Poli in pioneze

vineri, 28 august 1998, 23:00
2 MIN
 Poli in pioneze

Dupa neconcludentele evolutii in deplasare atit in primele etape din campionat cit si in Cupa Romaniei, Poli joaca astazi din nou in afara Iasului. Daca pina acum iesenii s-au confruntat cu echipe a caror cota era foarte scazuta (doua nou-promovate si o divizionara C) astazi studentii din Copou vor da piept cu o echipa cu pretentii, care este una din cele mai solide echipe din serie. De cind a intrat sub umbrela lui Gheorghe Netoiu, Rocar a inceput sa nu se mai gindeasca la eterna dulceata a ligii secunde, bucurestenii gindindu-se chiar la Divizia A. Lotul lor este pe masura ambitiilor – Naicu, Cioaba, Tira, I. Radu, Vrajitoarea sint doar citeva nume foarte cunoscute – conditiile de asemenea, pe banca tehnica a fost adus un nume greu, Lita Dumitru insa exact ca la Iasi lipsesc rezultatele. De aici poate rezulta o confruntare plina de ambitii ambele garnituri privind acest meci ca pe un posibil nou start.
Poli are mari probleme pentru acest meci, oaspetii neputind utiliza foarte multi jucatori de baza. Astfel, alaturi de Paraschiv s-au accidentat si portarul Cimpeanu si liberoul Adi Popescu, ambii fiind incerti. Apoi, Cojocaru nu va fi utilizat ca urmare a deciziei lui Ion Moldovan iar Grigorie, Ionescu si Pascovici au ramas la Iasi pentru a sustine examen de admitere in invatamintul superior. Daca tinem cont si de faptul ca Gigi Netoiu a dat un serios ultimatum pentru obtinerea unor rezultate imediate rezulta ca misiunea iesenilor va fi foarte dificila. Doar traditia meciurilor reusite disputate de "alb-albastri" in Drumul Gazarului mai tine treaza sperantele iesenilor intr-un rezultat bun.
Inaintea acestei etape, cele doua echipe ocupa locurile 8 (Poli) si 9, fiind despartite de un singur gol.
Formatiile probabile: Rocar – Tudor – Naicu, Serban, Cioaba, Margarit – Stancu, Cristescu, Stoian, Radu – Tira, Vrajitoarea.
FCM Poli – Stoian – Abalasei, Rudac, Cotan, Petrache, Puscas – Botan, Matinca, Bordeanu – Dobrea, Stancu.
Arbitrii partidei sint: S. Altmayer (Timisoara) – A. Ion (Bradu), V. Burga (Focsani). Observator FRF: C. Stefan (Bucuresti).
Celelalte meciuri ale etapei: Dacia Unirea Braila – Dunarea Galati; Cimentul Fieni – FC Brasov; Laminorul Roman – Midia Navodari; Chindia Tirgoviste – Metrom Brasov; Nitramonia Fagaras – Sportul Studentesc; Tractorul Brasov – Gloria Buzau; Rulmentul Alexandria – Poiana Cimpina;
Precizia Sacele – Petrolul Moinesti. (Ovidiu MINEA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii