O noua razie la magazinele de vise

joi, 04 martie 2010, 20:24
2 MIN
 O noua razie la magazinele de vise

In seara zilei de 3 martie, in jurul orei 20, in urma unor informatii primite de catre politistii romascani, acestia au aflat ca la un magazin de produse etnobotanice amplasat pe strada Bogdan Dragos, din Roman, se desfasoara activitati de comert ilegal, in magazin fiind expuse spre vinzare pliculete cu produse etnobotanice ilegale.

Dupa primirea acestor informatii, la fata locului s-au deplasat politistii din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor Roman. Acestia au patruns in incinta magazinului si au constatat ca in interior erau expuse la vinzare, pe unul dintre rafturi, opt pliculete cu produse aromatice, in valoare de 285 de lei. La verificarea plicurilor respective, lucratorii de politie au constatat ca doua dintre sortimentele expuse pe raft aveau in compozitie si cannabis sativa.

Persoana care comercializa plantele a fost identificata de politisti in persoana romascancei Stefania M., de 40 de ani. Femeia a declarat ca produsele oferite la vinzare au fost aduse de catre proprietarul magazinului pentru testarea pietei. Controlul efectuat de politisti nu a dus la descoperirea, in afara celor opt pliculete cu arome, a altor produse, sume de bani sau bonuri fiscale emise de casa de marcaj. "Deocamdata, nu stim cu exactitate daca in acele pliculete se aflau si produse interzise de lege. Marfa respectiva a fost dusa la laborator, pentru a se analiza daca produsele comercializate in acel magazin au in componenta lor si substante interzise. In functie de rezultatele analizelor, vom lua masurile prevazute de lege", ne-a declarat comisarul sef Cristian Malei, adjunctul comandantului Politiei Roman.

Pina la primirea rezultatelor testelor de laborator, politistii au intocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infractiunilor de detinere si punere in vinzare de substante cu efecte psihotrope interzise.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii