Filială PESA la Iaşi, în coordonarea Universităţii Tehnice

sâmbătă, 11 septembrie 2021, 01:50
2 MIN
 Filială PESA la Iaşi, în coordonarea Universităţii Tehnice

Reprezentanţii Politehnicii ieşene au anunţat că Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” va fi elementul central într-o colaborare între municipiul Iaşi şi una dintre cele mai importante companii din Polonia, PESA, care produce trenuri, locomotive şi tramvaie electrice şi diesel. 

Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior, colaborarea se va materializa prin deschiderea în Iaşi a unei filiale a companiei, care să lucreze în strictă colaborare cu specialiştii de la TUIASI şi care să angajeze, în viitor, absolvenţi ai universităţii. Discuţiile au avut loc în cadrul unei vizite a conducerii PESA la Iaşi, Krzysztof Zdziarski, preşedintele acesteia, fiind în vizită cu ocazia inaugurării primelor tramvaie achiziţionate de primărie de la firma din Polonia.

Preşedintele PESA a vizitat Corpul A al TUIASI, care găzduieşte Aula Magna „Carmen Sylva” şi Biblioteca TUIASI, considerată a fi una dintre cele mai frumoase din lume. În cadrul vizitei de la corpul de clădire al Politehnicii din Copou a participat şi ambasadorul Poloniei, Excelenţa Sa Maciej Lang. Oficialii au fost primiţi de către o delegaţie condusă de rectorul TUIASI, prof.dr.ing. Dan Caşcaval.

„Punctul principal pe agenda întâlnirii de astăzi l-a reprezentat propunerea din partea Ambasadorului Poloniei şi a CEO PESA ca Politehnica ieşeană să devină pilonul central al unei colaborări între municipiul Iaşi şi compania PESA pentru deschiderea în Iaşi a unei filiale a acestei companii. În acest sens, în perioada imediat următoare, conducerea PESA va contacta conducerea TUIASI pentru demararea formalităţilor necesare”, a precizat rectorul Dan Caşcaval.

Politehnica ieşeană are deja o serie de colaborări cu universităţi din Polinia, atât prin intermediul mobilităţilor de candre didactice, studenţi sau cercetători, dar şi prin derularea unor granturi de cercetare. De asemenea, Polonia este una dintre ţările UE cu care TUIASI a stabilit numeroase parteneriate academice. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii