Curs în Lituania pentru asistenţii medicali

joi, 29 noiembrie 2018, 14:10
1 MIN
 Curs în Lituania pentru asistenţii medicali

Tinerii asistenţi medicali din Iaşi se pot înscrie la un curs internaţional de formare care va avea loc în luna mai a anului viitor în localitatea Telsai din Lituania. Cursul care va fi susţinut în limba engleză face parte din proiectul „Abilităţi profesionale de mentorat şi coaching online pentru instruirea tinerilor – ONLINE MENTOR“, care este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus^.

 „Programul se adresează tinerilor formatori, mentorilor din rândul asistenţilor medicali, asistenţilor sociali sau profesorilor, cu vârsta cuprinsă între 18 – 30 de ani, în căutarea unui loc de muncă sau în primii ani de carieră. Participanţii selectaţi se vor obliga să parcurgă în mod riguros sesiunile de pregătire pedagogică şi culturală obligatorii acestor mobilităţi, vor finaliza cursul online înainte de deplasarea în Lituania, iar la întoarcere vor realiza, fiecare, minim o activitate de diseminare a cursului, sub supervizarea echipei de proiect“, precizează reprezentanţii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Iaşi. Pentru cursul din Lituania sunt disponibile opt locuri, pe care se pot înscrie asistenţi medicali, sociali, dar şi cadre didadctice din şcoli vocaţionale, inclusiv şcoli postliceale sanitare. Cei interesaţi îşi pot depune candidatura până pe 5 decembrie, prin e-mail la adresa office@asociatiaeverest.ro. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii