Căzuţi din căruţe sau remorci

vineri, 05 octombrie 2018, 21:12
1 MIN
 Căzuţi din căruţe sau remorci

Trei persoane au ajuns ieri la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi în urma unor căderi de la înălţime. O femeie de 64 de ani a căzut din căruţă, şi a fost adusă de urgenţă la spital, cu un traumatism cranio-cerebral.

După ce a fost stabilizată, aceasta a fost redirecţionată către Spitalul de Neurochirurgie. Un caz asemănător este şi cel al unei femei de 75 de ani care a căzut într-un şanţ mai adânc. Bătrâna nu s-a prezentat în unitatea de urgenţe decât după cinci zile de la incident, când n-a mai suportat durerea şi a fost transferată tot la Spitalul de Neurochirurgie. Tot o căzătură l-a adus la medic şi pe un bărbat de 66 de ani, care şi-a pierdut echilibrul şi a căzut dintr-o remorcă. Din fericire, bărbatul s-a ales doar cu o fractură la nivelul pumnului drept, fiind tratat şi trimis la domiciliu pentru a se reface. Astfel de cazuri sunt tot mai frecvente în spitale, odată cu venirea toamnei şi începerea sezonului de strângere a recoltelor.

 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii