40 de cazuri de gripă depistate la Spitalul de Copii într-o săptămână, aproape jumătate au nevoie de spitalizare

sâmbătă, 28 ianuarie 2023, 02:50
2 MIN
 40 de cazuri de gripă depistate la Spitalul de Copii într-o săptămână, aproape jumătate au nevoie de spitalizare

În ultima săptămână, la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi au ajuns 40 de copii cu simptome specifice de gripă, fiind un număr foarte mare comparativ cu alte perioade. 

Dintre aceştia, 17 au avut nevoie de internare şi tratament de specialitate. Creşterea numărului de astfel de cazuri are legătură şi cu revenirea copiilor în colectivitate, fiind zile în care au fost diagnosticaţi şi câte şapte sau nouă copii.

Tot între 20 – 26 ianuarie au ajuns şi 23 de copii cu simptome de viroze respiratorii. Simptomele gripei includ febră înaltă, de peste 39 grade Celsius, manifestări digestive ca diaree, vărsături, dureri abdominale, dificultăţi în respiraţie, episoade frecvente de otite şi laringite, precum şi inflamaţie a muşchilor.

Care sunt simptomele care impun prezenţa la spital

Semnele la care trebuie să fie atenţi părinţii sunt: dificultate la respiraţie, respiraţie rapidă, şuierătoare, febră care ţine mai mult de cinci zile sau care reapare, tuse de intensitate mai mare după ce o perioadă a avut o evoluţie favorabilă.

De asemenea, este îngrijorător dacă apare o stare generală modificată, convulsii febrile, vărsături repetate, scaune diareice care pot să determine deshidratare, dificultăţi în administrarea medicaţiei, dureri musculare mari, care pot duce la refuzul de a merge.

„Antibioticele nu sunt utile în tratamentul gripei, aceasta fiind o infecţie virală. În condiţiile unei suprainfecţii bacteriene dovedite, antibioticele se vor administra doar la indicaţia medicului, pe bază de prescripţie”, au precizat specialiştii.

Când apar primele semne de boală este recomandată izolarea la domiciliu, iar timp de aproximativ şapte zile de la apariţia bolii copilul nu trebuie dus în colectivitate pentru a nu răspândi virusul. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii