Caută 
3 MIN
Dar 50 de ani de la primul festival era o aniversare demna de marcat. Fie si numai pentru a cistiga un cap de pod pe piata internationala a discului. Fiindca trecerea a 50 de ani a marcat si un alt prag, intrarea in domeniul public a muzicii primei editii a festivalului. Ce era de asteptat s-a si produs, aratind cit de derizoriu este patriotismul fortat al celor ce pazesc fondul de aur al arhivei radioului. Cineva, nu se stie cine, in spatele lor, a vindut benzi ale concertelor festivalului care au si aparut cu promtitudine la doua case de discuri.
In Germania, Arhipel, o casa cunoscuta ca semi-pirat, ce nu respecta drepturile altora, ofera date false si isi vinde discurile foarte ieftin, a publicat un extras din banda concertului dirijat de John Barbirolli, cu Marea de Debussy. Pe prima coperta figureaza insa, inselator, titlul John Barbirolli Sviatoslav Richter, piano. Brahms: Piano Concerto No. 2 Bucharest 1958. Nu am inca discul pentru a verifica alte eventuale date de pe coperta a doua, dar, foarte probabil, este vorba de concertul dat de Richter la 23 mai 1964 si dirijat de George Georgescu. Acelasi concert a mai fost publicat de casa canadiana Doremi, in 1999, cu data falsa septembrie 1961. Diferenta este ca pe site-ul casei Doremi (www.doremi.com), cunoscuta pentru remarcabile discuri istorice, data concertului lui Richter este corectata.
Altfel, asa se intimpla cind detinatorii benzilor originale nu-si publica ei insisi tezaurul pe care stau in postura de closca nationala.
Cea de-a doua banda de la Festivalul "Enescu" din 1958 este publicata de casa de discuri britanica Testament. O casa serioasa, specializata in publicarea de arhive, de regula din fondurile EMI si mai nou Decca, Testament este intotdeauna o garantie a unor concerte remarcabile, adesea istorice. Discul, in care este mentionata provenienta concertului de la Festivalul "Enescu", dar nu si arhiva din care a fost luata banda, contine exceptionalul recital dat in septembrie 1958 de violonistul David Oistrach, impreuna cu acompaniatorul sau din epoca, pianistul Vladimir Yampolsky. Programul recitalului este mai mult decit remarcabil, aducind doua noutati in discografia violonistului rus: Fantezia in do major, opus 131 de Schumann si doua din Miturile, opus 30 ale lui Karol Syzmanowski, Narcissus si Driade si Pan. Li se adauga frecvent cintata de Oistrach Sonata in la major de Cesar Franck si Tzigane de Maurice Ravel. Cum aminteste muzicologul Tully Potter in notele la program, muzica pentru vioara si orchestra a lui Schumann ii fusese dedicata lui Joseph Joachim. Partitura a ramas apoi ingropata intr-o biblioteca, pina in anii 1930, cind a fost redescoperita de nepoata lui Joachim, violonista Jelly d’Aranyi. Cintata apoi de Adolf Busch si Fritz Kreisler, Fantezia a fost aranjata de acesta din urma intr-o transcriptie pentru pian. Aceasta este versiunea cintata de Oistrah la recitalul din cadrul Festivalului "Enescu". In cazul lui Szymanowski, Oistrah a cintat si inregistrat comercial adesea primul dintre Mituri, Fintina din Arethusa, dar nu si celelalte doua piese ale ciclului.
Recitalul si discul sint realmente exceptionale, impletirea vocilor intre Oistrach si Yampolsky fiind perfecta si de o mare frumusete. In ultimul numar din "Gramophone", principala revista britanica a discului, Rob Cowan vorbeste de un program inedit "fabulos", ajungind la concluzia ca recitalul de la Bucuresti, "din fericire pastrat", este unul de cea mai mare finete din discografia violonistului.
Mi-ar fi placut, desigur, sa-l vad intii, ca si concertul lui Barbirolli, pe un disc romanesc, dintr-o serie dedicata festivalului, asa cum s-ar fi cuvenit. Dar, pina la urma, tot raul spre bine, gratie renumelui de care se bucura Testament recitalul este acum raspindit si cunoscut in lumea intreaga, spre placerea tuturor melomanilor.
P.S.: In cautarea inadvertentelor semnalate in legatura cu prestatia lui Sviatoslav Richter am aruncat un ochi pe site-ul Festivalului "George Enescu", la informatiile despre participantii la diferitele editii. Parte a informatiilor sint de tot risul, celebrul organist Pierre Cochereau figurind ca… pianist, titulatura sub care poate fi gasit si violonistul Alberto Lysy, in timp ce pianistul Michel Beroff figureaza printre violonisti. Curat murdar si nu ma mai intreb cine o fi autorul. Ii multumesc doar prietenului Doru Ionescu pentru ajutorul in redactarea acestui articol.
