Șef lucrări Dr. Irina Ciortescu, medic primar gastroenterolog, Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași: ”În primul rând încep prin a vă preciza că nu orice simptom relaționat cu ingestia unor alimente reprezintă o alergie alimentară. Există 2 noțiuni distincte: alergia alimentară și intoleranța alimentară care uneori pot apare la același tip de aliment (lapte). Putem vorbi de asemenea de toxicitate alimentară, caz întâlnit spre exemplu la unele ciuperci sau unele specii de pește sau în cazul alimentelor ce sunt contaminate cu microorganisme patogene și de asemenea de aversiune alimentară (dezvoltarea unor reacții adverse față de unele alimente, corelată cu unele stări emoționale sau cu unele tratamente cum ar fi chimioterapia). Pentru a putea preciza ce anume ați pățit vă recomand un consult la gastroenterologie și la alergologie.

 

Conform definiției, alergia alimentară se datorează apariției unei inflamații mediate imun, declanșată de contactul unor alergeni alimentari (elemente străine, non-self) cu sistemul imun. În cazul alergiilor alimentare, mai ales a celor mediate umoral (există IgE în sânge contra alimentului respectiv) simptomele digestive se însoțesc de simptome cutanate (urticarie, eczeme) și respiratorii (tuse, respirație șuierătoare). În aceste situații poate apare și șocul anafilactic, o stare foarte gravă ce duce la pierdera pacientului, dacă nu se acționează rapid. În cazul alergiilor alimentare mediate celular  sau mixt (testele cutanate la alergeni sunt pozitive) pacienții prezintă frecvent istoric de eczeme, mai ales în copilărie iar șocul anafilactic este mai rar. 

Intoleranța alimentară reprezintă apariția simptomelor digestive (și extradigestive) la ingestia unui aliment fără a exista o reacție inflamatorie (sistemul imun nu este activat). Cea mai frecventă intoleranță alimentară este cea la lactate prin diminuarea sau pierderea activității lactazei, enzima care asigură digestia lactozei din lapte. Există de asemenea și intoleranță la fructoză, care se găsește în fructe și legume, astfel încât fructele rămân nedigerate, se acumulează gaze în tubul digestiv și apar simptomele specifice sindromului de intestin iritabil. 

 

În practica medicală ne întâlnim frecvent cu situația în care pacientul adoptă o dietă fără gluten (fără alimente care conțin grâu, orz, secară) considerând că simptomele digestive se datorează unei alergii sau unei intoleranțe la gluten. Recomand înaintea adoptării dietei fără gluten (ca de altfel înaintea adoptării oricărei diete de excludere, restrictive) consultul cu specialistul gastroenterolog, alergolog și nutriționist pentru a preciza exact dacă este vorba de boală celiacă (boală autoimună la pacienții cu predispoziție genetică) sau alergie la gluten sau intoleranță la gluten.

 

 

O patologie relativ nou apărută este gastroenterita eozinofilică responsabilă de apariția simptomelor digestive de tract digestiv superior (disfagie, adică dificultatea de a înghiți, greață, dureri abdominale) sau inferior (diaree, balonare, dureri abdominale) datorată existenței unei inflamații alergice (cu eozinofile) la nivelul tractului digestiv. Afecțiunea apare la toate vârstele, pacienții au de multe ori istoric de eczeme în copilărie sau manifestări respiratorii de tip alergic. Pentru diagnosticul acestei afecțiuni este obligatoriu un consult la gastroenetrologie, o endoscopie digestivă  pentru prelevarea de biopsii iar tratamentul este stabilit în colaborare cu medicul alergolog și nutriționist.

 

Există un sindrom, relativ rar, numit polen-food allergy sau sindromul alergiei orale în care persoana are alergie la polen (de obicei ambrozie, mesteacăn, pelin) și la alergenii alimentari (țelină, ou, lapte etc) care prezintă o asemănare cu proteinele din polen (mimetism alergenic). Mai mult, lucru foarte improtant și pentru pacient și pentru medic, este posibilă apariția alergiei doar dacă alimentul este consumat crud și nu dacă este preparat termic (căldura poate distruge alergenii din alimente). La anumiți pacienți expunerea la praful de latex se asociază cu alergie alimentară la banane, avocado sau kiwi.

 

Se mai descrie alergia alimentară la efort, adică pacientul prezintă reacție alergică la un aliment doar dacă face efort după ce-l consumă.

 

Principalii alergeni alimentari sunt reprezentați de anumite proteine ale laptelui și produselor derivate ale acestuia, fructe (căpșuni, fructe de pădure, kiwi, avocado), pește (fructe de mare) care determină reacții alergice de tip imediat sau tardiv.

 

Sugarii și copiii mici prezintă, în general, alergie la proteinele din lapte, grâu, soia, arahide și ouă, în timp ce copiii de vârstă mai mare și adulții pot manifesta alergii alimentare la nuci și fructe de mare. În timp, se poate instala și toleranța alimentară (dispariția alergiei), astfel încât un copil care a prezentat alergie la laptele de vacă la vârsta adultă poate să devină tolerant. Alergia la alune și nuci este de obicei permanentă (pe viață).

 

Tabloul clinic al pacientului cu alergie alimentară cuprinde semne și simptome care variază de la caz la caz și pot dobândi aspect variat sub forma:

– Manifestărilor orale reprezentate de parestezii ale mucoasei orale și a limbii (furnicături, amorțeală), prurit (mâncărime), edem al buzelor și al limbii la contactul cu alergenul alimentar;

– Manifestarilor gastro intestinale care includ distensia abdominală gazoasă (balonare), greață, vărsături, diaree, apărute într-un interval de maxim 2 ore de la ingestia alergenului alimentar. Apariția simptomelor digestive tardiv după expunerea la alergenul alimentar (până la 2-4 zile, în anumite situații) îngreunează diagnosticul etiologic al afecțiunii;

– Leziunilor cutanate care sunt reprezentate de către rash cutanat (erupție), prurit, cu accentuarea simptomatologiei dermatitei atopice, dacă aceasta precede alergia alimentară;

– Simptomelor respiratorii care sunt reprezentate de strănut, tuse, rinoree (secreții nazale apoase), wheezing (respirație șuierătoare) și edem glotic, ceea ce reprezintă o urgență medicală.

– Simptomelor cardiovasculare: hipotensiune arterială și tulburări ale ritmului cardiac.

 

Șocul anafilactic reprezintă o complicație alergică manifestată prin senzație de slăbiciune, amețeli, cefalee, tinitus (zgomote auriculare), tulburări de vedere, hipotensiune arterială, cianoza periorală, tahicardie, dispnee și necesită tratament medical de urgență.

 

Diagnosticul alergiei alimentare este stabilit de către medicul specialist alergolog pe baza anamnezei, al examenului clinic și al testelor specifice (testele de scarificare cutanată, testele cutanate și determinarea valorilor serice de anticorpi IgE totali și specifici pentru anumite proteine). Aș vrea să precizez că nu orice creștere a IgE împotriva unui aliment în sânge reprezintă alergie alimentară, interpretarea se face în context clinic, utilizând și alte teste astfel încât să se poată face diferența între imunizare, alergie și dobândirea toleranței.

 

Metoda considerată gold-standard în diagnosticul de alergie și intoleranță alimentară este provocarea alimentară. Acest test nu se face de rutină, presupune riscuri si costuri mari, inclusiv declanșarea unei reacții anafilactice, motiv pentru care se recomandă efectuarea strict supravegheată.

 

După identificarea alergenului alimentar, i se recomandă pacientului evitarea alimentelor care declanșează apariția simptomatologiei alergice și alcătuirea unui jurnal de alimentație care să permită monitorizarea pe termen lung a evoluției bolii și prevenirea recăderilor.

 

Pacienții cu antecedente alergice severe de tipul șocului anafilactic beneficiază de tratament cu epinefrină injectabilă, în situațiile de urgență, antihistaminice orale și medicație corticosteroidă, în cazul formelor extinse de alergie, cărora li se asociază angioedem.

 

Persoanelor cu istoric de șoc anafilactic le este recomandată purtarea brățărilor sau colierelor speciale care avertizează asupra antecedentelor alergice și a unei gentuțe prevăzute cu adrenalină injectabilă, care poate fi administrată în situații de urgență.

 

În diagnosticul de alergie alimentară și intoleranță alimentară anamneza și examenul clinic sunt esențiale.”