Cum şi-a schimbat armata rusă strategia după înfrângerile umilitoare din prima parte a invaziei

miercuri, 01 iunie 2022, 17:40
1 MIN
 Cum şi-a schimbat armata rusă strategia după înfrângerile umilitoare din prima parte a invaziei

După ce în primele stadii ale invaziei au suferit înfrângeri umilitoare, fiind nevoite să se retragă din regiunile Kievului şi Cernihivului pentru a se regrupa, forţele armate ruseşti şi-au schimbat acum strategia, tocându-i sistematic pe apărătorii ucraineni, relatează Politico.

Corespondentul de război al Politico în Ucraina, Cristopher Miller, a prezentat schimbarea de strategie a forţelor ruse după ce a vizitat brigăzi mecanizate, trupe ale Forţelor de Apărare Teritorială, poliţiei şi alte unităţi ucrainene aflate pe frontul din Donbas.

„Am scris despre războiul din Donbas încă din prima zi. Nu am văzut niciodată în cei 8 ani situaţia să fie atât de intensă şi îngrozitoare”, notează acesta, cu referire la conflictul separatist declanşat de militarii pro-ruşi din Donbas cu sprijinul Moscovei în 2014.

„Ucrainenii suferă pierderi grele, de până la 100 de militari pe zi. Ruşii la fel”, relatează el, explicând că în stepele largi din estul Ucrainei armele grele „sunt trăsătură definitorie a noii faze din războiul purtat de Rusia”.

„Predomină schimburile de focuri peste văi, dealuri şi râuri. Cei cu cele mai mari arme vor câştiga probabil. Rusia are avantajul în momentul de faţă”, scrie corespondentul de război.

Citiţi materialul integral pe hotnews.ro

 

Comentarii