De Sănătate

Punem punctul pe știi

Cum putem păcăli vârsta: Restricţia calorică prelungeşte viaţa (VIDEO)

marți, 23 mai 2023, 18:09
2 MIN
 Cum putem păcăli vârsta: Restricţia calorică prelungeşte viaţa (VIDEO)

”Se modifică microbiomul cu vârsta?” a întrebat-o prof. dr. Irinel Popescu pe prof. dr. Sanda Maria Creţoiu în cadrul emisiunii ”Academia de Sănătate”. 

Conferenţiar universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, doctor în biologie moleculară, specialist în nutriţie şi siguranţă alimentară, dr. Sanda Maria Creţoiu a explicat rolul vital pe care-l are microbiomul intestinal (flora intestinală) în viaţa unui om şi cum dezechilibrele lui pot duce la apariţia multor boli cronice şi grave. 

În finalul emisiunii, aceasta a răspuns întrebării mai sus menţionate, precizând că ”pe măsură ce îmbătrânim sau înaintăm în vârstă, numărul tulpinilor existente la nivelul microbiomului scade. Asta este, de fapt, descris în literatură ca una dintre cauzele îmbătrânirii. S-a dovedit că persoanele care au atins vârste de peste 100, 105 ani au microbiomul diferit faţă de al celorlalte persoane de vârste înaintate, în sensul că au o mare diversitate a tulpinii bacteriene existente. Paradoxal, la ei predomină potenţialii patogeni”. 

De asemenea, prof. dr. Creţoiu a mai spus că la aceste persoane contează şi alimentaţia, aceasta fiind de tip mediteranean: ”Consumă alimente în cantitate redusă, de cele mai multe ori vegetale, consumând ocazional peşte sau lactate. Predominant mănâncă legume şi fructe”. 

La remarca profesorului Irinel Popescu ”ar putea fi unul din secretele longevităţii”, Sanda Creţoiu a răspuns: ”Alături de o serie întreagă de alte mecanisme, precum restricţia calorică, care este bine cunoscută că prelungeşte viaţa, pentru că declanşează autofagia la nivel celular. Cu cât mâncăm mai puţin după o anumită vârstă, este bine”. În acelaşi timp, cu cât înaintăm în vârstă, cu atât avem nevoie de mai multă proteină, dar nu neapărat de natură animală, a punctat prof. dr. Creţoiu. 

SURSA: dcnews.ro

 

 

 

Comentarii