Plantele de apartament care purifică aerul

marți, 25 februarie 2014, 13:06
1 MIN
 Plantele de apartament care purifică aerul

Un studiu arată care sunt cele mai eficiente plante de interior, din punctul de vedere al purificării aerului. Aceste plante fac adevărate minuni cu aerul din locuinţă, filtrându-l de compuşi organici volatili periculoşi, cum sunt resturile microscopice de la materiale de construcţii şi mobilier, dar şi de la pesticide şi vopseluri.

Socotită "planta miracol" – pentru rolul său în ameliorarea unor afecţiuni perecum artrita, diabetul, dermatita, psoriazisul sau bolile cardiovasculare – Aloe Vera este excelentă şi în purificarea aerului. Planta absoarbe extrem de eficient formaldehidele şi benzenul din aer.

Ficusul de cauciuc (Ficus Elastica) este o plantă care rezistă chiar şi în condiţii de lumină slabă şi frig şi este excelentă în îndepărtarea formaldehidei şi a altor poluanţi. Este o plantă care iubeşte lumina soarelui, dar nu şi temperaturile extrem de ridicate. Deşi îi merge de minune atunci când este udată des, rezistă foarte bine atunci când omiteţi să faceţi acest lucru. 

Dragonierul (Dracaena marginata) este bună pentru reducerea nivelului de xilen, tricloretilenă şi formaldehide. Dacă alegeţi o astfel de plantă, nu o poziţionaţi aproape de fereastră, ci la circa 1,5 metri de aceasta. Udarea se face rar, la circa 5 zile.

 

Citeşte mai multe pe YahooNews

Comentarii