De ce vrea Ciolacu să ucidă cota unică: mişcare politică strategică sau calcul economic sec?

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, nici bine nu s-a văzut cu sacii în căruţă că a şi început să arunce cu idei reformatoare în stânga şi-n dreapta, doar s-a aliat cu liberalii şi trebuie să împace ambele tabere. Aşa că, marţi, în apropierea prânzului, aşa pe nepusă masă, a anunţat că odată ce partidul lui ajunge la putere (ciolan) va renunţa la cota unică de impozitare. Este una dintre temele cu ajutorul căreia stânga îi sperie pe angajaţii cu salarii ceva mai măricele şi îi abureşte pe cei cu lefuri minime. „Nu putem să fim singura ţară din Europa care avem cotă unică”, a decretat astral Ciolacu.

Nici nu prea este de mirare că o temă aşa de importantă a fost imediat scoasă de la naftalină de către Ciolacu. Unul dintre persoanajele care este vânturat în spaţiul public ca viitor ministru de Finanţe într-un viitor guvern PSD-PNL este Leonardo Badea, viceguvernator BNR. Un alt prieten al social-democraţilor, un stângist notoriu cu apucături aproape comuniste, este Florin Georgescu, prim-viceguvernator al băncii centrale. „Cota unică a mărit corupţia, impozitarea ar trebui să fie «moderat progresivă»”, spunea profesorul Georgescu în 2017. „Beneficiile din înlocuirea impozitării progresive cu regimul cotei unice au fost distribuite profund inegal, agravând disparităţile sociale deja ridicate din societatea românească”, încerca din nou să convingă, în 2019, numărul doi din BNR. Badea şi Georgescu nu sunt doi străini, îi apropie mult mai multe decât îi desparte, împart aceeaşi profesie, slujbă şi aceeaşi masă când decid politicile monetare ale acestei ţări. Probabil, Ciolacu şi l-ar fi dorit la Finanţe pe Georgescu, dar nici mai tânărul Badea nu-i pică greu, din contra se poate dovedi a fi mai uşor de digerat faţă de alunecosul prim-viceguvernator.

Tema reducerii decalajului dintre venituri prinde bine în aproape orice societate. Chiar şi adepţii dreptei cu salarii/venituri mici se vor simţiţi măguliţi la gândul că şeful lor care are o leafă de zece ori mai mare va plăti mai mult la stat. Problema este că impozitul plătit în plus la stat nu se va găsi imediat în buzunarul celui cu leafă mai mică. Dimpotrivă, cel mai probabil banii în plus la stat, dacă vor fi, vor ajunge la un funcţionar public sub formă de salarii, iar o altă parte se va topi într-o licitaţie aranjată. Apoi, numărul salariilor foarte mari din România nu este aşa de important cum ne lasă să înţelegem Ciolacu. Salariile de peste 5.000 de euro, cele care ar conta în economia impozitării, sunt puţine. Cele care contează, în număr mai mare, sunt cele cuprinse undeva între 1.500 şi 2.000 de euro. Aici, însă, marea majoritate vine din sectorul IT, a personalului medical sau din rândul managerilor medii şi de vârf. Bun. În aceste condiţii se pare că PSD vizează creşterea impozitării salariaţilor din IT, categorie ce beneficiază acum de o serie de scutiri de taxe. O fi bine, o fi rău?

Pe de altă parte, nu ştim exact ce categorii vor fi vizate: doar salariaţii sau şi pensionarii? Dacă experţii PSD s-au gândit că prin această mişcare vor afecta pensiile speciale, o măsură mult aşteptată şi lăudabilă, atunci este de aşteptat ca aceasta să întâmpine o opoziţie serioasă din partea magistraţilor, a poliţiştilor, a armatei şi a SRI-ului, adică cu alte cuvinte a statului însuşi. Ce ziceţi, trece de Curtea Constituţională o astfel de modificare? Mai trebuie ţinut cont de faptul că bugetarii afectaţi negativ de modificarea impozitării ar putea face presiuni pentru ca statul că le acopere diminuarea veniturilor, ceea ce va determina ca sporul de venituri la buget din impozitarea lefurilor mari să se topească până la urmă în buzunarele funcţionarilor. Nu este de neglijat nici faptul că o parte dintre veniturile mari din privat vin din firme, PFA-uri, dividende sau împrumuturi acordate propriilor societăţi. Drept urmare ele pot fi foarte uşor diminuate cu cheltuieli mai mult sau mai puţin fictive ceea ce determină până la urmă o masă impozabilă mai mică şi contribuţii mai mici la stat. O bună parte dintre aceste considerente sunt bine ştiute de toţi cei care vor să ucidă cota unică. Unele dintre ele sunt ignorate cu bună ştiinţă, iar efectele altora sunt minimizate. Ideal pentru ei este să servească electoratului un balon de săpun, care se înalţă frumos spre cer. Nu contează că mai devreme sau mai târziu se va sparge. Dacă trecerea la impozitarea progresivă nu-şi atinge scopul, atunci statul se împrumută în continuare să plătească lefurile/veniturile mari cuvenite funcţionarilor sau pensionarilor speciali. Ce naiba, ei sunt statul!

Luând în considerare cele de mai sus şi privind în profunzime nu este clar de ce a pus pe masă Ciolacu tema renunţării la cota unică. Vrea să sperie vreo categorie socială? Vrea să arate că el este şeful şi dacă nu i se dă ascultare atunci va trece la măsuri care să-i usture pe cei care nu „pună inelul”? Este sincer şi naiv şi vrea să-şi pună bugetarii de la vârful ţării şi pensionarii speciali în cap? Vrea doar să puncteze electoral? Sunt întrebări cărora doar timpul le va găsi răspuns. Cert este că, acum, ţara nu se găseşte în poziţia favorabilă unei impozitări progresive. Sistemul este mult mai greoaie din punct de vedere administrativ, iar beneficiile lui nu sunt certe. În SUA, veniturile mari, de peste 250.000 de dolari pe an, sunt drastic impozitate. Câte venituri de acest fel avem noi? La vedere destul de puţine, iar cele la negru nu vor trece în legalitate odată cu o înăsprire a impozitării, din contră cel mai probabil se vor micşora până la un nivel convenabil.