Un ieşean, şef peste spionii României. A avut 278 de voturi secrete. Reacţii

marți, 30 iunie 2015, 18:11
3 MIN
 Un ieşean, şef peste spionii României. A avut 278 de voturi secrete. Reacţii

Senatorul PNL Mihai Răzvan Ungureanuva fi director al Serviciului de Informaţii Externe, după votul exprimat în plenul reunit al Parlamentului. Votarea a fost secretă.

Plenul reunit al Parlamentului l-a votat maţi, cu 278 voturi "pentru", 6 voturi "împotrivă", iar 5 parlamentari nu au votat, pe senatorul PNL Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

Mihai Răzvan Ungureanu a spus, marți seară, după depunerea jurământului ca director al Serviciului de Informații Externe (SIE), că faptul că a fost votat în Parlament demonstrează ”maturitatea clasei politice”, el mulțumindu-le președintelui Iohannis și parlamentarilor PNL, UNPR și UDMR.

”Vă mulțumesc pentru încredere și mulțumesc din nou președintelui Klaus Iohannis pentru nominalizarea făcută. Este o misiune care mă onorează, pe care cred că am știința să o fac, să o duc la bun sfârșit și pentru îndeplinirea căreia nu voi precupeți niciun efort”, a declarat Ungureanu.

El a mulțumit grupului parlamentar PNL pentru modul în care ”a susținut” această nominalizare a sa, precum și parlamentarilor de la UNPR, care ”au înțeles să facă distincția între politica de partid și politica națională”, precum și UDMR, pentru seriozitate.

”Domeniul informațiilor este un domeniu al profesioniștilor, care nu poate să fie contaminat politic. Politica e exclusiv politica națională. Îi apreciez pe toți oamenii politici din Parlament care s-au ținut departe de orice abordare emoțională. Știu ce înseamnă această validare prin vot (…) Astăzi sunt validat de o clasă politică și cred că asta e dovada noastră de maturitate și este semnul trifumfului statului de drept”, a mai spus Ungureanu în plenul Parlamentului.

La vot au fost prezenţi 289 de parlamentari din care şi-au exercitat votul 284 de membrii ai Legislativului.

După anunţarea votului, Ungureanu a depus jurământul în faţa Parlamentului, în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe.

19.21: Vasile Blaga: Am demonstrat capacitatea PNL de a coagula numarul de voturi cand sunt chestiuni importante
19.19: Alina Gorghiu: Victor Ponta e un las, nu si-a lasat colegii sa voteze. Ii este foarte greu sa accepte o infringere. Avem o noua majoritate, cu acest numar de voturi pica orice guvern
19.07: MR Ungureanu depune in acest moment juramantul

19.03: Mihai Razvan Ungureanu e oficial sef al SIE. Rezultatul oficial al votului: 278 voturi pentru MRU, 6 impotriva, 5 parlamentari nu au votat. Rezultatul a fost primit cu aplauze in sala

18.43: Votul s-a incheiat. Urmeaza numaratoarea

18.42: Marian Neacsu si Valeriu Zgonea (ambii PSD) fac o numaratoare paralela a voturilor si a celor prezenti intr-o banca din primul rand

18.37: MR Ungureanu a plecat din plen dupa ce s-a terminat votul senatorilor. Ungureanu s-a intors intre timp

18.33: Deputatul PSD Vasile Popeanga, unul dintre "spargatorii" boicotului cerut de partid, a fost aplaudat de liberali cand a votat

18.31: In Parlament continua procesul de vot, mai sunt cateva zeci de deputati.

18.12: Rectificare oficiala: La Senat prezenta este de 85, nu 86, pentru ca Tariceanu a fost trecut prezent, insa acesta plecase imediat dupa discurs

18.11: Votul la deputati se desfasoara in continuare, Valeriu Zgonea a convocat insa la prezidiu comitetul liderilor de grup din Senat intrucat s-a constatat o eroare la numararea voturilor senatorilor

18.07: Incepe votul la deputati

18.06:
Se numara buletinele ramase nevotate la senatori. Dupa mai multe momente de balbaiala, au iesit la numaratoare 86 de senatori prezenti

17.58: S-a incheiat votul senatorilor. Tariceanu este trecut prezent, insa nu si-a exercitat votul

17.52: Votul a inceput cu senatorii, care sunt strigati in ordine alfabetica. Acestia primesc buletine de vot pe care le introduc intr-o urna. Valeriu Zgonea a atras atentia ca trebuie urmarit cu atentie procesul pentru a se stabili corect cvorumul de vot.

17.48: A INCEPUT VOTUL. Se incepe cu senatorii, primul strigat este Gabriel Oprea, aplaudat de cei din UNPR

 

Comentarii