele, nostalgicul meu conlocutor mai adauga o remarca de aducere aminte. Tocmai intrase un tanar cu plete si cercelul aferent ca sa bea o bere: "Mai vedeai pe vremea lui Ceausescu asa ceva? Daca te vedea cu plete, te lua la tuns si te trimitea la mina sau la canal". Adica, iti asigura un serviciu, nu ca in zilele noastre ca te trimit in somaj.

Nu conta ca unii isi lasau sanatatea prin acele locuri sau chiar viata. Ce sa admiri pe vremea lui Nicolae Ceausescu? Nici macar in alimentara nu mai aveai ce cauta. Ce sa gasesti? Niste rafturi goale, pavoazate din loc in loc cu cate un borcan de compot expirat. Painea se dadea numai pe cartela. Salamul cu soia, asa cum a fost el criticat, nu putea sa iti intre in posesie decat pe baza de buletin. Pe atunci nu te legitimai doar in fata organelor de ordine, ci si in fata guresei vanzatoare, care si ea primea ordine sa nu dea mai mult de jumatate de paine si o suta de grame de salam pe cap de locuitor.

Pe atunci fericirea noastra se cantarea in tone de otel si metri cubi de beton pe cap de locuitor, nu in paine si salam. De altfel, capul de locuitor era un fel de unitate de masura a fericirii. Din acest motiv unii, care s-au saturat sa mai fie porecliti "cap de locuitor" au facut o Revolutie pe care o regreta si acum.

Realitate masluita de propagandisti

Ceausescu nu a fost doar un simplu sef de stat cam dement si suficient de paranoic incat sa-si inchipuie ca se regaseste in elogiile celor aflati in servitutiile lui. El a fost creat de acest trepadus.

Un om care pronunta „populatia bastinoasa" in loc de "bastinasa" nu putea intra in categoria celor cu un dram de inteligenta. Ori ca inteligenta (sau lipsa ei) sa iasa in evidenta, cineva trebuia sa se ocupe de chestia asta. Asa au fost inventati propagandistii. Indivizi de o cultura indoielnica, dar cu o mare pofta de parvenire, reprezentau poporul si vorbeau in numele lui. Asa se facea ca de la cabinetul numarul unu, realitatea se vedea ca Fata Morgana, adica cu susul in jos.

Ultimii ani de domnie a lui Nicolae Ceausescu au fost si cei mai dezastruosi. Tinerii zilelor noastre, care n-au prins acele vremuri se ingrijoreaza cand vad imagini din Coreea populara, cu oameni ce se hranesc cu coji de copac, nestiind ca aproape in aceeasi situatie am fost si noi in urma cu mai bine de 20 de ani.

Unica televiziune transmitea doar doua ore de discurs prezidential, intrerupte ca o pauza publicitara de un sfert de ora de cantece patriotice si revolutionare. Apa calda era o utopie, energia electrica functiona exact in acele doua ore de telejurnal. Cat despre caldura din locuinte ce sa mai vorbim. Ramane celebru acel indemn al „carmaciului": de a mai pune o haina pe noi.

Sursa: Monitorul de Botosani