De Sănătate

Punem punctul pe știi

Cum se ia corect temperatura copilului cu febră?

miercuri, 30 noiembrie 2022, 11:37
5 MIN
 Cum se ia corect temperatura copilului cu febră?

Cristina Pavelescu, Iași: ”Am 21 de ani și am un băiețel de 4 luni. Sunt foarte speriată de toate schimbările aduse de copil în viața mea și permanent mă tem că nu mă voi descurca. Trebuie să mă descurc singură, pentru că atât părinții mei cât și ai soțului lucrează iar eu nu am frați mai mici. Nu las pe nimeni să se apropie de copil, de teamă să nu răcească. În urmă cu 2 săptămâni mi s-a părut că băiețelul are temperatură și am încercat să văd câte grade indică termometrul. Eram singură cu el și copilul se agita, eu nu reușeam să-i țin termometrul sub braț și după ce ne-am luptat minute în șir amândoi am văzut că avea temperatura peste 38 de grade. M-am dus la medicul de familie și, de fapt, copilul avea 37 de grade. Doamna doctor a spus că ne-am agitat amândoi și așa, poate, i-a crescut temperatura. Sincer, nici acum nu știu cum să-i iau temperatura dacă face febră”.

Șef lucrări Dr. Solange Tamara Roșu, medic șef UPU, Spitalul de Copii ”Sf. Maria”, Iași: ”Emoțiile și teama tinerelor mămici sunt inerente. Cu toții ne alertăm, atunci când este vorba despre copiii noștri, indiferent de vârsta pe care o au. Cu atât mai mult atunci când este vorba despre primul copil și nu avem deloc experiență în acest sens.
 
În ce privește febra, aceasta este o reacție frecvent întâlnită la copii. Câteva dintre posibilele cauze ale febrei la copil sunt otita, răceala și, nu în ultimul rând, gripa, boala diareică acută, infecția urinară, bolile eruptive contagioase, afecțiunile sistemului nervos central (meningite, encefalite). Sunt de luat în calcul și alte cauze: insolația, expunerea la caldură în spații închise (copii lăsați în mașina închisă în sezonul cald). De asemenea, o cauză de  febră pot fi vaccinurile, în primele 24-48 de ore de la administrare. Contrar credințelor populare, erupția dinților nu este o cauză a febrei. Febra poate fi singura manifestare la copil sau poate fi însoțită de alte simptome. Însă, majoritatea copiilor pot tolera bine febra.
 
Este adevărat, părinții se alarmează imediat cum se instalează febra la un bebe și, de cele mai multe ori, se grăbesc să anunțe medicul sau să încerce metode proprii de scădere a temperaturii.
Febra este definită ca fiind temperatura care trece de limita normală, însă valoarea acesteia depinde de modalitatea de măsurare. 
 
 
Există mai multe opțiuni de măsurare a temperaturii corpului. Putem utiliza termometre digitale, pentru măsurarea temperaturii în axilă (sub braț), la nivel timpanic/auricular (pentru urechi), la nivelul cavității bucale (în gură). Temperatura se poate măsura și cu termometre cu infraroșu, non – contact, la nivelul frunții.
 
Tipul de termometru utilizat este în funcție de vârsta și temperamentul copilului dvs. Termometrele digitale oferă cele mai rapide și precise citiri. Sunt disponibile într-o varietate de dimensiuni și forme, dar cu siguranță trebuie respectate recomandările producătorului. Termometrele digitale, pot fi utilizate auricular (pentru ureche)/ timpanic (în conductul auditiv extern) peste vârsta de 3 luni și se utilizează conuri protectoare. Se tracţionează uşor urechea spre spate pentru a lărgi conductul auditiv extern. Este metoda ideală, deoarece furnizează date corecte despre temperatura centrală, dacă măsurarea s-a facut corect.  Majoritatea cercetătorilor recomandă eliminarea modurilor de ajustate a temperaturii măsurate auricular, cu temperatura măsurată în alte locuri, deci folosirea temperaturii neajustate a urechii. 
 
Termometrele digitale, pot fi utilizate pentru măsurarea temperaturii în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare, dar la copilul cu vârsta peste 5 ani, cooperant.
Termometrele digitale se utilizează și la măsurarea temperaturii intrarectal. Termometrul tip creion, măsoară în câteva secunde (senzorul este în vârf, vârful este flexibil și temperatura apare afișată pe ecran). Acesta este cea mai precisă metodă pentru copiii sub 3 ani. Se așează pe burtă,  în poală sau pe o suprafață fermă, plană și se ține palma de-a lungul spatelui sau cu fața în sus, cu picioarele îndoite spre piept și cu mâna pe spatele coapselor. Se introduce tot vârful termometrului în rect. Dacă apare rezistență se renunță la această metodă de măsurare a temperaturii. Termometrul este ținut între degetul al doilea și al treilea, cu palma pe fundul sugarului, copilului. Sugarul, copilul trebuie să stea liniștit, mama comunică cu el pentru a preveni mișcările bruște. 
 
Dacă se măsoară în axilă, mama trebuie să aibă grijă ca termometrul să atingă doar pielea, nu și îmbrăcămintea. Brațul stă lipit de corp, peste termometru și copilul stă nemișcat până termometrul scoate sunet de informare/avertizare (beep) că procedura s-a încheiat.
 
Termometrele digitale oferă cele mai rapide și precise citiri. Disponibile într-o varietate de dimensiuni și forme, dar cu siguranță trebuie respectate recomandările producătorului. 
 
Există și termometre digitale tip suzetă, dar sunt orientative. Sugarul trebuie să stea nemişcat rezultatul fiind influențat de temperatura alimentelor  ingerate și de mișcările de sucțiune. Tot orientative sunt termometrele tip benzi autocolante, care se fizxează pe tegument, cu senzori de culoare. 
 
Termometrele cu infraroșu, non-contact, măsoară temperatura la nivelul frunții, dar valorile por fi influențate de temperatura mediului ambiant, transpirație, bretonul care acoperă fruntea. Este o procedură inofensivă care poate fi utilizată cu succes la bebeluși; rezultatul se citește în câteva secunde pe ecran.
 
Termometrele cu mercur, din sticlă nu sunt indicate; s-a interzis utilizarea lor din cauza riscurilor pentru copii.
 
Recomandări:
• Sub 28 zile, temperatura≥ 38 grade Celsius, măsurată intrarectal: consult de specialitate, pentru decizia internării (supraveghere clinică, investigații de laborator, terapie intravenoasă); 
• Sugar între 1- 3 luni: indiferent de valoare febrei, chiar ușoară ( >38 grade C) consult de specialitate, internare în funcție starea generală, pentru observație, investigații, analize;
• Sugar între 3 luni și 6 luni, cu febra mare (≥ 39 grade Celsius): consult de specialitate pentru decizia internării (supraveghere clinică, investigații de laborator);
• Peste 6 luni se apreciază și starea generală, semnele de acompaniament; dacă răspunde la antitermice, are apetit normal, starea generală este bună între ascensiunile termice se recomandă de a se adresa medicului de familie sau pediatrului pentru consult; 
• Semne de alarmă care însoțesc febra: paloarea, aspectul pestriț/marmorat al tegumentelor, culoarea pielii cenușie sau albastră, activitate redusă (hrănire slabă, lipsă de zâmbet, scăderea răspunsului la stimuli, letargie, plâns ascuțit slab), tahipnee/ respirație și tahicardie, timp de umplere capilară > 3 s și o cantitate redusă de urină este îngrijorătoare. Acestea sunt semne de avertizare care implică evaluarea completă a copilului.
• Dacă febra copilului dumneavoastră dispare mai mult de 24 de ore și apoi revine, ar trebui să vă adresati unui medic, deoarece acesta ar putea fi un semn al unei infecții care necesită tratament.
• În caz de imunizare, nu se recomandă antitermice profilactic, ci doar în context de apariție a febrei
 
Sfatul meu este să vă bucurați de perioada maternității, de anii frumoși ai copilăriei pe care o retrăiți alături de copil și, pentru liniștea dvs si sănătatea copilului, să țineți permanent legătura cu medicul dvs de familie sau cu un pediatru. Acest lucru este foarte important pentru că, în timp, medicul va cunoaște foarte bine starea de sănătate a copilului iar dvs veți avea liniște, pentru că știți că ”este pe mâini bune”.

Comentarii