De Sănătate

Punem punctul pe știi

De ce apar hemoroizii ?

miercuri, 21 februarie 2024, 08:35
2 MIN
 De ce apar hemoroizii ?

Hemoroizii, structuri vasculare prezente în mod normal la nivelul canalului anal, prin creșterea în volum, duc la apariția simptomatologiei caracteristice bolii hemoroidale.

Mai bine de jumătate din populația globului se confruntă măcar odată în viață cu probleme legate de hemoroizi.

Cu toate acestea, studiile arată ca doar o treime dintre aceștia se adresează sistemului medical, iar explicațiile sunt diverse.

Care sunt cauzele apariției hemoroizilor?

Ca în multe alte afecțiuni, cauzele apariției sau agravării bolii hemoroidale nu sunt singulare, adesea concurând doi sau mai mulți factori atribuiți declanșării simptomatologiei.

Dintre cauzele cel mai des întâlnite putem enumera:

  • moștenirea genetică – aceasta este un factor de risc pe care, din păcate, nu-l putem influența și se întâmplă uneori ca familii întregi să sufere de această afecțiune.

Atunci când acest factor este predominant, boala apare la vârste mai tinere și se asociază adesea cu varice la nivelul membrelor inferioare în diverse stadii de boală.

  • vârsta este un alt factor de risc asupra căruia nu avem niciun control.

Odată cu înaintarea în vârstă, frecvenţa suferinței hemoroidale creşte datorită faptului că, pe de o parte, ligamentele de suport se laxează după vârsta de 35 de ani iar, pe de altă parte, vârsta înaintată se asociază deseori cu sedentarismul, creșterea în greutate, prezenţa și a altor afecţiuni pentru care tratamentul poate avea ca efect advers suferințe în sfera proctologică.

  • dieta săracă în fibre alimentare, dar bogată în proteine și grăsimi, având drept consecință apariția constipației are un rol important în apariția sau agravarea hemoroizilor.

De asemenea, consumul excesiv de condimente iuți, cafea, alcool, în special alcoolul rafinat, este în măsură să precipite o criză în această sferă.

  • unele sporturi cum ar fi echitația, ciclismul, motociclismul se constituie în factori de risc recunoscuți. Dar, nici polul opus, sedentarismul, nu este mai lipsit de neajunsuri.
  • Este cunoscut faptul că această afecțiune poate fi considerată boală profesională în cazul șoferilor, piloților de avion, profesioniștilor din domeniul IT sau alte meserii care presupun șederea prelungită pe scaun.
  • situație particulară o reprezintă femeia gravidă, sarcina fiind de această dată factorul care poate precipita apariția simptomelor, atât prin statusul hormonal specific, cât și datorită presiunii crescute intraabdominale.

Ori de câte ori ne confruntăm cu boala hemoroidală și nu numai, trebuie să promovăm un stil de viață sănătos ce implică activitate fizică, dietă echilibrată din care să nu lipsească fibrele alimentare, hidratarea corectă și evitarea excesului de alimente picante.

Dr. Gabriela CANSCHI

Medic primar chirurgie generală

Spitalul Clinic CF Iaşi

Comentarii