Directorul teatrului din Sibiu a devenit cetăţean de onoare al Iaşului

miercuri, 14 septembrie 2022, 22:27
1 MIN
 Directorul teatrului din Sibiu a devenit cetăţean de onoare al Iaşului

Consiliul Local (CL) i-a acordat ieri titlul de cetăţean de onoare al Iaşului lui Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Decizia a fost adoptată în unanimitate, solicitarea fiind făcută de către Universitatea Naţională de Arte din Iaşi

. „Născut în comuna Prisecani, judeţul Iaşi, domnul Constantin Chiriac a absolvit un liceu de prestigiu ieşean ca şef de promoţie şi, de-a lungul timpului, s-a implicat în nenumărate rânduri în promovarea valorilor culturale ale oraşului nostru”, se arată într-o adresă trimisă Primăriei de Universitatea de Arte. Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, profesor universitar doctor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi a fost distins în 2020 cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. Preşedintele Festivalului de Teatru din Sibiu va fi prezent la Iaşi în cursul săptămânii viitoare.

„În 1993 când spunea pentru prima dată că va face din Sibiu Capitală Culturală Europeană şi când iniţia acest festival cu câteva trupe şi doar opt spectacole, nimeni nu a bănuit, nu şi-a imaginat ce fenomen tocmai lua naştere. Şi puţini credeau în viziunea lui. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai complex festival de artele spectacolului din Europa şi unul dintre cele mai importante din lume”, a arătat, în Laudatio, prof. univ. dr. Alexa Visarion.

Comentarii