Puşcăria i-a transformat în scriitori. Deţinuţii au scos în ultimii 2 ani 90 de cărţi

luni, 27 aprilie 2015, 15:45
2 MIN
 Puşcăria i-a transformat în scriitori. Deţinuţii au scos în ultimii 2 ani 90 de cărţi

Numărul deţinuţilor care publică lucrări ştiinţifice este într-o continuă creştere. Toţi vor să iasă mai repede din închisoare, publicând cărţi pe bandă rulantă.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), în ultimii doi ani (2013 – 2014) deţinuţii încarceraţi în Romania au publicat 90 de cărţi. Comparativ, în perioada 2006 – 2012, au fost publicate doar 24. Pentru fiecare „lucrare ştiinţifică“ publicată deţinutului i se reduce o lună din condamnare.

Astfel de condamnaţi n-au avut nicio legătură cu domeniul literar sau publicistic înainte de intrarea după gratii, dar au devenit peste noapte scriitori prolifici, scoţând pe piaţă în timp record lucrări a căror relevanţă este greu demonstrabilă, inclusiv din cauza faptului că universitarii care le girează ştiinţific rămân, în cea mai mare parte, necunoscuţi.

Una dintre „celebrităţile“ care se pregăteşte să spargă gheaţa în domeniul ştiinţifico-literar este fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Baronul liberal lucrează de zor la o lucrare ştiinţifică despre mănăstirile din nordul Moldovei.

Topul grafomanilor de după gratii:

George Copos – 5 cărţi
Adrian Năstase – 4 cărţi
Antonie Solomon – 3 cărţi, două lucrări ştiinţifice
George Becali – 2 cărţi, înca una nefinalizată
Gheorghe Mencinicopschi – 2 cărţi
Nicolae Mischie – 2 cărţi
Mihai (Meme) Stoica – 2 cărţi (una în curs)
Gheorghe Popescu – 1 carte
Sorin Apostu, fost primar Cluj – 1 carte
Dinel Staicu – 1 carte
Relu Fenechiu – 1 carte în curs de elaborare
Corneliu Iacobov – 1 carte
Marius Petcu, fostul lider de sindicat Sanitas – 1 volum de poezii
Jean Pădureanu – 1 carte
Irina Jianu – 1 carte
Ionel Manţog – 1 carte
Sorin Ovidiu Vântu – 1 carte
Maximilian Bălăşescu, fost procuror – 1 carte
Decebal Traian Remeş – 1 carte.

b1.ro

Comentarii