De Business

Punem punctul pe știi

Cea mai mare companie din Iaşi şi-a mărit anul trecut profitul de şase ori

luni, 30 mai 2022, 01:50
3 MIN
 Cea mai mare companie din Iaşi şi-a mărit anul trecut profitul de şase ori

BorgWarner România a raportat în 2021 un câştig net de 53,4 milioane lei faţă de doar 8,4 milioane de lei cu un an înainte.

Cea mai puternică firmă din judeţul Iaşi a făcut un salt uriaş anul trecut la profitul net obţinut, valoare care a urcat până la 53,4 milioane de lei, nivel de aproape şase ori şi jumătate mai mare faţă de anul 2020. Producătorul local de componente auto BorgWarner România (fosta firmă Delphi Diesel Systems România), cu fabrica în comuna Miroslava, raporta în acel an la Ministerul Finanţelor (MF) un profit net de circa 8,4 milioane de lei, în contextul în care în 2020 piaţa auto globală a fost lovită din plin de pandemia de coronavirus. Pe de altă parte, dacă milioanele la câştig au ieşit „pe plus” în anul 2021, în acelaşi climat economic incert ca în 2020 (deşi nu este pentru prima dată în istoria companiei şi nici cea mai mare valoare înregistrată a profitului), cifra de afaceri şi numărul angajaţilor au scăzut semnificativ comparativ cu anii anteriori.

Potrivit situaţiei financiare depusă de companie la MF, consultată de „Ziarul de Iaşi”, BorgWarner România a raportat o cifră de afaceri de 1,94 miliarde de lei pe anul trecut (echivalentul sumei de aproape 405 milioane de euro), mai mare cu circa 10% faţă de 2020, fiind al doilea an când declară afaceri sub 2 miliarde de lei, în condiţiile în care trei ani consecutivi (2017, 2018 şi 2019) a sărit lejer de acest prag. În anul 2020, firma a avut o cifră de afaceri de 1,76 miliarde de lei, însă în 2019 a fost 2,23 miliarde de lei, în 2018 de 2,20 miliarde de lei, iar în 2017 s-a apropiat de 2,1 miliarde de lei. Pandemia a generat şi o reorganizare la fabrica americanilor din satul Brătuleni. Într-un singur an, rândul angajaţilor de la unitatea de producţie din judeţul Iaşi s-a subţiat cu 264 de oameni, numărul mediu de salariaţi ajungând la 1.964 la finele anului 2021. În anul 2020, firma declara un număr mediu de 2.228 de salariaţi pe statul de plată, o medie apropiată fiind raportată şi în anii anteriori.

Rezultatele financiare inregistrate de compania BorgWarner, fosta Delphi, in perioada 2016-2021

De altfel, BorgWarner România a fost cel mai mare angajator privat din economia Iaşului ani în şir, fiind surclasat în anul 2020 tot de o firmă americană prezentă pe plan local, mai exact Amazon Development Center România, pe atunci cu 3.209 salariaţi (3.216 în anul 2021). Când vine vorba însă despre banii pe care îi rulează firmele din judeţul Iaşi, producătorul de piese auto rămâne cap de listă, fiind singura companie privată din judeţul Iaşi care se încadrează la categoria afaceri nete peste 300 milioane de euro, cel puţin după datele centralizate anul trecut de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi pe baza bilanţurilor aferente anului 2020. Cu rezultatul financiar din anul amintit anterior, respectiv o cifră de afaceri de 364,3 milioane de euro, rezultă că BorgWarner România a făcut afaceri cât alte 13.695 de firme ieşene la un loc (care au afaceri sub 100.000 de euro anual), dintr-un total de 18.763 de societăţi comerciale care erau active în urmă cu doi ani la nivelul Iaşului.

Americanii au început producţia în judeţul Iaşi în 2008, cel mai mare profit net obţinut de companie pe plan local fiind în anul 2017. Valoarea s-a ridicat în acea perioadă la 195 milioane de lei, de aproape patru ori mai mare faţă de anul trecut. BorgWarner a cumpărat compania Delphi Technologies în anul 2020, iar după preluare, Delphi Diesel Systems România, subsidiara locală a producătorului american de componente auto, şi-a schimbat numele în BorgWarner România.

 

 

 

Comentarii