Economia de pandemie

Mai toată lumea se întreabă cum va arăta viitoarea economie în lumea post-pandemie. Numai că şansa de a face predicţii cu un grad rezonabil de acurateţe este extrem de mică. Ne confruntăm cu un fenomen unic în istorie. Sigur, epidemii de amploare au mai fost de-a lungul timpului, precum cea provocată de Gripa Spaniolă, izbucnită la sfârşitul primului război mondial. Numărul victimelor provocate de aceasta sau numărul celor înregistrate în Evul Mediu, în secolul al 14-lea, în timpul epidemiei de ciumă, denumită Moartea Neagră, au fost cu mult mai mari. De pildă Moartea Neagră a ucis între 50 şi 75 de milioane de oameni (în Florenţa se crede că ar fi murit atunci trei sferturi din populaţie), iar Gripa Spaniolă se estimează că a produs 50 de milioane de victime. Numai că pandemia de acum s-a produs într-o lume globală, cu lanţuri comerciale şi de producţie globale, cu peste 4,5 miliarde de pasageri ai liniilor aeriene (număr care s-a dublat în ultimii 15 ani), cu destinaţii turistice răspândite pe tot globul, cu un sistem global de comunicaţii care transmite instantaneu informaţiile la scara mondială, dar şi facilitează ample operaţiuni de dezinformare sau atacuri cibernetice. Toate acestea nu doar complică masiv gestiunea crizei din punct de vedere epidemiologic, ci introduc şi enorme şi multiple provocări pentru perioada următoare. Vom vedea, de altfel, şi la noi, că viaţa, în toate dimensiunile ei, va deveni semnificativ mai complicată acum când ieşim din perioada #stămacasă, când previzibilul şoc economic va fi amplificat de cel psihologic, la nivel social. Deja vedem modificări substanţiale: teamă, suspiciune, anxietate, stres medical, stres financiar.

În fapt avem de a face cu o criză multidimensională, în plan medical, economic şi social. Suprapusă peste una geopolitică, marcată de acutizarea conflictului dintre Statele Unite şi China pe fondul unui demers evident al Beijingului de obţinere a dominaţiei globale, inclusiv prin promovarea modelului său de societate. În acest context e greu să formulezi răspunsuri coerente la avalanşa de schimbări disruptive din jur. Am văzut că mai toate scenariile epidemiologice avansate în această perioadă au fost contrazise substanţial de realitate, chiar şi pentru perioade relativ scurte de doar câteva luni.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru economie. Sunt prea multe variabile şi necunoscute de luat în calcul. Cât de abruptă va fi de-globalizarea, redesenarea lanţurilor de producţie existente? În ce măsură vor încerca corporaţiile occidentale să reducă dependenţa de China? Japonezii, de pildă, au alocat deja un fond de $2,3 miliarde destinat sprijinirii companiilor care îşi transferă facilităţile de producţie din China în ţară, dar va fi această tendinţă una mai generală? E vorba doar de un fenomen temporar sau de unul de lungă durată? Vor fi alte ţări din Asia favorizate (se discută în principal despre Taiwan şi Vietnam) de această tendinţă sau se vor căuta soluţii mai aproape de casă? Iar în acest caz cât de serioase vor fi consecinţele din punctul de vedere al creşterii preţurilor? Şi într-un cadru mai larg care va fi impactul financiar mondial în condiţiile în care chiar înainte de declanşarea pandemiei datoria globală totală combinată, publică şi privată, ajunsese la $250 trilioane, adică de trei ori cât întregul PIB global.

Am asistat în ultimele săptămâni la emisiuni de obligaţiuni guvernamentale, pe bandă rulantă, în valoare de trilioane de dolari. În paralel explodează şi creditele bancare. Banca Centrală Europeană (BCE) a relaxat regulile impuse băncilor din zona Euro permiţându-le acestora să dea credite până la un plafon total de 1,8 trilioane. De pildă în Germania, Daimler, Bertelsmann şi EON au contractat deja credite de 100 miliarde de euro, începând de la mijlocul lunii martie. FMI se aşteaptă ca, doar în acest an, datoria publică totală să crească cu $8 trilioane ajungând să egaleze întregul PIB mondial. Unii economişti cred că această adevărată frenezie financiară va crea o "economie de tip zombie", prezicând o severă stagnare pe termen lung.

Optimiştii, precum Paul Krugman (câştigătorul Premiului Nobel pentru Economie în 2008), anticipează o relansare economică rapidă şi abruptă asigurată de masive împrumuturi guvernamentale. E vorba de acea intens mediatizată curbă în V, în care panta revenirii economice este în mare asemănătoare cu cea a căderii provocate de întreruperea unei bune părţi din activitatea economică în perioada de izolare. La polul opus, Kenneth Rogoff (de la Harvard) prevede o adevărată "catastrofă economica", echivalentă cu o "invazie extraterestră", care "va rivaliza sau va depăşi ca amploare tot ceea ce am văzut în ultimii 150 de ani".

Dar chiar dacă nu vezi lucrurile chiar atât de sumbru, e greu de înţeles pe ce se bazează estimările optimiste. Pentru că deja vedem cum creşte numărul falimentelor, a creditelor neperformante, a contractelor comerciale neonorate. În plus, cum agenţiile de rating reanalizează (în minus) scorurile pe care le acordă companiilor, băncilor şi ţărilor, costul acestor credite (dobânzile) va creşte accentuând dificultăţile. Într-un articol intitulat semnificativ "Economia de 90% pe care izolarea o va lăsa în urmă", săptămânalul britanic The Economist apreciază că circa 10% dintre activităţile economice nu-şi vor reveni prea curând, unele poate niciodată, de pe urma crizei. Ceea ce înseamnă un PIB cu 10% mai mic.

Cei care avansează modelul curbei V nu iau în calcul impactul substanţial al pandemiei asupra comportamentului de consum. Aspectul nou, foarte diferit de ceea ce am trăit de exemplu la ultima criză economică din 2008, scrie istoricul Niall Ferguson în The Sunday Times, este că ne confruntăm cu o "criză de sănătate publică cu simptome financiare". De aceea, este de aşteptat să existe o inerţie importantă în ceea ce priveşte comportamentul de consum indus de pandemie. Acum a apărut şi factorul "teamă" care inhibă, dincolo de previzibila prudenţă financiară, dorinţa oamenilor de a reveni la viaţa din trecut când e vorba de excursii, ieşitul în oraş sau mersul pe stadioane sau în sălile de sport. În statul american Georgia, între primele care a ieşit din perioada de izolare, oamenii nu au venit în număr mare la restaurante sau alte locuri de distracţie, deşi aveau voie să o facă. Este adevărat, există şi argumente care contrazic astfel de evaluări pesimiste. Ziarul elveţian Blick a publicat fotografii în care apar o mulţime de oameni, în majoritate tineri, majoritatea fără mască şi deloc preocupaţi de păstrarea distanţei sociale, care au inundat literalmente, imediat după ridicarea restricţiilor, zonele comerciale şi de restaurante din Zurich. Or, asta se întâmplă în zona germană dintr-o ţară ca Elveţia, în care se presupune că regulile sunt riguros respectate.

Noile restricţii şi proceduri îngreunează semnificativ, faţă de situaţia din trecut, o serie de activităţi şi le fac mult mai costisitoare ca timp. De exemplu, o călătorie cu avionul de la Berlin la Viena, un zbor banal şi rapid până acum 3 luni, a ajuns să dureze peste 11 ore. Pe ansamblu, afacerile vor fi gestionate mai ineficient şi mai scump. Din cauza costurilor cu măsurile de protecţie, cum sunt măştile şi dezinfectanţii, dar şi datorită regulilor de distanţare care impun reconfigurarea spaţiilor de lucru din birouri sau din fabrici. John Cochrane, de la Stanford University, crede că va fi afectată serios productivitatea muncii şi că astfel se vor pierde mai toate câştigurile obţinute în acest plan în ultimii 10-15 ani. Chiar şi în cazul slujbelor care se pot face de acasă, al căror număr este de aşteptat să rămână relativ ridicat şi după ieşirea din izolare, se estimează că acestea produc beneficii doar dacă sunt dublate de întâlniri cu colegii la birou pentru a discuta în această formulă soluţii de rezolvare ale unor probleme sau pentru a pregăti noi proiecte. În afară de asta, tot The Economist apreciază că afacerile vor deveni mai fragile, pentru că epidemia poate creşte oricând din nou în intensitate. Şi mai puţin inovative, pe de o parte pentru că apetitul pentru risc scade într-un climat atât de imprevizibil, iar pe de alta pentru că mediile care erau fermentul pentru multe idei noi, de la numeroasele conferinţe, workshop-uri şi târguri de profil, la întâlnirile din pub-uri şi cafenele, precum cele din Silicon Valley, intră şi ele oarecum într-un regim de avarie. Din aceleaşi motive vom asista foarte probabil şi la renunţarea la multe proiecte de investiţii din cauza nesiguranţei care ne va însoţi încă o bună bucată de vreme. Inclusiv în plan geopolitic.

Sigur, există şi o parte plină a paharului. Sunt şi beneficiari ai crizei. Rata de creştere a abonamentelor la Netflix s-a dublat în această perioadă, iar platforma de videoconferinţă Zoom.US care avea 10 milioane de utilizatori la sfârşitul anului 2019 a ajuns acum să aibă 300 de milioane. În general, perioadele de criză, de schimbări majore, precum cea pe care o traversăm acum, creează şi noi oportunităţi. Însă rămâne de văzut dacă astfel de iniţiative şi idei noi vor compensa, măcar pe termen mediu şi lung, impactul negativ sever pe care îl vom resimţi în perioada următoare.