De Sănătate

Punem punctul pe știi

Gras şi sănătos nu se poate, chiar dacă faci sport

miercuri, 02 martie 2022, 11:10
4 MIN
 Gras şi sănătos nu se poate, chiar dacă faci sport

Dacă te ambiționezi să fii supraponderal sau obez și să nu slăbești, nu contează că faci mișcare – riscul pentru sănătatea inimii este mare! Aceasta este constatarea unui amplu studiu publicat în Jurnalul European Preventiv de Cardiologie, un jurnal al Societății Europene de Cardiologie (ESC).

 „Nu se poate să fii gras, dar sănătos“, a spus autorul studiului, dr. Alejandro Lucia, de la Universitatea Europeană, Madrid, Spania. „Aceasta a fost prima analiză la nivel național care a arătat că a fi activ în mod regulat nu va elimina efectele dăunătoare asupra sănătății pe care le are excesul de grăsime corporală. Descoperirile noastre neagă ideea că un stil de viață activ fizic poate anula complet efectele dăunătoare ale supraponderalității și obezității“, a subliniat cercetătorul.

Sport fără slăbire nu e suficient

Până la acest studiu se presupunea că fitnessul ar putea atenua efectele negative ale excesului de greutate corporală asupra sănătății inimii. Ba chiar s-a sugerat că la adulți și la copii, a fi „gras, dar în formă“ ar putea fi asociat cu o sănătate cardiovasculară similară cu a fi „subțire, dar nesportiv“.

Dr. Lucia însă spune că nu există o astfel de egalitate. „Aceste ipoteze au dus la propuneri controversate de politici de sănătate pentru a acorda prioritate activității fizice și fitnessului, față de pierderea în greutate. Studiul nostru a încercat să clarifice legăturile dintre activitate, greutatea corporală și sănătatea inimii“, a arătat cercetătorul. Studiul a folosit date de la 527.662 adulți angajați care sunt asigurați de o mare companie de prevenire a riscurilor profesionale din Spania. Vârsta medie a participanților la studiu a fost de 42 de ani și 32% dintre subiecți au fost femei. Participanții au fost clasificați ca având: greutate normală (indicele de masă corporală şIMCţ 20,0-24,9/ m2), supraponderali (IMC 25,0-29,9 kg / m2) sau obezi (IMC 30,0 kg / m2 sau mai mare).

În plus, au fost grupați în funcție de nivelul de activitate fizică, în categoriile: 1) activ în mod regulat, definit ca realizând minimul recomandat pentru adulți de Organizația Mondială a Sănătății (OMS); 2) insuficient activ (unele activități fizice moderate până la viguroase în fiecare săptămână, dar mai puțin decât minimul OMS); 3) inactiv (fără exercițiu). Sănătatea cardiovasculară a fost determinată în funcție de trei factori de risc majori pentru infarct și accident vascular cerebral, și anume diabetul, colesterolul ridicat și hipertensiunea arterială.

Exerciţiile fizice contează, dar în anumite condiţii

Aproximativ 42% dintre participanți aveau greutate normală, 41% erau supraponderali și 18% erau obezi. Majoritatea erau inactivi (63,5%), în timp ce 12,3% erau insuficient activi, iar 24,2% erau activi în mod regulat. Aproximativ 30% au avut colesterol ridicat, 15% au avut tensiune arterială crescută și 3% au avut diabet. Cercetătorii au analizat asocierile dintre fiecare IMC, grupul de activitate în care erau clasați subiecții și cei trei factori de risc pentru boli cardiovasculare. La toate nivelurile, cuplarea între doi factori – respectiv Indicele de Masă Corporală și orice tip de activitate fizică (indiferent dacă a atins sau nu nivelul minim stabilit de OMS – a fost asociată cu o probabilitate mai mică de diabet, hipertensiune arterială sau colesterol ridicat, comparativ cu lipsa de exerciții fizice. „Acest lucru ne spune că toată lumea, indiferent de greutatea corporală, ar trebui să fie activă din punct de vedere fizic pentru a-și proteja sănătatea“, a explicat dr. Lucia.

La toate greutățile, riscul de diabet și hipertensiune a scăzut odată cu creșterea activității fizice. „Mai multă activitate este mai bună, deci mersul pe jos 30 de minute pe zi este mai bun decât mersul pe jos doar 15 minute pe zi“, a spus el.

Indiferent de cât sport fac, dacă sunt obezi au risc mai mare

Cu toate acestea, participanții supraponderali și obezi au avut un risc cardiovascular mai mare decât colegii lor cu greutate normală, indiferent de nivelurile de activitate. De exemplu, comparativ cu indivizii cu greutate normală inactivi, persoanele obeze active aveau aproximativ o probabilitate de două ori mai mare de a avea colesterol ridicat, de patru ori mai mare de a avea diabet și de cinci ori mai mare de a avea hipertensiune arterială.

Dr. Lucia a conchis că „exercițiile fizice nu par să compenseze efectele negative ale excesului de greutate. Această constatare a fost, de asemenea, observată în general atât la bărbați, cât și la femei, atunci când au fost analizate separat“. „Combaterea obezității și a inactivității este la fel de importantă; ar trebui să fie o bătălie comună. Pierderea în greutate ar trebui să rămână o țintă principală pentru politicile de sănătate, împreună cu promovarea stilurilor de viață active“, a mai arătat cercetătorul.

Comentarii