Mircea Băsescu rămâne închis. Tribunalul Constanţa a respins cererea de arest la domiciliu

luni, 01 septembrie 2014, 12:12
1 MIN
 Mircea Băsescu rămâne închis. Tribunalul Constanţa a respins cererea de arest la domiciliu
Judecătorii de la Tribunalul Constanţa au respins cererea lui Mircea Băsescu de schimbare a regimului de arest preventiv cu unul de arest la domiciliu.

Anterior, avocatul lui Mircea Băsescu a depus la Tribunalul Constanţa o cerere de retrimitere a dosarului clientului său la DNA, pentru refacerea urmării penale. Avocatul a contestat atât înregistrările care au fost depuse la dosar, cât şi veridicitatea declaraţiilor unor martori.

„Am văzut magistratul receptiv la motivările noastre. Nu pot fi primite acele înregistrări pentru că nu sunt autentice şi nu pot fi verificate. Nu pot fi primite declaraţiile martorilor pentru că nu se coroborează cu dovezile depuse la dosar”, a declarat avocatul Nelu Traşcă.

Curtea de Apel a decis în data de 19 august păstrarea deciziei de arest preventiv pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, acuzaţi de trafic de influenţă.

evz.ro

 

Comentarii