De Business

Punem punctul pe știi

Două companii cu afaceri importante în Iaşi au fost premiate pentru performanţele lor

sâmbătă, 17 aprilie 2021, 01:50
3 MIN
 Două companii cu afaceri importante în Iaşi au fost premiate pentru performanţele lor

Câştigători sunt SCC România, la categoria Most Transformed Workplace – CEE, şi Ness România, la categoria Business Services Firm of the Year – România.

 

Două multinaţionale care au centre deschise şi în Iaşi au fost premiate pentru performanţele lor în sectorul serviciilor de afaceri din Europa Centrală şi de Est (CEE), în cadrul celei de-a 9-a Gală CEE Business Services Summit & Awards. Câştigătorii sunt SCC România, la categoria Most Transformed Workplace – CEE, şi Ness România, la categoria Business Services Firm of the Year – România.  Evenimentul s-a desfăşurat la Varşovia, în perioada 14-15 aprilie 2021, participând aproape 200 de manageri/lideri de opinie şi 147 de companii din CEE.

SCC are două centre de servicii pe piaţa IT&Outsourcing din România, respectiv în Iaşi şi Bacău, având în total 1.050 de angajaţi. Oferă servicii precum Suport pentru infrastructură, Managementul bazelor de date, Ambalarea aplicaţiilor şi Business Intelligence. Ness România proiectează, construieşte şi integrează platforme digitale şi software, care ajută organizaţiile şi companiile să îşi crească afacerile. Pe lângă Iaşi, mai au un sediu în Timişoara, centre care însumează 550 de angajaţi.  „Vreau să mulţumesc tuturor colegilor din SCC pentru efortul depus în direcţia adaptării şi alinierii la transformarea noului context de muncă din 2020. Acest premiu internaţional ne confirmă că am luat măsuri eficiente şi benefice pentru toţi angajaţii noştri”, a precizat Mihai Bondar, director SCC România. Cristian Nistor, brand manager în cadrul SCC România, arată că transformarea digitală are un impact semnificativ asupra managementului brandului SCC şi asupra strategiei lor generale.

„Fiind deja o companie digitală, ne-am adaptat şi transformat relativ rapid în noul context de muncă în anul 2020”, ne-a spus Cristian Nistor.  Gala promovează, de asemenea, regiunea CEE ca destinaţie de servicii de afaceri de clasă mondială pentru companiile globale care operează în Europa, America de Nord şi Asia. „Premiul ne onorează şi ne demonstrează că realizările noastre sunt recunoscute. Această distincţie este încununarea eforturilor tuturor colegilor din Ness România, cărora le mulţumim pentru dedicaţie şi implicare! Ness este o companie în continuă creştere, pentru care provocările sunt oportunităţi de dezvoltare şi găsire a unor soluţii inteligente, iar evenimentele ca cel de la Varşovia ne motivează să continuăm să facem acest lucru la standarde înalte”, a declarat Giorgiana Dumitru, marketing manager Ness România, pentru „Ziarul de Iaşi”.  

Dan Zaharia, consultant în cadrul companiei de imobiliare Extind: „Iaşul dovedeşte o maturitate în a consolida cadrul de dezvoltare pentru companiile deja existente, multe din ele prezente de 15-20 de ani aici. Nu trebuie însă neglijată capacitatea de a atrage noi investitori ITO prin finalizarea investiţiilor de noi proiecte de birouri (UBC Campus, Silk District), în sprijinirea Universităţii Iaşi de a rafina polul regional de talente, dar şi de a crea un nivel de trai ridicat prin digitalizarea serviciilor, a sprijinirii activităţilor culturale şi menţinerea unei poziţionări pro-europene şi pro-business”, consideră Dan Zaharia.

Cititi si: Trei multinaţionale care activează şi în Iaşi, nominalizate la premiile «CEE Business Services Summit & Awards»

Cititi si: O zi în biroul unei companii IT din Iaşi. Astăzi, la SCC

Cititi si: Cum este să lucrezi în IT într-o clădire modernă de birouri din Iași: O ZI LA NESS

 

Comentarii