Cel mai modest dintre pământeni (I)

De regulă, se folosesc nişte cuvinte cam agresive în ceea ce priveşte explorarea cosmosului: „cucerirea spaţiului cosmic”, „stăpânirea spaţiului cosmic” etc. Este explicabil, deoarece spaţiul cosmic reprezintă locul în care omenirea îşi atinge limitele tehnologice de la un anumit moment istoric. De asemenea, spaţiul cosmic este locul în care se experimentează unele dintre cele mai înaintate rezultate ale cunoaşterii umane. Se spune că aceste realizări deosebite suferă, la un moment dat, nişte „căderi” din cer pe pamânt, intrând în uzul comun (de ex. videocamerele din telefoanele mobile, pătura ignifugă, spuma cu memorie, costumele ignifuge etc.).

Neil Armstrong a obţinut în 1946, la 16 ani, licenţa de pilot, înainte de a dobândi permisul de conducere auto. La 17 ani începe studii de inginerie aeronautică, în statul Indiana, la Purdue University (fusese admis şi la Massachusetts Institute of Technology, dar alege Purdue după ce vede un meci de fotbal câştigat de Purdue Boilermakers, echipa universităţii). Studiile de inginerie sunt plătite prin programul Holloway (fondat de amiralul cu patru stele James Lemuel Holloway Jr., în vederea constituirii unui corp de ofiţeri cu pregătire universitară în marina americană). Conform acestui program, după doi ani de studii aeronautice intră în programul de pregătire militară, la Pensacola Naval Air Station, astfel încât, în 1950 devine aviator în marina americană, după care pleacă în războiul din Coreea, unde participă la 78 de misiuni aeriene. După război se întoarce la studii, perioadă în care conduce aeroclubul universităţii, se implică în frăţiile studenţeşti şi scrie şi co-regizează două spectacole de music-hall. De asemenea, cântă în fanfara universităţii, la eufoniu (un instrument de suflat din alamă, cu ton de bariton, un fel de tubă mai mică), expus, în prezent, la Muzeul Aviaţiei din Seattle. După absolvirea studiilor de inginerie se retrage din forţa aeriană a marinei americane, unde obţinuse gradul de locotenent şi intră în rezervă.

Din acest moment îşi începe cariera de pilot de teste, inginer aeronautic, cosmonaut.

Bineînţeles că momentul astral (atât la propriu, cât şi la figurat) al carierei lui Armstrong l-a constituit misiunea Apollo 11 şi aselenizarea, la 21 iulie 1969. Atunci a intrat definitiv în istoria omenirii şi a dobândit o notorietate planetară.

În plină glorie, Armstrong face o mutare neaşteptată: părăseşte corpul cosmonauţilor NASA, se retrage în Ohio şi îşi începe o carieră de profesor universitar la Departamentul de Inginerie Aerospaţială al Universităţii din Cincinnati.

Aceasta nu a însemnat, însă, şi o retragere totală din viaţa publică, într-un soi de autorecluziune monahală. Armstrong a fost implicat în activitatea a numeroase firme, asociaţii, instituţii etc. A fost invitat de NASA pentru a face parte din echipele de anchetă a unor accidente spaţiale precum Apollo 13 sau Challenger. A fost purtător de cuvânt al câtorva mari companii, precum Chrysler, apărând chiar şi într-un spot publicitar al acestui brand.

Cu toate acestea, Armstrong nu a devenit o vedetă a mass-media. El şi-a menţinut statutul de persoană publică, de model şi simbol, păstrându-şi aura de mare explorator şi erou al spaţiului cosmic.

În primul rând, Armstrong a fost un om foarte discret, foarte atent cu viaţa sa privată. De exemplu, în 1985, a ajuns la Polul Nord într-o echipă în care erau mari exploratori: Armstrong, Edmund Hillary (primul om care a cucerit Everestul), Steve Fossett (primul om care a făcut înconjurul lumii cu un balon, fără oprire) ş. a. Armstrong a spus că era curios să vadă cum arată Polul Nord şi de la sol, deoarece îl văzuse doar din Lună. El nu a informat atunci presa despre acea călătorie.

Poate că mulţi se aşteptau să intre într-o stare vegetativă, de autoidolatrie, în care să se alimenteze, prin intermediul mass-media, din cele două ore, 36 de minute şi 21 de secunde petrecute pe solul lunar.

De ce era Armstrong, totuşi, atât de reţinut în ceea ce priveşte apariţia sa în spaţiul public? Poate pentru că, oricum, cosmonauţii sunt nişte oameni aleşi, iar experienţa spaţială îi spiritualizează pe cei care o trăiesc! Poate pentru că aşa era el! Poate pentru că şansa de a fi comandantul primului echipaj pe Lună a apărut în urma tragediei echipajului Apollo 1, compus din Virgil I. „Gus” Grissom, Ed White şi Roger B. Chaffee care au murit în 1967 la 27 ianuarie într-un incendiu produs în timpul unei simulări la sol, la bordul unei rachete Saturn IB AS-204, care trebuia să-i ducă pe Lună. Poate pentru că era conştient că avea în spate echipa Apollo, o echipă de 400.000 de oameni, acei mulţi şi nevăzuţi, care sunt eroii anonimi despre care nu povesteşte nimeni, niciodată!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi