Cel mai modest dintre pământeni (II)

La aşa întrebări, Hansen nu prea avea răspunsuri, nici pentru alţii şi nici măcar pentru el. Spune undeva că putea fi o explicaţie faptul că el şi Armstrong erau din aceeaşi zonă geografică (Vestul Mijlociu al Americii), că vorbeau la fel, că proveneau din părinţi fermieri şi alte chestii la fel de subiective (se poartă şi la ei patriotismele locale…). Dar ceea ce trebuie ştiut este că Hansen nu era nici el un oarecare: scria de mai bine de 20 de ani despre aeronautică, era autor de cărţi despre istoria explorării spaţiului, fusese nominalizat în 1995 la Premiul Pulitzer pentru cartea Spaceflight Revolution (Revoluţia zborului în spaţiul cosmic) etc. Hansen spune însă că a contat foarte mult faptul că i-a respectat astronautului intimitatea, viaţa personală, şi că nu s-a limitat exclusiv la prezentarea aventurii spaţiale, încercând să afle cât mai multe despre munca sa ca inginer aerospaţial, biograful fiind foarte interesat să descifreze activitatea şi modul de gândire a inginerilor, sesizând cât era de important pentru Armstrong ceea ce a făcut ca inginer, în afara programului Apollo.

Până la urmă, Hansen consideră că cea mai bună explicaţie a întâlnirii celor doi este aceea că el a apărut în viaţa lui Armstrong pur şi simplu atunci când a trebuit, atunci când astronautul a considerat că este timpul să-i apară această biografie. Astfel, el i-a permis lui Hansen accesul la documentele sale, a înregistrat cu el 55 de ore de discuţii şi i-a trimis aproape 600 de emailuri. Peste trei ani, în 2005, apare cartea „Primul om: viaţa lui Neil A. Armstrong” (768 pag.), care este la originea filmului „Primul om/ First Man” (2018), disponibil pe Netflix, cu Ryan Gosling în rolul principal, regizor fiind Damien Chazelle. Hansen va spune că, la apariţia cărţii, a primit cel mai mare compliment de la Armstrong, care a apreciat faptul că a scris o carte aşa cum a promis că o va scrie.

Ce a aflat Hansen după aceşti trei ani petrecuţi în preajma Primului om?

Că Armstrong avea un fel de a fi astfel încât tot trecutul său eroic şi toată celebritatea sa păleau pe lângă simplitatea şi căldura sa umană. Că era atât de modest încât evita, uneori, să-şi asume identitatea. La un turneu de golf o doamnă l-a întrebat: Nu cumva eşti cineva pe care îl cunosc? La care Armstrong a răspuns: Probabil că nu!

Că a avut o relaţie destul de ciudată cu ceilalţi doi membri ai echipajului Apollo 11. Toată lumea s-a întrebat cum se înţelegeau cei trei, avându-se în vedere şansa istorică pe care numai unul dintre ei o va avea, aceea de a călca primul pe Lună. Cu toate că luptase în Coreea, Armstrong trecuse în rezervă, intrând în corpul cosmonauţilor de la NASA ca civil, inginer aerospaţial. Ceilalţi coechipieri ai săi erau ofiţeri, piloţi militari: Michael Collins, viitor general (dintr-o familie de generali americani), absolvent de West Point, comandantul modulului Columbia, care se va roti în jurul Lunii în tot timpul misiunii şi Buzz Aldrin, al doilea om pe Lună, şi el absolvent de West Point ca ofiţer inginer mecanic, apoi deţinător al unui doctorat la Massachusetts Institute of Technology. Între cei trei nu era o atmosferă de prietenie camaraderească specifică celor care, împreună, execută misiuni în proximitatea morţii. Mike Collins a descris echipajul Apollo 11 ca fiind nişte străini amabili, sau, tot el a spus, nişte străini neutri. Adică nu mergeau la o bere împreună, îşi făceau treaba şi atât.

Aflăm că, pentru Armstrong, în calitate de comandant, cel mai important obiectiv în cadrul misiunii Apollo 11 a fost: „Să zburăm cu acest modul lunar astfel încât după aselenizare să rămânem în viaţă”. Actul de a ieşi pe suprafaţa lunară a fost, pentru el, aproape un gând ulterior şi foarte secundar, spune Hansen. Poate că, din acest motiv, atunci când a călcat pe Lună şi a spus cuvintele Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire, nu a mai rostit acel faimos a, sau l-a rostit, dar a fost bruiat de interferenţe. El a susţinut tot timpul că, de fapt, a spus That's one small step for a man, one giant leap for mankind (un pas mic pentru un om, un salt uriaş pentru omenire) şi nu That's one small step for man, one giant leap for mankind (un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire). S-au făcut diverse analize ale spectrale ale înregistrării, în căutarea lui a, iar alţii au avut în vedere accentul astronautului, nu mai contează, esenţial este mesajul, care a fost înţeles de toată planeta. Poate este cea mai clară mărturie că aceste vorbe celebre îi aparţin lui Armstrong şi că nu au fost îndelung exersate în laboratoarele de imagine ale agenţiei spaţiale americane (se pare că oficialii NASA erau mai preocupaţi, la fiecare misiune, să fie pregătiţi cu anunţurile mortuare, în caz de catastrofă spaţială, decât cu mesajele festiviste, deoarece pentru astea se găseau destui dispuşi să le scrie).

Hanson încheie prefaţa de la „Primul om” cu un citat din cartea „Despre arta de a trăi”, scrisă de americanul Joseph Campbell, profesor de mitologie şi religie comparată la Sarah Lawrence College din New York: Privilegiul unei vieţi este să fii cine eşti tu! şi mai adaugă Hansen: Neil s-a bucurat de acest privilegiu şi cu toţii ar trebui să fim încântaţi că s-a întâmplat exact aşa şi pentru el, şi pentru noi!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi