Cântul coral ieşean la ceas aniversar

Pe frontispiciu era încrustat numele părintelui acestui gen muzical din capitala Moldovei, Gavriil Musicescu (1847-1903), personalitate care s-a ilustrat strălucit atât compoziţional; el fiind unul dintre corifeii creaţiei corale naţionale în veacul al XIX-lea, cât şi interpretativ, în calitatea sa de ctitor şi dirijor al Corului Mitropoliei Moldovei şi promotor al unui curent în lăuntrul Bisericii, cel al împodobirii slujirii cu sonorităţile cântării psalmice, bizantine. Această eflorescenţă, sporitoare a splendorii oficierii liturgice, s-a datorat deschiderii mitropoliţilor din vremea sa, persuasiunii lui şi înaltei altitudinii artistice, la care dusese glăsuirea psaltică, ce se plăsmuia mirabil sub bagheta sa. Cele două formaţii corale de prestigiu ale perioadei, Corul mitropolitan şi cel al Bisericii „Sfântul Spiridon”, susţineau concerte nu doar în biserici, ci şi în spaţii laice. În repertoriul acestora figurau pe lângă creaţiile cu tematică religioasă şi cântece patriotice, altele de inspiraţie folclorică, chiar prelucrări. Cucereau auditoriul şi presărau sămânţa iubirii pentru acest fel de muzică, unul ce avea darul să deschidă porţi spre muzica mare, pe care Orchestra Societăţii simfonice, formată din profesori şi studenţi de la Conservatorul de muzică, o prezenta în concerte cu o ritmicitate de instituţie de spectacol. Iubitorii de muzică simfonică tânjeau să asculte şi lucrări vocal-simfonice, dar aşa ceva nu era posibil, neexistând un ansamblu coral de anvergură în stare a aborda un asemenea exigent repertoriu. Nici după ce Iaşul a fost înzestrat în 1942 cu o orchestră simfonică, prin crearea Filarmonicii, prima formaţie de stat din România, graţie diligenţelor stăruitoare a muzicienilor ieşeni, în frunte cu rectorul Conservatorului, Radu Constantinescu, şi prin nobilul şi generosul gest al ministrului Ion Petrovici, această aspiraţie nu se transformase în realitate. Era un pas uriaş, dar noii instituţii îi lipsea un element esenţial spre a avea posibilitatea unei exprimări plenare, nu dispunea de un ansamblu coral. Au trecut 11 ani până la dobândirea acestuia. Întemeietorul a fost profesorul George Pascu, figură mitică a vieţii muzicale ieşene. I-a revenit o misiune defel uşoară şi biruinţa e rezultatul perseverenţei omului providenţial, al dragostei sale ardente pentru muzică şi al dorinţei de a vedea Iaşii ca un centru muzical ce dispune de toate instrumentele unei exprimări artistice depline. Despre acel început anevoios, dar plin de speranţă mi-a vorbit profesorul George Pascu într-un interviu pe care i l-am luat pentru emisiuneade televiziune „Oleacă de taifas”, în anul 1994. „Eu am lucrat la începuturile Corului «Gavriil Musicescu» în majoritate cu amatori. Singurii profesionişti erau elevii de la Liceul de muzică. I-am cerut cu aprobare specială de la minister, să fie lăsaţi să constituie osatura formaţiei. Pe lângă aceştia, în cor se mai aflau 7 preoţi, care ştiau bine solfegiul. În rest, amatori. Ei bine, faptul că nu era încă un cor cu normă de muncă profesionistă, şi repetau două ore pe zi, marţi, miercuri, joi, un program relaxat ca de societate corală, domnea un entuziasm nemaipomenit. Se lucra cu dragoste, încât în primul an, dar ce spun în primul an, în primele trei luni, am putut prezenta cu Orchestra simfonică «Cântarea pădurilor» de Şostakovici, o lucrare foarte pretenţioasă. Asta după ce interpretasem celebrele «Dansuri polovţiene» ale lui Mihail Fokin, care făceau deliciul ieşenilor încă de pe timpul când Ciolan dirija orchestra. Am trecut după aceea la lucruri din ce în ce mai grele, culminând cu «Anotimpurile» de Haydn şi apoi «Recviemul» de Mozart.”

Nu a fost un drum uşor, dar dirijorii care i-au urmat lui George Pascu, Ion Pavalache (1958-1990) Doru Murariu (1990-2019), Bogdan Cojocaru (2020-2022) şi Consuela Radu-Ţaga (din iunie 2022) au şlefuit acest diamant, au creat o atmosferă de emulaţie creatoare şi au înscris formaţia între cele de excelenţă ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale. Schimbarea la faţă a orchestrei, transformarea acesteia, prin jertfelnica dăruire a unui profesionist de stirpe rară, Ion Baciu, într-un ansamblu simfonic de anvergură europeană, s-a răsfrânt benefic şi asupra nivelului Corului „Gavriil Musicescu”, care a devenit parte a eclatantelor succese de pe scena ieşeană, din ţară şi din lume. Corala crescuse nu doar numeric, de la 16 corişti în anii de început, la 60 în deceniul al şaptelea al veacului trecut, la 80 în prezent. Corul s-a dovedit capabil, prin vocile rafinate şi pasiunea ce-i anima pe membrii săi, să abordeze cel mai dificil repertoriu, dându-i expresie prin interpretări memorabile. Corala a fost şi un mediu prielnic afirmării unor personalităţi marcante ale muzicii de operă, cum a fost Viorica Cortez.

Corul „Gavriil Musicescu” s-a consacrat ca una dintre emblemele reprezentative ale Iaşului muzical, mesager preţuit în România şi dincolo de fruntarii. Are o istorie, una de poveste. Cu entuziasmul, ce o caracterizează alături de profesionalismul de bună factură, dirijorul de azi al coralei, prima femeie, care se află la cârma formaţiei, Consuela Radu-Ţaga, a ţinut să marcheze acest moment aniversar printr-un concert de ţinută, la înălţimea însemnătăţii momentului. Concertul sărbătoresc a avut cadrul cel mai fericit posibil de desfăşurare, somptuoasa sală a Teatrului Naţional, cu sacralitatea sa de templu. Iar programul s-a arătat a fi în consonanţă cu această ambianţă de mare rafinament, bine ales spre a etala virtuţile artistice ale coralei, măiestria, chiar virtuozitatea transpunerii interpretative. Probabil că rigorile de timp ale concertului ne-au privat de ascultarea şi altor compozitori ieşeni exponenţiali, precum Vasile Popovici, Viorel Munteanu şi Cristian Misievici. Prin numele pentru care a optat dirijoarea, Gavriil Musicescu, Achim Stoia, Sabin Păutza,Vasile Spătărelu, Nicolae Gâscă, Doru Morariu, ne-a fost restituită în ceea ce are definitoriu contribuţia Iaşilor la patrimoniul genului, o comoară pe care coriştii ieşeni sunt chemaţi mereu să o înfăţişeze lumii în toată bogăţia ei. Lucrările din muzica universală, din programul concertului aniversar, cele ale lui Mozart, Brahms, Händel, Schöggl, au fost cântate în duhul frumuseţii lor de capodoperă.

Concertul a avut acea virtute de încununare a unui parcurs remarcabil, suitor şi a fost grăitor ca semn al dorinţei de a merge mai departe pe această cale a emancipării artistice, subliniată nu o dată de nume importante ale vieţii noastre muzicale, aşa cum a fost cazul, în urmă cu 30 de ani, în 1993, când compozitorul Cristian Misievici, profesor eminent al Universităţii de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, unde a pribegit, fiind renegat de unii dintre iacobinii anului 1990 de la Conservatorul din Iaşi, a fost celebrat la 40 de ani printr-un concert al Corului, având pe afiş numele său şi al lui Gavriil Musicescu. Tot într-un interviu, în aceeaşi emisiune de televiziune „Oleacă de taifas”, compozitorul s-a pronunţat elogios cu privire la corala ieşeană. „Este foarte adevărat că de această dată prezenţa mea acasă a însemnat un şir de surprize, dintre care una e aceasta pe care mi-aţi oferit-o, de a sta de vorbă în faţa camerelor de luat vederi, alta cea pomenită de dv., legată de concertul de diseară, care, de fapt, n-ar fi o surpriză extraordinară, nici primul concert al meu, de n-ar avea o caracteristică, care îl detaşează de celelalte concerte pe afişul cărora am figurat, înscrierea numelui meu alături de un ctitor de şcoală muzicală şi de o corală, «Gavriil Musicescu», despre a cărei valoare nu cred că mai e cazul să vorbesc. Asocierea mea cu aceşti protagonişti m-a tulburat, trebuie să vă spun şi m-a surprins, pentru că eu consider că nu sunt şi nu eram pregătit pentru aşa ceva. Socotesc gestul acesta al organizatorilor concertului ca pe un dar, unul încărcat mai mult emoţional. Se cere a fi privit din acest punct de vedere subiectiv şi mai puţin ca situare artistică.”

Concertul acesta aniversar e neîndoios unul de situare artistică elevată şi e un prag de unde se pot întrezări noi orizonturi de atins, tangibile prin standardul înalt de profesionalism ce aureolează această grupare artistică a patrimoniului cultural al cetăţii noastre. Prezenţa la concertul aniversar a Mitropolitului Teofan, distincţia acordată dirijoarei Corului „Gavriil Musicescu” au fost menite a reliefa meritele ansamblului în cultivarea memoriei marelui înaintaş, care a fost şi un slujitor de har al cafasului Catedralei Mitropolitane, şi de a cinsti strădaniile acestor interpreţi, care au făcut ca tezaurul muzicii noastre religioase să răsune nu doar în sfintele lăcaşe, ci şi în sălile de concert.

Ce putem să-i dorim coralei ieşene la această bornă istorică? Să aibă puterea de a înainta întru gloria proprie şi mai ales întru cea a cetăţii noastre celeste din plasma căreia ivitu-s-a.

Grigore Ilisei este scriitor, critic de artă şi publicist