Adina Duicu spune că procesul verbal e dovada că nu ar fi putut să copieze la bac

duminică, 05 iulie 2015, 13:51
2 MIN
 Adina Duicu spune că procesul verbal e dovada că nu ar fi putut să copieze la bac

Adina Duicu, fiica lui Adrian Duicu, se apără în faţa acuzaţiilor care i-au fost aduse vineri. Fiica fostului preşedinte al CJ Mehedinţi susţine că un proces verbal dovedeşte că asupra ei nu a fost găsit niciun dispozitiv cu ajutorul căruia ar fi putut să copieze la proba de vineri.

„A fost percheziţionată clasa mea, banca, am stat în prima bancă, camerele de supravegheat au fost chiar asupra mea. Mi-au facut percheziţia corporală şi nu au găsit nimic. Dovadă stă acest proces-verbal”, spune Adina Duicu.

Adina Duicu a fost acuzată că a trişat în timpul ultimei proba a examenului de Bacalaureat şi că asupra ei a fost găsit un dispozitiv cu ajutorul căruia i s-au şoptit rezolvările subiectelor. La ieşirea de la examen, fiica lui Adrian Duicu a fost aşteptată de poliţişti, iar potrivit acesteia, din procesul verbal întocmit la faţa locului reiese că nu avea la ea niciun dispozitiv.

Fraudarea examenului de către Alina Duicu este exclusă şi de către şeful comiei de bacalaureat de la liceul Dierna din Orşova, Bogdan Alexandru.

"Deocamdată noi nu ne putem pronunţa dacă absolventa clasei a XII-a, Adina Duicu, a copiat sau nu. Cert este că aceasta nu a fost prinsă în flagrant, iar profesorii-asistenţi din sala unde aceasta şi-a susţinut examenul nu au semnalat nici o fraudă", a declarat, duminică, inspectorul general al IŞJ Mehedinţi, Mirela Pintea Enea.

evz.ro

 

Comentarii