Capitalismul financiar medieval, o sursă a antisemitismului?

Ideile vehiculate au fost formulate de Francesca Trivellato de la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton (SUA). Vom vedea cum anume financiarizarea, ca fenomen particular al capitalismului financiar, a determinat societăți întregi imature și neobișnuite cu mișcarea abruptă generată de acesta să găsească un vinovat de serviciu: evreimea.

Istoricul evreu Yosef Hayim Yerushalmi (1932-2009) a arătat că botezul în Evul Mediu avea aceeași semnificație și valoare ca principiul egalității în fața legii impus de societățile liberale moderne. Cu alte cuvinte, botezul și cetățenia ar fi garantat asimilarea și ar fi eliminat orice tip de discriminare, implicit antisemitismul, fie el medieval/religios sau modern/secular/rasial. În fapt, nu doar că nu s-a rezolvat această problemă, dar s-au amplificat diferite prejudecăți, evreii fiind considerați în continuare marginali sau diferiți față de majoritari. Sintagma cu iz conspiraționist atribuită filosofului germen Theodor Adorno (1903-1969), „zvonul despre evrei”, anume că aceștia, deși izolați, erau totuși cei care din umbră dețineau o putere imensă și, astfel, puneau la cale mersul lumii, era mai prezentă ca niciodată în mentalul colectiv. De asemenea, ideea că între capitalism și evrei preexistă o legătură organică, afină, era de multe ori un adevăr de necontestat. Francesca Trivellato arată că această asociere nu se bazează pe o cauzalitate directă, verificabilă irefutabil, ci pe ceva mult mai insinuant și greu detectabil. Anume că apariția capitalismului financiar, cu peste jumătate de mileniu înainte de declanșarea Revoluției Industriale din Europa de Nord-Vest, a stârnit un val imens de incertitudine și anxietate, determinate de noile prefaceri sociale, politice și economice. Mai precis, apariția unor instrumente financiare inovatoare (cambii, asigurări etc.), datorită noilor forme de comerț practicate, a modificat ideea de bogăție. Aceasta era percepută ca fiind din ce în ce mai mult decuplată de producție și schimbul de bunuri materiale, răsturnând astfel modelele economice împământenite de generații. Imaginați-vă valul de nesiguranță care i-a cuprins pe pensionari atunci când plata pensiilor a început să se facă pe card! Mai țineți minte cum se speriaseră aceștia, crezând că nu vor mai primi banii cuveniți în fiecare lună? Întorcându-ne cu aproape 1000 ani, cam la fel percepeau noua realitate oamenii obișnuiți, cu un infinit mai mic acces la informații. Iar când nu avem control, speculațiile și conspirațiile umplu vidul lipsei de cunoaștere în goana după conținut și înțelegere convenabilă. Evreii au constituit bufferul care elimina această frică socială generalizată. În teologia creștină, printre alte semnificații gnoseologice, botezul înseamnă că între cei botezați nu există nici o diferență, indiferent de rang social, înzestrare materială sau intelectuală, rasă, etnie, sex, în fața lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune că „Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat.” Conform lui Yerushalmi, în realitate, creștinii nu au respectat această informare paulină. Spre exemplu, în Spania Evului Mediu, la un moment dat, evreii au avut de ales între a se boteza sau a părăsi țara. Deși mulți au ales să se boteze, încrederea societății în ei a scăzut. Aceasta a stat la baza emiterii unor legi sau reglementări publice. Astfel, în jurul mijlocului secolului al XV-lea, funcționau așa-numitele statute privind puritatea sângelui. Dacă un evreu era proaspăt creștinat (conversos) sau avea descendenți evrei demonstrați, el nu avea voie să ocupe funcții publice, nefiind considerat creștin veritabil, ci de conjunctură sau imperfect. Inchiziția spaniolă a luat ființă în 1478, având, printre altele, rolul de a verifica genealogia evreilor proaspăt convertiți (conversos) sau a maurilor musulmani (moriscos). Astfel, se consideră că aceste mișcări instituționale ar fi pus bazele rasismului modern și ar fi alimentat genocidul comis multe secole după de către Germania nazistă.

În 1215, la cel de-al patrulea Conciliu Lateran, s-a emis un decret care îi obliga pe evrei să poarte semne distinctive, iar cămătăria evreiască a devenit o infracțiune. Pe măsură ce economia urbană devenea din ce în ce mai dinamică, distrugând echilibrul precar de dinainte, inducând și mai multă nesiguranță și instabilitate, imaginea evreului a devenit și mai negativă în mentalul colectiv. Inovațiile financiare introduse au devenit mai abstractizate, ceea ce a afectat puternic interacțiunile dintre participanți. Spre exemplu, cambia îi permitea unui individ să călătorească pe distanțe mari fără să transporte sacii de bani cu el, eliminându-se teama de a fi jefuit sau ucis, iar, odată ajuns la destinație, se putea prezenta cu o astfel de hârtie de valoare și își recupera integral banii. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, arbitrajul valutar determina cumpărarea și vânzarea cambiilor la târguri financiare specializate (spre exemplu, cel de la Lyon), sporind fricile legate de abstractizarea tranzacțiilor atunci când cineva își pierdea complet averea fără să fie schimbată în realitate de la o persoană la alta! Inchiziția spaniolă le-a impus multor evrei să părăsească Peninsula Iberică, stabilindu-se în alte zone mai prietenoase și mai tolerante (Republica Venețiană, Marele Ducat al Toscanei, Livorno, Hamburg, Amsterdam sau Bordeaux). În cazul orașului Bordeaux, evreii se bucurau de o serie de privilegii la fel ca cetățenii de rând, însă, ori de câte ori se declanșa un război între Franța și Spania, aceștia erau vizați de acuzații de trădare. Cu toate acestea, au fost protejați de regii Franței, fiind considerați vitali pentru economia națională. În 1647, un avocat francez, catolic fervent, monarhist convins, Étienne Cleirac (1583-1657), a scris o carte  intitulată Uzanțe și obiceiuri maritime. Rolul ei a fost deosebit de important, pentru că a facilitat accesul la informații și cunoaștere legate de dreptul maritim, într-o perioadă de avânt comercial. Deși îi portretiza pe evrei în culori sumbre, de fapt lovea în lombarzi, bancheri creștini care le luaseră locul evreilor în calitate de creditori din zonele părăsite de aceștia. Cleirac și, ulterior, celebrul comerciant francez Jacques Savary (1622-1690) au dorit să le atribuie evreilor ideea de a fi inventat cambiile tocmai pentru a-i pune într-o lumină defavorabilă și, foarte interesant, de a critica virulent instabilitatea capitalismului și capacitatea de a rezuma bogăția în instrumente neînțelese, înșelătoare sau prea abstractizate.

Închei cu un citat revelator din aceeași autoare, Francesca Trivellato: „… noua figură a uzurpatorului evreu… a apărut în secolul al XVII-lea: o figură care nu a simbolizat respingerea categorică a comerțului și a capitalismului, ci mai degrabă a umplut golul creat de prăbușirea normelor juridice și culturale cu privire la ceea ce constituia un comportament bun sau rău pe piețele financiare din ce în ce mai complicate. Evreul invizibil, nu mâna invizibilă, a fost metafora predominantă pe care autorii europeni au folosit-o pentru a dezbate locul potrivit al finanțelor în politică și societate înainte și chiar după Adam Smith.”

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil.  și director al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor