A cui rușine e mai mare? Judecătorul a gafat la sentința dată unui medic șpăgar

joi, 19 septembrie 2019, 02:00
3 MIN
 A cui rușine e mai mare? Judecătorul a gafat la sentința dată unui medic șpăgar

Curtea de Apel Iaşi a condamnat, ieri, la trei ani de închisoare cu suspendare un medic de la Spitalul de Neurochirurgie găsit vinovat pentru luare de mită. Judecătorii instanţei de control judiciar au corectat, totodată, o greşeală copilărească a judecătorului de fond, Sonica Conachi, de la Tribunal, care îl condamnase pe medic, în primă instanţă, la patru ani de închisoare cu suspendare, în condiţiile în care, conform legii, pedeapsa maximă ce poate fi suspendată este de 3 ani închisoare.

La trei ani de la momentul trimiterii în judecată, medicul primar radiolog Eduard Moldovanu, de la Spitalul de Neurochirurgie, şi-a aflat, ieri, sentinţa. Curtea de Apel Iaşi l-a declarat pe doctor vinovat pentru luare de mită în formă continuată, stabilind o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii Curţii au corijat prin sentinţa de ieri o gafă judiciară a judecătorului din fond, Sonica Conachi, de la Tribunal, care îl condamnase pe Moldovanu la 4 ani de închisoare cu suspendare, aplicând prevederile noului Cod Penal. Potrivit legislaţiei, pedeapsa maximă ce poate fi suspendată este de 3 ani, fapt confirmat, ieri, de specialişti în Drept Penal interogaţi de ziar. Hotărârea judecătoarei Conachi a fost obiectul mai multor ironii în rândul celor din justiţia ieşeană, în special printre avocaţi.

De ce a fost condamnat Moldovanu

Eduard Moldovanu a comis faptele de corupţie în perioada 2014 – 2016, în calitate de şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală, funcţie pe care a fost numit, cu delegaţie, de managerul instituţiei. DNA s-a sesizat din oficiu în cazul doctorului pe 7 decembrie 2015, informaţia iniţială fiind că Moldovanu „ar obţine importante sume de bani provenite din nedeclararea persoanelor care solicită investigaţii medicale la computer-tomograf şi rezonanţă magnetică”.

La acel moment, exista informaţia că anumite sume ajung la persoane din conducere, dar şi că Moldovanu ar avea 25.000 de euro la birou. Datele fuseseră oferite Parchetului de un martor. Pentru a proba acuzaţiile, DNA a introdus doi investigatori sub acoperire la spital, unul dintre aceştia aflând că medicul lucra alături de subalterni, printre care şi un brancardier. Unul dintre subalterni îl numea pe Moldovanu, în discuţiile cu martorii sub acoperire, „băiat ok şi meseriaş”.

Unul dintre investigatori a oferit, după o examinare, 600 de lei medicului, fără însă a primi chitanţă, conform procedurii. Totodată, anchetatorii au obţinut şi interceptarea telefoanelor lui Moldovanu.

„Din analiza coroborată a datelor relevate de mijloacele de probă enunţate mai sus, instanţa reţine, fără echivoc, concluzia că inculpatul, în calitate de medic radiolog şi şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică medicală a pretins persoanei examinate la data de 18.03.2016 (investigatorul sub acoperire), atât înainte cât şi după efectuarea investigaţiei medicale RMN, suma de bani reprezentând costul acesteia”, se arată în motivarea primei instanţe.

Flagrantul din acest caz a avut loc pe 3 iunie 2016, asupra doctorului fiind descoperiţi banii primiţi de la unul dintre investigatori. Procurorii DNA au audiat şi un primar din judeţ, care, la rândul său, a beneficiat de o investigaţie RMN, a oferit 500 de lei, însă banii aferenţi nu au fost declaraţi în registrele contabile.

Eduard Moldovanu a spus în instanţă că „din cauza aglomeraţiei existente la triajul spitalului, ori pentru că unele persoane examinate se grăbeau să ajungă la serviciu, achitau taxele acestuia, dar a trimis aceste sume prin personalul medical la triajul spitalului pentru a fi încasate”.

De menţionat că, deşi cele 7 mite confirmate au valori infime, de la biroul şi casa medicului, anchetatorii au ridicat 366.240 lei, 52.750 euro, 100 franci elveţieni, 80 lire sterline şi de 30 lire turceşti, bani care au fost restituiţi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii