Viata in „Satul Olimpic”

In „Satul Olimpic” traiesc circa 600 de oameni de toate virstele, in majoritate tineri de virste medii, fara ocupatie, citiva dintre ei fiind beneficiari de ajutoare sociale. Cei mai multi au ajuns aici in urma evacuarii fostului bloc NATO si a caselor din strada Sucedava. Pare imposibil de crezut ca dintre aceste mormane de gunoaie ies zilnic copii care merg la scoala, ba chiar invata si isi fac temele in camerele din rigips, de aproximativ 28 metri patrati, care, in timpul iernii, sint pline cu fumul inecacios de la sobe.
Intr-o astfel de camera, in blocul trei, la camera 41, traiesc 18 suflete, dintre care trei copii merg la scoala. Familia Caldararu – mama Mioara si cei trei copii ai ei, casatoriti, care au, la rindul lor, cite trei-patru copii – si alte rude apropiate traiesc din ajutorul social de 830.000 pe luna. Ei dorm cum pot in cele patru paturi inguste – femeile si copiii pe pat, iar barbatii pe jos, pe cimentul acoperit de toale vechi. „Am mers la primar de nu stiu cite ori, cu fratele meu – care si el e casatorit si are si copii – sa ne dea si noua cite o camera, ca in blocul 4 mai sint 20 de camere libere. Aici stam toti ingramaditi. Traim mai rau ca animalele”, declara Marius, unul dintre fiii Mioarei Caldararu.
„Intr-adevar, este o situatie grea pentru cei care locuiesc aici. Dar unii dintre ei nici nu pastreaza, asta este adevarul. Le-am spus de nu stiu cite ori sa nu mai arunce gunoiul la intimplare, dar nu m-au ascultat. Il arunca unde vor si acum, ca s-a topit zapada, a iesit toata mizeria la iveala. O sa vada ei cind o sa se incalzeasca in ce miros imposibil o sa traiasca. Am vorbit cu domnul primar sa imi trimita un utilaj, sa string de aici, dar acum, cind e moale pe jos, mai rau fac. Nu le convine, ce sa le fac? Acum, fac demersuri pentru o masina care sa vina aici si sa duca copiii la scoala. Am sa merg la primar si o discut cu el despre problemele noastre. Insa, daca toti aud ca se strica pe aici, nu o sa ne mai ia nimeni in seama”, spune Mircea Daraban, administratorul locuintelor din aceasta zona.
Mai toate camerele au aceeasi problema: tavanul, care sta sa se daramine. Unii l-au „cirpit” cum au putut, cu cartoane sau cu bucati le paturi, in functie de ingeniozitatea fiecaruia. „Am iesit din termenul de garantie de un an si, acum, imi cade tavanul in cap. Am ajutor social de 500.000 de lei, din care traim patru oameni. Din jumatate de metru cub de lemne da de la primarie, nu ma incalzesc o iarna. Am mai si cumparat. Ca sa repar tavanul imi trebuie 900.000 de lei si de unde sa ii iau? Am sa ma trezesc intr-o noapte cu el peste mine si am sa vad atunci ce am sa fac!”, spune o chiriasa.
O femeie ia apa de baut din acelasi loc unde o alta clatise rufele cu citeva minute inainte, rufe care mai apoi au fost intinse pe niste sirme deasupra gunoaielor si resturilor menajere.
In ceea ce priveste toaleta, nici hirtia de tipar nu suporta descrierea. Este una singura, la comun, undeva in afara. Pe holuri se taie lemne, zgomotul fiind unul asurzitor, avind in vedere amplasamentul, completat de injuriile unei persoane care incearca cu disperare sa adoarma – asta in jurul orei 11. Printre aschiile care sar de la lemne alearga cinci copilasi, veseli, fara nici o grija, urmariti de doi ciini. La un moment dat, se opresc si incep sa se joace „in fata blocului”, care nu inseamna un loc imprejmuit cu verdeata, cu banci si cu vedere la strada, ci gunoaie asezate in mormane mai mari sau mai mici. In departare se vede fabrica de zahar, de unde ies siruri de carute incarcate cu borhot. (A.T.)