Candidatul PLUS la primărie: prima conferinţă de presă. A vorbit despre buget

marți, 11 februarie 2020, 02:50
2 MIN
 Candidatul PLUS la primărie: prima conferinţă de presă. A vorbit despre buget

„Exagerări şi minciuni“: asta a găsit candidatul PLUS la Primăria Iaşi în proiectul de buget al municipalităţii aflat în dezbatere publică în aceste zile. Liviu Iolu s-a referit mai întâi la cifrele pe investiţii, „care nu se susţin şi nu au corespondent în realitate“. El a dat exemplul sumei propuse anul trecut la acest capitol, 136 de milioane de lei, dar din care s-au cheltuit efectiv doar 46 de milioane de lei. 

„Asta înseamnă că pro­punerea pentru acest an, de 186 de milioane de lei, este exagerată cu aproape 400 la sută. Cu alte cuvinte, investiţiile pe care primarul le prezintă în desene animate video nu se susţin, nu vor avea finanţare“, a adăugat Iolu. „Niciun mare proiect de investiţii prezentat de Mihai Chirica nu are şanse să fie realizat într-un timp rezonabil“, a plusat Liviu Iolu. El vede ca exagerat şi saltul absorbţiei fondurilor europene, de la 10 milioane de euro anul trecut, la 40 de milioane, cât şi-a propus Primăria pentru 2020.

La capitolul subvenţii, candidatul PLUS a făcut din nou comparaţie cu situaţia de anul trecut, remarcând o lipsă de 50 de milioane de lei între aşteptările municipalităţii şi suma primită până la urmă. „Degeaba ai resurse curente de aproape 118 milioane de euro anual, degeaba ai un grad destul de mare şi bun de autonomie financiară, dacă ai o administrare slabă şi incapacitatea de a cheltui aceşti bani“, a conchis Iolu, reluând ideea marilor proiecte pe care le-a definit „nerealizabile“ (stadion, sală polivalentă, Bahluiul amenajat pentru agrement etc.). El a prezentat câteva soluţii, dar a recunoscut că încă se lucrează la ele: o analiză de audit urmată de planificarea bugetului pe bază de programe.

La întrebările puse ulterior, Liviu Iolu a fost de acord cu o trecere a transportului public în Iaşi pe gratuitate (idee lansată de liberalul Marius Bodea), dar a menţionat că mai întâi e necesară eficientizarea companiei care oferă acest serviciu. Cât priveşte posibilitatea promovării unui candidat comun cu PNL în confruntarea cu actualul primar, Iolu a afirmat că „interesul nostru este ca Primăria să primească un nou suflu şi un nou primar“, dar că o decizie va fi luată după alegerea reprezentantului alianţei USR PLUS în cursa electorală, el sau Cosette Chichirău. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii