Minuni in fotbalul juvenil iesean

miercuri, 09 februarie 2000, 00:00
3 MIN
 Minuni in fotbalul juvenil iesean

Despre cele patite de grupa de copii nascuti in 1987 a FCM Poli Iasi in turneul de la Resita v-am relatat pe larg in numarul de luni al "Monitorul", campioana nationala de anul trecut neputind sa-si apere titlul la "Memorialul Gheorghe Ola – Cupa Sperantelor" datorita unor motive extrafotbalistice. Astfel, desi in ultimul meci a invins pe CSM Resita cu 5-2, Poli a pierdut acel meci si calificarea datorita unei contestatii depuse de gazde. Sava Sandu, tatal unuia dintre micutii fotbalisti, Florin Sandu, ne-a vizitat ieri la redactie si ne-a relatat unele lucruri care, daca se confirma, pot produce un scandal monstru la clubul din Copou.
"Stiu ca risc ca fiul meu sa fie dat afara de la Poli insa nu mai pot sa rabd. Am fost la stadion si mi s-a spus ca nu poate nimeni sa ma asculte pentru ca toti sefii sint in Italia, am incercat sa merg si la Politie insa m-am hotarit sa spun totul la ziar. Cu o saptamina inainte de plecarea copiilor la Resita am atras special atentia ca Stiubei, jucatorul din grupa lui Nucu Antohi care avea drept de joc si la grupa noastra, sa aiba toate actele in ordine, el fiind mai rasarit fata de ceilalti copii. Atunci antrenorul Kereszy, care i-a insotit pe copii in locul lui Nicu Ursachi, ramas acasa cu cealalta grupa pe care o antreneaza, mi-a spus ca nu este treaba mea. Apoi, Florin Ursachi, fiul antrenorului, care desi nu are nici o legatura cu clubul a fost trimis drept delegat al echipei la Resita, mi-a spus sa nu am nici o grija ca totul va fi in regula. Ce a iesit s-a vazut, din cauza unei stampile care trebuia pusa la AJF, peste drum de Sala, copiii pierzind medaliile. Nu-mi pot explica insa de ce a fost folosit Stiubei de vreme ce baietii care au fost acolo mi-au spus ca inca de vineri i s-a spus ca actele acestuia nu sint in regula. In plus, Chiper si Sirbu, doi dintre copii care au fost la Resita, mi-au spus ca l-au vazut pe Florin Ursachi discutind despre bani cu un reprezentant al gazdelor. Eu i-am spus copilului meu ca poata sa se intoarca in sicriu daca nu vine cu diploma de campion de la Resita, iar acum nu stiu ce sa-i mai spun", a incheiat cu ochii in lacrimi Sava Sandu.
Acesta a mai adaugat ca lucrurile petrecute la Resita nu sint primele neregularitati petrecute la grupa unde joaca fiul sau. "De 4 ani de zile copiii nu au primit nici o bomboana de la club, absolut toate cheltuielile fiind suportate de parinti. Cind au cistigat titlul de campioana nationala, anul trecut, copiilor li s-au dat din partea FRF 8 mingi oficiale in care ei nu au dat nici un sut, mingile disparind. In iarna, in pauza unui meci a lui Poli, copiii au fost dezbracati pe zapada si felicitati ei urmind sa primeasca cite 300 000 de lei fiecare. Nici acesti bani nu au fost vazuti! La o deplasare la Bistrita, desi le-am dat fiecare parinte cite 250 000 de lei, copiii au fost evacuati din camin si nu au mai putut juca finala confiscindu-se pentru o perioada de timp si lucrurile pentru ca nu s-a platit cazarea! Am dat bani pentru orice deplasare, la Chisinau, Botosani sau Birnova desi auzeam dupa aceea ca nu s-a cheltuit mai nimic" a spus Sava Sandu.
Acesta a expus lucrurile de mai sus si managerului SC Iasi XXI (principalul sponsor al FCM Poli), Romeo Olteanu, care a promis ca va verifica toate acuzatiile aduse. "Eu stiu ca absolut toate deplasarile au fost decontate de club, la Resita, de exemplu, echipa primind 6 milioane de lei. Voi verifica cine a aprobat ca echipa sa fie insotita de o persoana care nu are legatura cu clubul si toate cele relatate de acest parinte. Vinovatii vor plati aspru si, la prima sedinta a Consiliului de Administratie, voi propune o analiza la singe a celor ce se intimpla la Centrul de Copii si Juniori, unde exista zvonuri ca exista foarte multe probleme. Rugamintea mea este ca orice parinte are cunostinta de lucruri necurate sa vina cu curaj sa le spuna, eu dindu-le asigurarea ca fiii lor nu vor avea de suferit" a declarat Romeo Olteanu. (Ovidiu MINEA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii