Academicienii din poliţie

Neîndoielnic, sunt puţini românii care nu au văzut nici măcar unul dintre filmele americane ce alcătuiesc faimoasa şi cam lunga serie "Academia de Poliţie". Acolo, sub îndrumarea unor superiori cam tâmpiţei, un grup de studenţi/ absolvenţi ai instituţiei trec printr-o serie de întâmplări comice, în neostoita lor luptă cu criminalitatea. Umorul, uneori de bună calitate, alteori nu prea, provine fie din jocul personajelor, fie din situaţiile grotesc- amuzante cu care se confruntă eroii.

Indiferent însă de valoarea artistică a seriei în sine, concluzia filmelor este una simplă, simplistă chiar, specific americană. Plătit (destul de modest, de altfel) din banii contribuabililor, poliţistul este obligat să fie întotdeauna la datorie, protejând cetăţenii oneşti de infractori. Profesia cere devotament, sagacitate şi sacrificiu. Nu-ţi place? Fă-te naibii altceva! Copoii corupţi şi nepregătiţi reprezintă excepţia, nu regula.

Din nefericire, la noi e invers şi nu e deloc de râs! Copoii corupţi şi nepregătiţi reprezintă regula, nu excepţia. Dovezi? Luaţi averile poliţiştilor la puricat! Analizaţi modul în care intervin într-o situaţie ceva mai delicată, ce nu presupune doar aplicarea unei amenzi de circulaţie! 

Metamorfozat, după 1989, din miliţianul brutal şi prostovan în ("de regulă" – vorba preferată a lui Ion Iliescu!) poliţistul mârlan şi şpăgar, omul în uniformă albastră a uitat să crească, să înveţe carte şi să-şi amelioreze caracterul, pentru a deveni util comunităţii.    

În primii ani de după căderea comunismului, poliţistul român lua bătaie pe stradă de la infractorii ce abia aşteptau să-i servească o lecţie cu aceleaşi instrumente pedagogice. Ceva mai târziu, a devenit amicul interlopilor, înţelegând că banul gros provine nu din salariu, ci din plicul vârât în buzunar de "sponsori", plic însoţit de obicei şi de o pălmuţă pe obrăjor, gest semnificând "Ce băiat bun!".  

Când, la începutul anilor 2000, presa a început să scrie tot mai furioasă atât despre vilele uriaşe ale poliţiştilor, cât şi despre proliferarea clanurilor de interlopi, premierul Adrian Năstase lua decizia ca ziariştii să nu mai aibă dreptul de a fotografia proprietăţile opulente ale foştilor miliţieni. Asta a fost măsura PSD de a reduce corupţia din sistem! Să ne mai prefacem miraţi că azi, la distantă de vreo 18 de ani, pesediştii şi poliţiştii sunt tot de partea infractorilor? Cazul Caracal este edificator.

Căci rechinul de la cap se-mpute!

Înfiinţată în 1991, în locul Şcolii ofiţerilor de miliţie, Academia de poliţie a fabricat, de-a lungul anilor, zeci de mii de poliţişti care au preferat să-şi vândă onoarea pe ruşine. Evident, au existat şi există poliţişti bine pregătiţi şi cinstiţi, dar ei se află în tristă minoritate, fiindcă altminteri le-am auzi tot timpul revolta şi le-am vedea mereu zbuciumul, nu doar când le ajunge cuţitul la os. Câţi dintre ei au cerut o reformă profundă a instituţiei pe care au absolvit-o?

Faptul că Academia de poliţie este prinsă de multă vreme într-un grav scandal al falselor doctorate (titlu ce mai aduce un spor la salariu – deja substanţial!), fără ca guvernul să se sesizeze în vreun fel, demonstrează putregaiul din sistem. Frauda a ajuns un mizilic. Escrocheria se învaţă temeinic la şcoală. E şi firesc: potrivit statului pesedist, principala menire a poliţiştilor academicieni constă în a-i proteja pe infractorii din politică şi din lupanare.      

Dacă vrem ca România să apuce totuşi pe drumul normalităţii, astfel de instituţii trebuie desfiinţate mintenaş, măcar pentru vreun an-doi,  iar toţi profii, studenţii şi absolvenţii reexaminaţi la capitolul probitate profesională. Cei curaţi să rămână. Cei murdari să plece în condiţii dezonorante, adică nu la pensia de lux, ci primind scatoalce peste ceafa groasă! Altfel, asaltul interlopilor asupra societăţii va deveni de neoprit!