Primul sacrificat, Prunea

miercuri, 31 octombrie 2012, 23:24
2 MIN
 Primul sacrificat, Prunea

Comitetul Director (CD) al CSMS Iasi s-a intrunit ieri, intr-o sedinta in cadrul careia s-a decis despartirea de presedintele executiv, Florin Prunea si continuarea colaborarii cu antrenorul Liviu Ciobotariu, cel putin la meciul de vineri, cu Universitatea Cluj. Masurile luate au fost anuntate intr-un comunicat de presa al CD, pe care-l prezentam integral.

"Avand in vedere rezultatele sub asteptari ale echipei de fotbal, in ciuda conditiilor decente asigurate si ratarea obiectivului trasat in analiza precedenta, de a obtine 4 puncte in urmatoarele doua jocuri, Consiliul Director al CSMS Iasi, in urma analizei cu finantatorul principal, a hotarat:

1. Incetarea raporturilor de colaborare cu presedintele executiv Florin Prunea.

2. Se acorda vot de incredere antrenorului si jucatorilor pentru partida cu U Cluj, considerandu-se necesara mobilizarea exemplara a tuturor, pentru a demonstra faptul ca sunt jucatori de Liga I si pot sa castige acest joc si nu numai.

3. In acest sens, Consiliul Director, prin membrii sai, va asigura interimatul si va pune la dispozitie toate conditiile pentru a arata ca nu s-a pierdut increderea in redresarea situatiei in clasament, avand in vedere si momentele pozitive aratate in ultimele jocuri".

Desi inca dinaintea sedintei Comitetului Director i se propusese rezilierea contractului pe cale amiabila, imediat dupa aparitia comunicatului, Florin Prunea a declarat: "Nu stiu nimic despre o eventuala despartire. Contractul meu poate inceta doar cu acordul ambelor parti. Maine (n.r. – astazi) voi fi prezent la conferinta de presa a clubului!". Conform unor apropiati ai lui Prunea, atitudinea acestuia s-a datorat faptului ca sefii CSMS i-au propus fie diminuarea despagubirii de 20 000 de euro la care are dreptul in momentul in care clubul renunta la serviciile sale, fie esalonarea platii acesteia. Fostul international este insa decis sa plece din Copou doar dupa ce incaseaza integral suma amintita, mai ales ca fostul antrenor, Ionut Popa, care a acceptat si diminuarea despagubirii la care avea dreptul si esalonarea acesteia a ajuns sa faca memorii la comisiile fotbalistice pentru a-si incasa drepturile.

In plus, Prunea a solicitat aseara convocarea Comitetului Director. "Am cerut convocarea Comitetului Director, pentru a-mi prezenta punctul de vedere asupra problemelor reale ale clubului" a motivat cel care a condus CSMS de la inceputul anului, cererea sa fiind aprobata. Astfel, astazi, CD al CSMS va avea o noua sedinta, in care se spera a fi clarificat subiectul despartirii de Prunea, evitarea unui divort cu scandal fiind principalul obiectiv vizat.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii