Dragi bancheri, nu vă fie teamă! Românii cu credite ipotecare nu vor să-și dea casa băncii. Vor rate mai mici, rate pe care să și le permită, rate pe care băncile au refuzat în toți acești ani să le diminueze. Majoritatea creditelor luate de populație nu au fost luate în scop speculativ, așa cum susțin domniile voastre. Au fost pentru locuire, pentru întemeiere de familii, pentru vise de-o viață. I-ați adus la exasperare cu dobânzile până la cer, mai mari de la lună la lună, cu penalizări la penalizări, cu comisioane și taxe pentru orice, inclusiv pentru ziua de mâine.

Ați fost atât de opaci la negocierile cu clienții încât i-ați făcut să-și amaneteze sufletele vouă și să se gândească la cele mai drastice soluții. I-ați adus în pragul incapacității, în pragul sinuciderii pe unii. Niciunul nu v-a cerut pomană, niciunul nu v-a cerut rate derizorii, ci doar sprijin într-un moment în care economia României se ducea de râpă, salariile și pensiile erau tăiate, bonusurile și alte facilități de bun simț precum bonurile de masă dispăreau mai ceva ca-n reclama la Vanish.

Cu un tupeu fantastic le-ați arătat ușa și i-ați împovărat și mai mult. I-ați pus să-și transforme creditele luate în monedă elvețiană în euro, ”ajutorul” vostru traducându-se, de cele mai multe ori, printr-o creștere de cost de circa 2 puncte procentuale, mai pe limba tuturor, printr-o scumpire de 20-30% a creditului. Cum spune englezul, ”been there, done that”. Cu toții am trecut prin asta.

Negocieri? Voi nu știți ce-s alea. Sau cel puțin nu cu oamenii de rând. Pe aceștia i-ati batjocorit cu reduceri de rată de 1-2-3% chiar și în zilele de Black Friday. Iar 20-30 de euro la o rată de 600 euro este o picătură într-un ocean. V-am cerut 400 de euro, nu o sută sau grație totală. Știu, ”nu se poate mai mult”, este răspunsul vostru unanim și repetat, indiferent dacă vă numiți Banca X sau Banca Y. Am contabilizat peste 10 astfel de negocieri cu voi, la nivel înalt, nu la cel de director de sucursală, toate finalizate în detrimentul meu, indiferent de momentul discuției sau de interlocutor. Gândirea pozitivă și speranța au fost înlocuite cu frica de voi, cu atacuri de panică, cu disperarea de a face orice să găsesc banii pe care să vi-i dau.

Cu un euro crescut, cu scumpirea traiului, cu restructurările salariilor, ratele s-au achitat cu întârziere sau parțial. Dar nu v-a interesat că v-am prevenit și v-am solicitat ajutor. Nu ați luat în calcul faptul că nu mai pot plăti și că într-o zi voi marca pierderea și voi renunța, cu toate consecințele de rigoare. Ați continuat în stilul vostru. Nu v-a interesat nici că apartamentul de 2 camere dintr-un cartier bucureștean nu mai face 125.000 de euro, ca-n 2007-2008, când mi-ați dat creditul după ce v-am achitat 25% avans, plus comision de acordare și altele de genul.

Ați vrut profit, camătă, îndatorare. Le-ați obținut. Am plătit prețul noi toți, aștia cu credite luate în acei ani, aștia rău platnici, cum ne spuneți. Aștia care am avut toată bunăvoința din lume de a nu ajunge aici și care ne-am milogit de voi să ne diminuați ratele pe bune, nu cu restructurări și perioade de grație care scumpeau pe furiș ratele de la anul.

Cum poți numi altfel binefacerea voastră, cand mi-ați dat 100.000 de euro, iar soldul după 8 ani de plată și ”ajutoare” de-ale voastre a ajuns la 160.000 de euro, la finalul creditului, peste 25 de ani, urmând să vă fi achitat aproape 300.000 de euro.

Scrisoarea integrală, pe Capital