De Business

Punem punctul pe știi

Refinanţarea unui credit din franci în lei, misiune imposibilă

joi, 22 ianuarie 2015, 02:50
6 MIN
 Refinanţarea unui credit din franci în lei, misiune imposibilă

Dacă o persoană alege să îşi refinanţeze un împrumut din franci elveţieni în lei, în condiţiile actuale ale pieţei, fără ajutor extern, are şanse aproape nule să obţină un credit în acest sens. Principalul impediment este reducerea valorii garanţiilor puse gaj înainte de criză.

Criza francului elveţian este fără rezolvare pentru persoanele care au accesat înainte de criză un credit în această monedă pentru a-şi achiziţiona o locuinţă. Creşterea bruscă a cursului valutar lasă ieşenii cu credite în franci cu şanse minime de a refinanţa împrumutul printr-o bancă distinctă. Reporterii „Ziarului de Iaşi” au trecut pe la mai multe agenţii pentru a obţine un împrumut cu care să refinanţeze un ipotetic caz de credit în franci elveţieni. Rezultatul? Aproximativ zero sorţi de izbândă. În primul rând, am apelat la următorul scenariu: în anul 2007, un cuplu a luat un credit ipotecar de 80.000 CHF pe 25 de ani pentru achiziţionarea unui apartament, iar rata lunară ajunge la 500 franci. De atunci, s-au scurs şapte ani, iar în prezent, mai au la orizont ani buni până la scadenţă, timp în care au achitat deja 20.000 CHF. Între timp, familia are şi un copil în întreţinere. Ce oferte pot fi accesate pentru refinanţarea acestui credit, în lei, pe o perioadă de 18 până la 20 ani. În primul rând, apare o problemă, ne-a explicat, sub rezerva anonimatului, un reprezentant al Millenium Bank. Pentru a contracta o nouă sumă, trebuie realizată o reevaluare a apartamentului.
 
În Iaşi, preţurile au scăzut cu 33% în ultimii şase ani, de la 1.194 de euro pe metru pătrat în trimestrul patru din 2008, până la 799 de euro pe metru pătrat în perioada similară din 2014, conform imobiliare.ro. Mai mult, acum băncile oferă credite care ajuns până la cel mult 75% din valoarea imobilului. Reevaluarea costă însă şi ea, în cazul unui apartament, scotând din buzunarele şi aşa secătuite de creşterea valutară alţi 500 lei. Taxele notariale de mutare a ipotecii de pe o bancă pe alta scot şi ele alţi bani din portofel sau cont. Inevitabil, pe lângă apartamentul ce trebuie ipotecat, mai trebuie aduse garanţii băncii pentru accesarea unei sume care să acopere creditul în franci. Ca să obţii o finanţare de 60.000 CHF pentru stingerea creditului anterior, urmează ca timp de 20 de ani cuplul din scenariu să plătească lunar o rată de 2.280 lei, dobânda fiind de 8,03%, potrivit simulării realizate la Millenium Bank. La Banca Transilvania, dacă dorim să luăm un împrumut în lei, pe o durată de 18 ani, în aceleaşi condiţii, rata lunară ajunge la 1.899 lei, la care se adaugă 150 lei pe an, bani reprezentând comisionul de administrare al creditului. Dobânda se ridică la 4,41% în condiţiile în care solicitantul se mută cu veniturile salariale la BT.
 
În cazul BCR, pentru un credit pe 20 de ani în lei care să „stingă” debitul în franci (230.000 lei), rata lunară calculată de reprezentanţii unei agenţii ajunge la 1.615 lei, dobânda fiind de 5,7%. La BRD, ni s-a spus scurt că în acest caz se poate oferi doar un credit de nevoi persoanale cu ipotecă, pe o perioadă de cinci ani. Valoarea imobilului trebuie să acopere 130% din cuantumul creditului, iar în scenariul prezentat puteam obţine doar 33.780 lei, pentru care urma să plătim preţ de cinci ani o rată lunară de 728 lei, cu o dobândă de 8,78%, insuficient pentru a acoperi debitul.
 
BNR se opune conversiei creditelor din franci în lei la cursul istoric
 
 
Impunerea conversiei creditelor în franci elveţieni la alt curs de schimb decât cel din ziua tranzacţiei ar produce pierderi pentru bănci, în cazul unora existând riscul de faliment dacă transformă împrumuturile la cursul istoric, a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză. "Orice decizie privind o conversie la un alt curs de schimb decât cel din dată tranzacţiei produce pierderi pentru bănci. Rezolvarea printr-un act normativ care să stabilească conversia la un alt curs decât cel din ziua tranzacţiei nu se poate! (…) Sunt bănci care pot da faliment dacă conversia se face la curs istoric. şi nu una sau două bănci riscă falimentul! Cineva spunea că volumul creditelor în franci nu reprezintă un risc sistemic, dar falimentul unei bănci este un risc sistemic", a afirmat Cinteză miercuri la dezbaterea din Comisia Buget-Finanţe la Camera Deputaţilor pe tema creditelor în franci elveţieni. El a arătat că băncile comerciale percep conversia la un alt curs de schimb ca fiind neconstituţională. "Dacă n-ar fi existat această variaţie de curs în perioada aceasta şi BNR ar fi intervenit în activitatea unei bănci era un abuz cras, puteam să fim traşi la răspundere penal", a spus Cinteză. Oficialul BNR a punctat că, după preluarea Volksbank de către Banca Transilvania, când aceasta din urmă va converti creditele în franci elveţieni în lei, aşa cum s-a angajat în contract, cu oferirea unui discount, măsura va pune presiune şi pe restul băncilor, însă rămâne de văzut dacă acestea îşi vor putea permite să aplice măsuri similare fără a-şi reduce drastic indicatorii de solvabilitate şi capital. El a precizat că, începând de vinerea trecută, guvernatorul BNR a avut discuţii cu reprezentanţii băncilor comerciale, 14 instituţii de credit având în portofolii împrumuturi în franci elveţieni, însă nu toate au volume mari de astfel de credite.
 
 
Conversie la media cursurilor
 
 
Deputatul PSD Ana Birchall a propus, ieri ca, în cazul creditelor acordate în franci eleveţieni, la solicitarea clienţilor, conversia să se facă prin aplicarea unui curs mediu determinat ca medie aritmetică a cursurilor medii lunare din luna acordării creditului până la momentul conversiei. Birchall a făcut această propunere în cadrul şedinţei Comisiilor parlamentare de Buget-Finanţe, care s-au reunit pentru a dezbate şi identifica soluţii la criza creditelor în franci elveţieni. Deputatul PSD a precizat că a a iniţiat o propunere legislativă privind conversia creditelor, care se află în dezbaterea în Parlament, şi a arătat că îşi rezervă dreptul de a depune un amendament cu următorul text: "La solicitarea clientelui, în cazul creditelor acordate în franci elveţieni, conversia soldului acestor credite în lei se va realiza prin aplicarea unui curs mediu de conversie determinat ca medie aritmetică a cursurilor medii lunare din luna acordării creditului până la momentul conversiei".
 
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor susţine orice proiect legislativ care să vină în sprijinul consumatorilor direct afectaţi de impactul negativ al cursului de schimb al francului elveţian, a declarat preşedintele ANPC, Marius Dunca, precizând că sprijină consumatorii, nu băncile. "Vreau să le amintesc operatorilor financiar-bancari că în perioada 2006-2008 creditele în franci elveţieni erau într-adevăr mai ieftine, mai stabile, consumatorii au fost îndrumaţi atunci spre a lua credite în franci elveţieni şi, pentru a da un sentiment de siguranţă consumatorului, s-a prevăzut în contractele de creditare ale băncilor care au avut în ofertă aceste credite posibilitatea conversiei dacă, pe perioada contractului, moneda respectivă creştea cu 10%. Numai că operatorii financiar-bancari încearcă să se exonereze de această clauză prevăzută în condiţiile generale de creditare. Aşa că, scuzaţi-mă, n-o să plâng eu operatorii financiar-bancari! Eu ţin cu consumatorii şi încercăm să-i sprijinim", a afirmat Dunca la dezbaterea din cadrul Comisiei Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor pe tema împrumuturilor în franci elveţieni.

 

 

Comentarii