Universul din romanul „Ulise”, recreat într-un joc video la iniţiativa unui cineast irlandez

joi, 31 iulie 2014, 19:37
1 MIN
 Universul din romanul „Ulise”, recreat într-un joc video la iniţiativa unui cineast irlandez

Cineastul irlandez Eoghan Kidney şi-a propus să lanseze un joc video în care să recreeze universul din romanul "Ulise", al scriitorului James Joyce, informează lefigaro.fr.

Scopul lui Eoghan Kidney este să recreeze digital peregrinările şi monologurile interioare ale eroilor din romanul lui James Joyce.

Experienţa din jocul video trebuie să se bazeze pe cel de-al treilea capitol al romanului, "Proteu", moment în care cititorii descoperă reflecţiile protagonistului, alter ego-ul autorului, Stephen Dedalus, când acesta se plimbă pe plaja din Sandymount Strand.

Cititorul-jucător va putea astfel intra în pielea personajului şi va putea explora peisajele din epocă.

"Cartea va fi citită utilizatorilor în timp ce ei se plimbă de-a lungul (plajei) virtuale. Ei vor auzi gândurile lui Stephen, acelea care sunt scrise, şi vor fi ilustrate în timp real de adnotari textuale, de imagini şi link-uri", a explicat Kidney.

Prin urmare, jocul va fi şi un instrument educaţional pentru a analiza ce a scris Joyce.

Eoghan Kidney a organizat o campanie de strângere de fonduri pentru a-şi finanţa proiectul, în ideea de a comercializa jocul în 2015. El doreşte ca jocul să fie disponibil pe Windows şi Android. (Mediafax)

 

Comentarii