Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

BOMBĂ! SEX ŞI ŞPĂGI LA EXAMENE LA UMF IAŞI

GALERIE
exclusiv
  • exclusiv
- +

Procurorii DNA Iaşi au detonat ieri o bombă în mediul universitar: trei doctori, toţi cadre didactice la UMF, au fost duşi la audieri într-un dosar de corupţie. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ, soţul acesteia, Gheorghe - şef de secţie la Spitalul de Neurochirurgie şi dr. Dumitru Păduraru sunt cercetaţi pentru luare de mită. În cazul doctorului Păduraru acuzaţiile sunt de-a dreptul incredibile. Profesorul ar fi încercat să silească o studentă să facă sex cu el pentru a promova examenele. Fupă ce fata a refuzat, acesta ar fi ameninţat-o cu moartea. Dumitru Păduraru a fost încătuşat aseară. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi medici anchetaţi, surse juridice spun că aceştia ar fi primit bani de la studenţi pentru a-i promova la examenele care au loc în aceste zile la UMF. Aceleaşi surse au precizat că în acest caz ar fi fost găsiţi cel puţin 2.000 de euro în carnetele unor studenţi.

Procurorii DNA au întors pe dos ieri lumea medicală din Iaşi reţinând doi medici cunoscuţi din oraş şi audiind până noaptea târziu un al treilea. Prof.dr. Carmen Dorobăţ, manager la Spitalul de Boli Infecţioase, a fost reţinută azi-noapte, în jurul orei 23.00, fiind acuzată de lua­re de mită. Soţul acesteia, Gheorghe Doro­băţ, şef de secţie la Spitalul de Neurochirurgie, a fost şi el audiat însă a fost lăsat să plece acasă fără a se lua nicio măsură împotriva sa. Un alt cadru universitar, Dumitru Păduraru, a fost şi el reţinut aseară pentru 24 de ore fiind acuzat că ar fi încercat să violeze o studentă pentru a o promova la examene. Medicii ar fi luat bani de la studenţii medicinişti pentru a-i ajuta pe aceştia să promoveze exemenele. Mai multe sume de bani au fost ridicate ieri, surse din cadrul anchetei precizând că 2.000 de euro au fost găsiţi în carnetele de student UMF. Toţi cei trei medici amintiţi sunt cadre didactice la instituţia de învăţământ superior.

Doctorul Păduraru a încercat să violeze o studentă

DNA a prezentat oficial, până aseară, doar acuzaţiile ce îi sunt imputate medicului Du­mitru Păduraru. Potrivit procurorilor, acesta a fost reţinut pentru infracţiunile de luare de mită, tentativă de viol şi şantaj. În zilele de 15, 23 şi 26 ianuarie, în calitate de coordonator al disciplinei de anatomie de la UMF, Păduraru ar fi încercat să întreţină relaţii intime cu o studentă de la Facultatea de Farmacie. Medicul i-ar fi propus, de asemenea, să în­treţină raportori se­xuale cu el, săptămânal, în tot cursul semestrului al doilea ameninţând-o că în caz contrar nu va putea să promoveze exemenul la disciplina la care predă. De asemenea, Păduraru i-ar fi promis fetei că dacă va accepta să se culce cu el o va ajuta să promoveze şi examenul la Fa­cultatea de Medicină Generală, acolo unde este membru al comisiei de admitere. Studenta a mers la DNA şi a povestit totul. „În ziua de 26.01.2015, inculpatul Păduraru Dumitru a constrâns-o pe ace­eaşi persoană vătămată, prin ameninţarea explicită cu moartea, să nu spună nimănui despre cele întâmplate, în scopul obţinerii unui folos nepatrimonial, constând în asigurarea confidenţialităţii cu privire la faptele sale, astfel încât să evite tragerea sa la răs­pundere penală“, au precizat procurorii.

Percheziţii la soţii Dorobăţ

Carmen Dorobăţ a dat ochii cu procurorii în jurul orei 11.00, managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase amânându-şi o declaraţie de presă stabilită anterior. Ulterior, anchetatorii, sprijiniţi de Direcţia Generală Anticorupţie, au mers şi la Spitalul de Neurochirurgie, acolo unde au ridicat documente din biroul lui Gheor­ghe Dorobăţ. 

Mai jos citiţi despre reţinerea lui Gheorghe Dorobăţ astăzi, 31 ianuarie 2015:

EXCLUSIV Gheorghe Dorobăţ, şeful ATI de la Neuro, reţinut pentru luare de mită

Doctorul a fost dus apoi la apartamentul pe care îl are împreună cu soţia pe strada Cloşca, acolo unde anchetatorii au efectuat, timp de câteva ore, o altă percheziţie. Avocatul lui Carmen Dorobăţ, Ionel Nechita, a refuzat aseară să ofere declaraţii în acest caz invocând că audierile procurorilor nu era fina­lizate.

Averea soţilor Dorobăţ

Managerul de la Spitalul de Boli Infec­ţioase, prof.dr. Carmen Dorobăţ, a obţinut în 2013 împreună cu soţul său, prof. dr. Gheorghe Dorobăţ, şeful secţiei ATI de la Spitalul de Neu­rochirurgie 306.500 de lei, potrivit decla­raţiilor de avere publicate în 2014. Şefa de la Infecţioase a încasat de la UMF 96.500 de lei, iar de la spital 66.000 de lei, în timp ce prof. dr. Gheorghe Dorobăţ a obţinut de la UMF 75.000 de lei, iar de la Spitalul de Neurochirurgie 69.000 de lei. Din activităţi independente, cei doi profesori au dobândit 19.000 de euro şi din activităţi agricole alţi 10.000 euro. Medicii au împreună cinci terenuri, un apartament, o casă, trei autoturisme achiziţionate în leasing - un Nissan, fabricat în 2004, un Peugeot, fabricat în 2005 şi un Mercedes, fabricat în 2008. În 2013, cei doi soţi i-au donat lui Victor Dorobăţ trei apartamente.

La rândul său, conf.dr.Dumitru Păduraru avea, împreună cu soţia sa, mai multe terenuri, o casă, două maşini şi avea venituri, potrivit declaraţiei de avere din 2013, de 52.000 de lei.

CV-urile celor trei medici

Dumitru Păduraru are 51 de ani şi este conferenţiar doctor la UMF Iaşi. El este doctor în anatomie din 1998 şi este membru al senatului UMF. Doctorul a fost, între 2008 şi 2010 prim-vicepreşedinte al Societăţii Române de Ana­tomie. Medicul are mai multe lucrări ştiinţifice publicate. La rândul său, managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ (55 de ani) este doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar la UMF din 2004. Dorobăţ este şi ea membră în mai multe asociaţii me­dicale internaţionale şi autoare a numeroase lucrări ştiinţifice. Soţul ei a scris şi el de-a lungul timpului mai multe articole şi lucrări de specialitate în domeniul său.

Ce spunea Păduraru de avansuri sexuale şi şpăgi

Medicul Dumitru Păduraru a fost implicat într-un scandal în 2010 atunci când un dispozitiv explozibil a fost amplasat sub maşina sa. În acel an, pe 23 aprilie, doctorul de la UMF s-a urcat în maşina sa la ora 9.00 intenţionând să plece la serviciu. Şi-a dat seama că a uitat nişte acte şi s-a întors în casă. Când a repornit maşina dispozitivul pus sub maşina sa a explodat însă medicul nu a fost rănit. Dispozitivul explozibil ar fi avut în componenţă un focos de provenienţă rusească. Cu doar două luni înainte de presupusul atentat terorist medicul Păduraru fusese bătut de persoane rămase necunoscute. S-a speculat acum cinci ani că, în spatele celor două incidente ar fi fost unele răzbunări ale unor colegi dar, mai ales, o răzbunare venită din partea unor studenţi pusă pe seama unor presupuse avansuri sexuale sau a unor condiţionări financiare la exemane. Niciuna dintre variante nu a fost confirmată ulterior oficial.

În mai 2010, referitor la presupusele avan­suri făcute studentelor, medicul Păduraru spunea: „Nu vreau să fac nici o declaraţie. Organele de anchetă îşi vor face datoria. Nu intenţionez să dau în judecată pe cei care m-au denigrat şi au pătat imaginea universităţii. Oricum, cei care fac acest lucru trebuie să aducă probe, nu doar declaraţii anonime. Tre­buie să vină cu studentele care au spus ca le-am făcut avansuri. E foarte uşor de spus că profesorul X s-a dat la o studentă. Ce să le fac? Dacă vin în birou la mine şi le zic că au nota 4 pe lucrare asta înseamnă că m-am dat la ele? Apoi se duc la părinţi şi la colegi şi le zic că m-am dat la ele.“ Tot atunci conferenţiarul de la UMF nega şi că ar fi luat şpagă spunând că acele acu­zaţii „au început încă din 2008 când am devenit şeful Institutului de Anatomie. Cazurile cu şpagă trebuie probate. Văd că se speculează sume de 2.500 de euro, 1.000 de euro pentru nota 10, 500 de euro pentru 5. Nici vorbă de aşa ceva! Nu eu am fost cel care a introdus testele grilă.“

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri