Patru seri în piaţă, patru observaţii

Liderii PSD au admis că iau în calcul retragerea ordonanţei sâmbăta trecută, la scurt timp după ce preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a anunţat că CCR va lua o decizie până pe 11 februarie. Intuiesc un mesaj tranşant din partea magistraţilor, transmis pe canale neoficiale: “Lăsaţi-o baltă, vă faceţi de râs. Nu contaţi pe noi la numărat milionul”. Sigur, nu putem exclude nici cealaltă variantă. Judecătorii i-au asigurat pe liderii PSD că vor “albi” ordonanţa şi le-au trasat misiunea să potolească mai întâi strada. Ar fi cel mai sinistru scenariu de manipulare publică de după Revoluţie. În ambele cazuri, să nu ne amăgim. Judecătorii CCR provin din rândul politicenilor sau sunt numiţi politic. Ca urmare, deciziile lor vor avea mereu o doză ridicată de “interes” personal. Altfel spus, “strada” va câştiga toate războaiele atâta timp cât va deţine “majoritatea” la Curtea Constituţională. Se întâmplă şi la case mai mari. Urmăriţi dezbaterile şi mizele pur politice care premerg numirii judecătorilor la Curtea Supremă a SUA.

Simpatizanţii PSD nu au resimţit marele şoc duminică, atunci când au ieşit 600.000 de oameni în stradă, ci a doua zi, când numărul protestatarilor a scăzut considerabil. Ei chiar erau convinşi că nu e un miting împotriva unei ordonanţe, ci împotriva unei guvernări PSD. Mulţi dintre ei n-au înţeles nici până astăzi de ce să îngheţi seară de seară pentru trei articole de lege. La alţii “rotiţele” au început să se învârtă. De la o zi la alta, am remarcat în ochii unor pesedişti priviri parţial nedumerite, dar admirative.

România marilor oraşe s-a schimbat profund în ultimii 3-4 ani. Nu mai mult. În ultimii 3-4 ani. E ceea ce-i scapă Alinei Mungiu Pippidi şi celor care îi ţin isonul. Investiţiile din zona IT şi dezvoltarea industriilor creative au reuşit să păstreze în ţară zeci de mii tineri care în anii ’90 şi primul deceniu al anilor 2000 fugeau unde vedeau cu ochii. Unii dintre cei plecaţi au început să se întoarcă. Creşterea exponenţială a zborurilor externe s-a tradus printr-o schimbare de paradigmă. De ce să pleci dacă locuieşti la 2-3 ore de Munchen, Londra sau Barcelona? De ce să te întorci dacă munceşti la 2-3 ore distanţă de Iaşi, Cluj-Napoca sau Timişoara? Reţelele sociale au comprimat şi mai mult distanţele. Geografia a devenit irelevantă. Eşti tot timpul alături de “ai tăi”. Reţelele sociale au liberalizat oferta liderilor de opinie. Sute de amici preiau şi distribuie frânturi de activism civic promovat până mai ieri chiar de Alina Mungiu Pippidi. Dincolo de toate, justiţia a făcut aerul marilor oraşe mai respirabil. Până marţea trecută, când am ieşit în stradă cu o senzaţie acută de sufocare.

Toate aceste transformări s-au petrecut în ultimii 3-4 ani. Şi nu sunt ireversibile. Pentru că mutaţiile s-au produs doar în ADN-ul marilor oraşe. Altfel, falia dintre urban mare şi rural/ mici oraşe s-a adâncit. Iar frustarea celor care simt că rămân în urma istoriei se va strânge ca un elastic în jurul oglinzilor în care ne admirăm tinereţea, frumuseţea şi libertatea. Cu cât vom înainta mai mult, cu atât mai bruscă ne va fi prăbuşirea. Dacă marile oraşe nu vor înţelege să împartă picături de secol 21 până în ultimul cătun, ne vom face ţăndări cu lanterne cu tot. Să nu aşteptăm nimic de la guvern. Mânat de bune intenţii, Dacian Cioloş urma să lărgească această prăpastie, acordând prime de relocare din regiunile sărace spre cele mai dezvoltate. Aceasta e o provocare pentru comunităţile locale. De comun acord, dar urgent, instituţiile publice, societatea civilă şi companiile private trebuie să elaboreze strategii prin care să împingă dezvoltarea dincolo de zidurile cetăţii. Altfel, mai devreme sau mai târziu, cetatea va fi din nou asediată.

PS. Oops! CCR a dat câştig de cauză Guvernului în prima decizie. Ne paşte cel mai sinistru scenariu?