Lene, incompetenţă sau legislaţie proastă?

Escroc dovedit, lăsat liber după ce Justiția a avut nevoie de 10 ani pentru sentință

marți, 22 mai 2018, 02:01
3 MIN
 Escroc dovedit, lăsat liber după ce Justiția a avut nevoie de 10 ani pentru sentință
Strigător la cer: un escroc ale cărui fapte au fost simplu de demonstrat, acţiunile sale fiind surprinse de camerele de supraveghere, a scăpat de pedeapsă după ce justiţia ieşeană a avut nevoie de nu mai puţin de 10 ani pentru a pronunţa sentinţa definitivă. Cazul ridică mari semne de întrebare cu privire la operativitatea justiţiei pe anumite speţe.

Justiţia ieşeană s-a dovedit incapabilă să tragă la răspundere un escroc recidivist ale cărui fapte au fost evidente. După 10 ani de anchetă şi procese, Curtea de Apel a pus punct dosarului-fiasco, concluzionând că faptele inculpatului, demonstrate de aceleaşi probe ca acum 10 ani, s-au prescris.

Andrei Radu Savoae a scăpat de acuzaţiile de înşelăciune şi fals la finele săptămânii trecute, când judecătorii ieşeni au încetat procesul penal împotriva sa. Decizia a răsturnat sentinţa din decembrie 2017, când Judecătoria Iaşi îl condamnase pe Savoae la cinci ani de închisoare cu executare pentru aceleaşi fapte.

Faptele, de o gravitate deosebită

Savoae a ajuns în vizorul legii la începutul anului 2008, când pe numele său au fost depuse mai multe plângeri de înşelăciune. O primă reclamaţie a venit de la o firmă de telefonie din Bucureşti, care a livrat 7 telefoane mobile prin curier către Savoae, primind în schimb un ordin de plată ce fusese falsificat. Prejudiciul: 12.300 de lei.

Un magazin de electronice dintr-un complex comercial din Iaşi a fost şi el prejudiciat, pe 22 ianuarie 2018, după ce Savoae a prezentat un ordin de plată fals pentru trei laptopuri, trei telefoane mobile şi o cameră video. Paguba firmei a fost de 20.000 de lei la acel moment.

A doua zi, pe 23 ianuarie 2008, bărbatul a mers într-un centru comercial din Vaslui, de unde a cumpărat, prezen­tând un alt ordin de plată fals, patru laptopuri în valoare de 10.700 de lei. 

Tunul cel mare a fost dat în data de 23 ianuarie, la un magazin ce avea punct de lucru într-un complex comercial din Iaşi. De acolo, Savoae a „cumpărat“ produse electronice de 37.000 de lei, oferind în schimb un ordin de plată falsificat.

De o sumă similară a fost păcălită, pe 25 ianuarie 2008, o altă firmă din Iaşi.

Oamenii legii au realizat inclusiv percheziţii în acest dosar, adunând probe incriminatorii încă din 2008. Urmărirea penală împotriva lui Savoae a început în data de 12 februarie 2008, toate cele cinci fapte penale fiind conturate de parchet în iulie 2009. Abia în 2014 s-au schimbat încadrările juridice din dosar, în 2015 s-a pus în mişcare acţiunea penală, iar în 2016 bărbatul a fost trimis în judecată. El a negat constant faptele.

„Acesta a negat fapta de inducere în eroare a persoanelor vătămate, prin prezentarea unor ordine de plată ce atestau, în mod mincinos, achitarea produselor, susţi­nând, atât cu prilejul audierii din cursul urmăririi penale, în calitate de făptuitor, la datele de 7 şi 11 februarie 2008, cât şi în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în şedinţa de judecată din 02.11.2017, că a semnat mai multe procese-verbale de predare a bunurilor, prezentate de S. Stelică, dar nu a avut cunoştinţă de unde fuseseră cumpărate aceste produse, nu ştie dacă a completat ordinele de plată prezentate societăţilor, susţinand că obişnuia să semneze în alb ordine de plată pentru o altă societate, al cărei administrator era, societate care avea cont deschis la Banca Transil­vania, iar la calculatorul societăţii aveau acces mai multe persoane, printre care fosta sa soţie“, se arată în motivare. 

Trecut infracţional important

Lăsat în pace de justiţie, Radu Savoae a continuat să comită fapte penale. În 2016 a fost săltat de DIICOT în cadrul unei acţiuni ce a vizat o reţea infracţională specializată în escrocherii bancare. Pe 24 aprilie 2018, în acel dosar, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare. În 2011, bărbatul a mai fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar de înşelăciune soluţionat de instanţele ieşene. Suspendarea acelei pedepse ar fi putut fi revocată dacă dosarul soluţionat zilele trecute de Curtea de Apel Iaşi nu ar fi trenat până să se prescrie.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii