Boicotul schiorilor mândri

Este normal să ne îndoim de autenticitatea boicotului aproape decretat împotriva Austriei. După ce vezi aliniaţi reporterii televiziunilor lui Ghiţă, Guşă, Voiculescu, Păunescu şi Teszári îndrugând aceleaşi sintagme despre „umilirea” şi „jignirea” României, despre „absurdul” şi „nedreptatea” poziţiei Austriei la discuţia despre primirea României în spaţiul Schengen, automat trebuie să fii circumspect. Televiziuni care înghit zeci de milioane de euro de la partide, păpuşi de cârpă când e vorba de abuzurile şi corupţia puterii, dar pătrunse deodată, la unison, de fiorul mândriei neamului şi de interesul naţional? Nu vedem aşa ceva decât dacă:

1) Puterea e interesată să arate Europei că pisica euroscepticismului poate face mulţi pui. Un pericol umflat printr-o coregrafie mediatică isterizată, metodă de şantaj pentru europeni slabi de înger şi temperament delicat.

2) Vizează acoperirea unui eşec uriaş în ochii publicului intern. Autorităţile şi-au aranjat singure o situaţie fără ieşire. 8 decembrie era un punct culminant pregătit de luni de zile. Ele au fixat orizontul de aşteptare şi l-au transformat într-un pariu al marii coaliţii guvernamentale, de sute de ori menţionat între mizele de politică externă ale mandatelor lui Iohannis. Schengen echivala cu un examen de validare internaţională, din care se puteau extrage importante dividente electorale interne şi acoperi rosturile coaliţiei toxice PSD -PNL.

Ce-a ieşit din asta? „Nu noi suntem de vină! Iraţionala Austrie. Nu-i nimic de explicat!”

Numai că această strategie de comunicare a fost atât de exacerbată emoţional încât a produs un moment de bulversare şi confuzie cum rar s-a putut vedea. S-au amestecat rândurile raţionaliştilor cu ale conspiraţioniştilor într-un imens grup de… schiori.

Civicii europeni români au preluat pe nerăsuflate sintagme, atitudini, scheme explicative din narativul AUR.

În faţa „absurdiţăţii” şi „inexplicabilului” diplomatic, au recurs la imaginarul frustrărilor seculare. Astfel, accederea în Occident e de fapt un traseu presărat cu staţii unde se desfăşoară trocul şi nu de împărtăşirea de legi, reguli şi valori comune. Bunăoară, ca să intrăm în UE am dat OMV şi BCR; Croaţia a reuşit să intre în Schengen numai pentru că a permis accesul Austriei la o conductă de gaze.

Ce avem aici? Tocmai un imperialism redivivus pe care fostele puteri imperiale/ coloniale îl desfăşoară mascat, accesând pieţe, economii şi resurse umane prin intermediul structurilor europene. Ele vizează protejarea diferitelor forme de extragere a resurselor popoarelor de la periferie în ideea de a le menţine într-un relaţie cvasi-colonială şi dependenţă. (Nu-i aşa, Simion?)

Analişti financiari, de la cel mai important ziar economic din ţară, se agaţă în acest cor susţinând că Austriei „îi e frică” de fapt de dezvoltarea rapidă a României. Vasăzică, austriecii ne-au pus „o piedică” fiindcă gândesc pe termen lung şi nu vor să-i depăşim la PIB prin 2030. Fostul imperiu a prins acum prilejul şi, într-o tradiţie românească adaptată, nu a dorit să moară capra vecinului, ci a faultat-o de-a dreptul.

Nu mă îndoiesc că la un astfel de moment T zero visau auriştii de când au ajuns pe scena politică: un „gest de emancipare şi maturizare”, „ridicare din genunchi”, „pierdere a naivităţii”, şi „trezire la realitate” din vraja cântecului de sirenă european, un moment în care „poleiala” şi „iluzia” principiilor generoase trebuie denunţate şi abordate relaţiile numai din perspectiva geopoliticii cinice. Auriştii în spirit şi simţiri ne cereau de mult „să întoarcem foaia” şi sunt destul de aproape să o facă prin Partidul Schiorilor Mândri şi pregătiţi de boicot, încurajaţi sau împinşi de la spate de diverşi oficiali români. Ar fi proşti să nu încerce transformarea „momentului Schengen” într-un punct de inflexiune în relaţia cu Europa. Austria nu e decât un pretext pentru ei.

Instrumentarea „momentului Schengen” are deja un efect intern otrăvitor: deligitimarea obiectivelor de întărire a statului de drept tocmai pe ideea că standardele europene sunt cam la fel ca alea mioritice. S-a şi proclamat că nu mai suntem „cea mai coruptă ţară europeană”. Cine altcineva mai putea spune că „Spaţiul Schengen s-a prăbuşit din cauza corupţiei”? Un fost preşedinte cu jumătate de familie anchetată în dosare! Prin urmare, ce nevoie mai are poporul să treacă prin suplicii, ce nevoie au politicienii români să stea cu frica de justiţie, dacă la alţii e mai rău ca aici? Haideţi să nu exagerăm! Am ajuns la „acelaşi nivel” sau „şi mai şi”.

A afirma că Austria e mai coruptă, cumpărată de Putin, că OMV e Gazprom travestit, nu rezolvă şi nici nu scuză carenţele interne ale României. Cele pe care le suportăm cu toţii.

Dragi schiori mândri, în final, câteva întrebări.

Ce ar fi fost România, fără această cinică Austrie? Fără această Europă tranzacţionistă?

Ar fi fost mai „mândră” decât acum?

Cu băncile cui s-ar fi ridicat economia şi ar fi crescut afacerile ca să aveţi bani să mergeţi la schi? Şi credeţi că ar mai fi rezistat Petrom, că nu ar fi furat „patrioţii” şi ultima sondă de ţiţei, în caz că nu ar fi fost privatizat?

Pierdeţi timp la vamă? Dar faceţi calculul corect, până la capăt. Aţi stat mai mult la vama Schengen decât la ghişeele şi rândurile din instituţiile statului român în ultimii 10 ani?

Timpul şi banii pierduţi în relaţia cu statul român de ce nu-i puneţi la socoteală?

De ce nu penalizaţi statul român aşa cum boicotaţi Austria, stimaţi patrioţi? „Opresiunea internă” e mai suportabilă decât tratamentul „discriminatoriu” pe care îl acuzaţi din partea unui alt stat?

Oricâte „umilinţe” credeţi că suportaţi din partea europenilor, cu Schengen ori MCV, sunt parfum pe lângă bătaia sistematică de joc administrată de ai noştri!

Oricare a fost dealul cu Europa, a fost infinit mai bun decât absenţa unui deal cu ea.

Înainte de a vă înscrie în Partidul Schiorilor Mândri, răspundeţi sincer la întrebarea cheie când e vorba de Schengen: puteţi găsi un vameş român pentru a cărui integritate băgaţi mâna în foc? Dar al doilea? Serios?