Escrocheria prin care partidul lui Dragnea transformă simple vizualizări de pe site în adeziuni şi le raportează în mod eronat drept înscrieri

joi, 23 septembrie 2021, 16:03
2 MIN
 Escrocheria prin care partidul lui Dragnea transformă simple vizualizări de pe site în adeziuni şi le raportează în mod eronat drept înscrieri

Un cititor G4Media.ro a demonstrat cum Alianţa pentru Patrie, partidul anunţat de Liviu Dragnea, transformă simplele vizualizări de pe site-ul partidului în adeziuni şi le raportează în mod eronat drept înscrieri în Alianţa pentru Patrie. Cititorul a rulat un script care a generat 50.000 de vizualizări, care au şi fost raportate de partid drept noi adeziuni. Veridicitatea datelor prezentate a fost verificată şi confirmată de IT-ştii G4media.ro.

Înainte de a rula scriptul care a generat cele 50 de mii de vizualizări, site-ul Alianţei pentru Patria raporta circa 17 mii de înscrişi în partid, pentru ca după rularea scriptului să raporteze peste 70 de mii.

Vă prezentăm mai jos demonstraţia cititorului G4Media.ro, care a preferat să rămână anonim: ”În mod cert ştiţi că Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu au anunţat apariţia unui partid numit Alianţa Pentru Patrie (APP). Ce probabil nu ştiţi e că pe site-ul lor, în secţiunea de adeziune, există un contor cu numărul de membri înscrişi, care în acest moment spune „80037. Total membri înscrişi , 3535 Membri înscrişi azi”. Adresa e mai jos, dar în mod cert o să vedeţi alte numere (nota redacţiei: 84047 la momentul publicării articolului) şi o să vă explic imediat de ce:

https://app-romania.ro/adeziune/

Luni am remarcat că, după două intrări succesive pe pagina respectivă numerele erau diferite, lucru ciudat deoarece procesarea membrilor durează, mai ales când vorbim de mii de adeziuni pe zi. Apoi am remarcat că la refresh-uri de pagină numărul creştea cu 1-2 unităţi, lucru care m-a făcut curios.

De fapt, acela nu e un contor de membri înscrişi, este un contor de vizualizări. Primul număr arată câte vizualizări are pagina de când a fost publicată, al doilea reprezintă numărul de vizualizări din ultimele 24 de ore. Ca să fiu mai tehnic, pagina conţine cod care apelează în mod explicit un plugin de WordPress pentru a incrementa acel contor, mai exact această pagină:

https://app-romania.ro/wp-json/pvc/v1/increase/43

Fiecare vizită la acea adresă va creşte în mod automat numărul de membri de deasupra formularului de adeziune. Deoarece nu există nicio îndoială că această setare e făcută în mod special pentru a induce oamenii în eroare, am rulat pe parcursul zilei de luni un script care a generat 50.000 de vizualizări, un număr pe care l-am considerat suficient de mare ca să bată la ochi, dar şi suficient de mic ca APP să îl folosească public.

Citiţi materialul integral pe G4MEDIA

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii